În toamnă am mers din nou la Colegiul Militar, dar la Lugoj. Nu prea descifrez cum am ajuns acolo şi cum arăta şcoala, decât că avea nişte clădiri mari, cu etaj şi în incintă locuiau şi ofiţeri şi personal didactic. Cred că mă bucuram de simpatia învăţătoarei, doamna Firan Larisa, căci mă simțeam protejat.
Sub aripa protectoare a doamnei Larisa Firan
Într-o zi, în clasă, în pauza dintre două ore de curs, m-a apucat un fel de somnolență, drept pentru care m-am băgat între cele două sobe mari, m-am culcuşit în șezut şi am adormit. M-am trezit în faţa clasei, întrebat de doamna învăţătoare ce e cu mine şi mi-a spus că trebuie să merg la infirmerie. Eu am spus că nu aş vrea să merg la infirmerie, că am să pierd orele la clasă şi doamna m-a întrebat dacă prefer să mi se facă o injecție. Am răspuns afirmativ şi cred că a fost impresionată. M-a luat de mânuţă, m-a dus la infirmerie şi acolo un plutonier sanitar mi-a făcut injecție. M-a luat doamna învăţătoare şi m-a dus acasă la dumneaei, mi-a făcut un ceai şi m-a culcuşit în patul familiei. Avea o plapumă pufoasă şi călduroasă şi eu eram foarte concentrat în mintea mea să nu fac pipi în pat, din care cauză am avut un somn de veghe. La un moment dat mi-a venit să vărs şi i-am spus. Mi-a adus doamna un lighean şi m-am răcorit, încât nu mai aveam stare de rău, decât plăcerea de a sta în plapuma aceea pufoasă. Seara, a venit la familia Firan o altă familie, în vizită şi eu a trebuit să mă scol, să plec la locul meu în dormitor. Înainte de a pleca am fost pus să spun o poezie şi am fost apreciat pentru calitățile gestice.
Am mai reținut din acel an şcolar că doamna Firan era severă cu copiii, îi punea să citească de multe ori lecţia şi pe cei care nu ştiau bine îi ţinea la colț. Sora Cristian şi-a menținut locul I pe clasă, iar eu am avansat de la mențiune la locul II.
Viața copilului de trupă
Îmi amintesc, de parcă s-a petrecut ieri, cum eram aşezaţi în bănci, cum se desfăşurau lecţiile, cum se insista pe învățarea în clasă, cum erau pedepsiţi copiii care nu reuşeau să răspundă corect la lecții. Nu-mi dau seama să se fi format prietenii între noi copiii. Eram supuşi unei discipline şi unor programe riguroase, militărești şi altceva nimic. O singură dată am mers cu clasa la un film. Era un film despre război şi eu nu puteam reține la vârsta aceea decât secvențele care mă impresionau. Cel mai bine mi-a rămas în amintire un câine lup, care era dresat şi căuta ostaşi inamici. Vag mai rețin despre tancuri care treceau prin albiile unor râuri şi se împotmoleau, soldaţi care trăgeau cu arme automate şi alte aspecte minore.
Invitația pentru masă la colonelul doctor,
în ziua de Paști
În clasa a II-a am fost invitat din nou acasă, de data aia la colonelul doctor al unităţii, în ziua de Paşte. Mă simpatiza mult domnul colonel şi m-a lăudat la mămica pentru impresia lui plăcută despre mine. Am fost tratat cu mâncare, cum numai la Crăciunul din clasa I-a, la maiorul preot, mai avusesem parte. Și colonelul doctor avea o fetiță și cam la fel se comporta cu mine ca și fetița maiorului preot. Era distantă și simandicoasă, doar avea condiții de lux iar eu „miroseam urât” în percepția ei.
Premiul II
În clasa a II-a. am fost gratulat cu premiul II. Am recuperat, deci, ceva față de clasa I, Am primit coroniță și mi-a cântat fanfara militară. Nu-mi mai încăpeam în piele, de mândru ce eram, dar cel mai mult mă gândeam la bucuria ce i-o fac mămichii și drept să spun, la mintea mea de copil, îmi plăcea mult să fiu lăudat prin sat, să mai spăl din frustrarea ce mi-o crea orfănia. Mă gândeam și la tăticu, atât cât îl țineam minte și speram că va veni și se va bucura mult că mămica a scos ceva din noi, sau dacă tăticu a plecat la ceruri, el se va bucura acolo sus că nu am ajuns pe drumuri.
Desființarea Colegiului Militar
Mareșalul Antonescu a fost arestat din 1945 și a fost împușcat în 1946. Atunci nu prea aveam de știre despre ce se întâmpla. Eram prea mic și pentru a pricepe, dar am rămas cu imaginea doamnei învățătoare Larisa Firan, care-l slăvea pe mareșal, pentru patriotismul lui și pentru că era tatăl colegiilor militare. Soțul doamnei învățătoare era locotenent de artilerie și absolvent al Colegiului Militar, a școlii antonesciene.
După anul şcolar 1947-1948, Colegiul Militar a fost desfiinţat şi a trebuit să merg la şcoala primară din sat. Când mi-a spus mămica, că mă dă la şcoala primară, eu am luat atitudine, spunând: „Mămică, eu nu vreau să mă fac primar!” şi m-am ruşinat când mămica povestea la lume ce am înţeles eu prin a merge la şcoala primară.
AMVÓN
Îngeri
cu statut
de soldaţi
păzeau
omenirea şi întreg
universul
toată
lumea
văzută şi nevăzută
inclusiv
cele nouă
ceruri şi eu
priveam
uimit într-acolo ca la un imens amvon.
poezie de David Boia (15 martie 2017)
"Drum bun" - Cântec Patriotic | Cu toate că nu are nimic de-a face cu anii pe care i-am petrecut în Colegiul Militar, totuși incorporăm în ediția virtuală cântecul patriotic Drum bun...!; toba bate...! (titlul original "Veseli mergem noi") pe considerentul că, acum 7 ani, la Jun 12, 2013, când postam pe Internet siteul Dâmbroca – Curcubeu peste Timp – Note monografice, am incorporate acest imn/mars în capitolul Pagini din Istoria Tării (www.dambroca.com/cap-1-istoria-tarii.htm) . Versurile marşului "Drum bun" au fost scrise de Vasile Alecsandri, iar muzica a fost compusă de Ștefan Nosievici. Data exactă nu se cunoaşte; se presupune că a fost scris la sfarşitul secolului al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea. De la data postării până la data repostării (12 iunie 2013 până la 12 iunie 2020) videoclipul a fost vizionat de 2,276,918 internauți, care i-au oferit 19 mii de like-uri, și a înscris 4.13K (4 mii 130 de subscribers), potrivit portalului youtube - https://www.youtube.com/watch?v=aRzOir24OMc