Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

FACULTATEA

F.- DISTRACȚIILE

            Nu aş putea spune că m-am distrat prea bine, dar anturaj am avut destul de frumos şi ne-am creat distracții din te miri ce. Cu entuziasmul caracteristic, studentul ştie să facă voioșie din sărăcie, din abstinențe forțate şi din necazuri. Exista acea stofă de bun gust şi de bun simţ, care-l făceau bun actor pe scena vieţii.
         Mai erau şi rigorile vremurilor care îngrădeau ieșirile din cadrul bunei cuviințe a acelora câţiva, care erau certați cu morala. Distracțiile noastre constau în: filme, teatre, excursii, baluri,  jocuri de fotbal... Eu mergeam cam rar la cinematograf şi tot cam aşa şi la teatru.
         Despre baluri nu prea am ce spune, căci mă abțineam total, fiind conștient că nu aveam succes la fete şi apoi nu doream să dansez cu vreo fată care să aibă silă a dansa cu mine. La teatru mergeam în mod deosebit pentru a-l vedea în scenă pe Miluță Gheorghiu şi eram impresionat de geniul lui interpretativ. Excursiile îmi erau cele mai plăcute distracții.
       Acolo mă desfășuram cu toată ființa mea şi în anumită măsură condimentam petrecerile, prin animarea conversațiilor. Îmi amintesc cu multă plăcere excursiile la Bârnova, Ciric, Cetățuie.
         Toamna se ieşea cam în haită la struguri pe dealurile Bârnovei. Era mai greu să pătrundem în viile neculese, căci erau paznici cu bâte şi câini, dar tot mai forțam nota şi ne luam la harță cu paznicii care ne întâmpinau. Aveam şi noi bâte pe care le învârteam în aer. Nu cred că le-am fi folosit căci nu ne puteam preta la aşa ceva şi apoi mai era şi frica de sistem, dar agitam bâtele până la limita acceptată şi în acelaşi timp băteam în retragere.
          Cel mai uşor era prin viile deja culese, culegătorii lăsându-ne şi nouă cât să ne facem soma şi să mai luăm şi ceva la cămin. Am mai povestit despre excursii şi în paragrafele de mai sus, dar tot voi mai insista pe unele aspecte.
           Cea mai frumoasă excursie din viaţa mea a fost cea de la Cabana Dochia. Plimbarea cu barca pe Lacul Roşu, urcușul până la cabană, ruperile de nori în timp ce mă chinuiam să aduc, împreună cu Ganea, apă pentru cabană de la un izvor, dormitul pe pătulele cu așternut din paie, răsăritul soarelui şi panorama împrejurimilor cu norii la picioarele noastre şi alte aspecte  plăcute, au pătruns în noi ca o coabitare fericită între rai şi infern.

	Un popas pe munte, la urcuşul spre cabana Dochia, împreună cu doamna Biliuţă
	Pe vaporaș la Lacul Roşu,  spre cabana Dochia. Apar: Margine, Pufu, Ţârcomnicu, Iordache, Gaal, Niculiţă, Dabija Mariana,  Hudescu, doamna Biliuţă, iar în genunchi, Dodoiu.
	Răsărit de soare la cabana Dochia. Drăcușori în Rai: Selami, Ţârcomnicu, Iordache, Zăgreanu.

O excursie frumoasă am făcut şi pe când eram în practică de vară la Uzina 1 Mai din Ploieşti. A fost o excursie de o zi, pe Valea Prahovei. Am mers cu autobuzul până la Cheia şi de acolo am urcat pe Ciucaş, împreună cu Florin Ganea. Am povestit despre frumuseţea şi aventura acelei excursii când l-am definit pe Ganea, aşa cum l-a recepționat memoria mea.

VACANȚELE DE VARĂ

În timpul vacanțelor de vară ieşeam  aproape zilnic la vie, având anturajul din sat, cu Păpuşa şi Vasile Badea. La vie mergeam cu bicicletele ca trei muschetari, luam tranzistorul şi cărţile de joc. Ascultam muzică, jucam septică, mai şi dansam şi să fi văzut glume şi râsete, de numai noi știm cât farmec aveau. Fratele Nicuşor, mai mic cu 12 ani ca mine, mi-a spus că-l băşcăleau copiii la şcoală de felul cum dansam eu, legănându-mă de pe un picior pe altul şi ţinând tactul cu palmele. Năzbâtioasa de Păpuşa se cățăra şi prin salcâmi şi am încercat să mă sui după ea în salcâmul de la puţul lui Tăbăcaru, dar simțeam că nu mă lasă  entorsele mai vechi ale genunchilor şi una din ziua precedentă de la gleznă, când l-am dus acasă pe Vasile şi aveam într-o mână tranzistorul, iar în cealaltă un băţ.   Ţineam mult la Vasile Badea, căci era un băiat foarte inteligent şi volubil. Ne petreceam multe ore împreună şi seara luam tranzistorul sub braţul stâng, iar în dreapta un băţ pentru a ne apăra de câini şi eu îl conduceam până lângă casa familiei lui, el se oferea să mă conducă înapoi, eu iar îl conduceam şi tot aşa până ce unul ceda. Vorbeam despre muzică, despre trăirile din studenție şi altele. Vasile era orfan şi  stătea la cămin de orfani, dar pe timpul vacanțelor locuia la sora lui. Ştiam că nu dispune de bani nici pentru o îngheţată, dar mergeam împreună la Buzău şi-l duceam la filme,  îl serveam cu prăjituri şi îngheţată. Eram ca fraţii, dar „brânza” era doar pe banii mei, sau mai bine zis a părinţilor mei.
În seara din preziua urcării în salcâm, la întoarcerea după ce l-am condus pe Vasile acasă, un câine al lui Ciopec s-a repezit, prin surprindere să mă muște şi eu cu un băţ ce-l aveam în mâna dreaptă am avut un reflex de apărare rapid, dar a ieşit o rotație, jumătate prin aer şi jumătate pe jos şi m-am ales cu entorsa la gleznă. Revenind la urcatul în salcâm, am urcat puţin şi apoi am apelat la Vasile să-mi sprijine piciorul stâng, pentru a evita o săritură periculoasă, dar Vasile m-a scăpat şi am avut o recidivă foarte rea a entorsei la genunchiul drept, care mi-a luat cam o săptămână pentru vindecare, folosind comprese cu apă de plumb. 
O simpatizam mult şi pe Păpuşa şi cred că şi ea pe mine, dar numai aşa ca nişte camarazi. Împreună cu ea şi cu Vasile Badea, după cum am mai spus, ne plimbam mult prin sat, păzeam la vie, ne făceam vizite reciproce, stropite cu vișinată, dar cam prin anul III firul s-a rupt căci Păpuşa s-a legat foarte strâns de un fost coleg de liceu, care devenise student la Medicină Stomatologică, iar Vasile a rămas repetent şi a întrerupt studiile la Facultatea de Matematică, intrând în învăţământ ca suplinitor.
După cum m-am simţit de bine în anturajul cu Păpuşa şi Vasile, ar fi mai multe de spus. Eram în culmea fericirii în atmosfera de vis creată de verdele superb al naturii şi de verdele pur din sufletele noastre. Cam aşa ar putea fi descris edenul şi ne simțeam nemuritori.
O excursie frumoasă a fost la Monteoru. Ne-am format un grup de prieteni din sat şi satele vecine, cu biciclete şi am pornit-o într-o sâmbătă. Dintre participanți îmi amintesc de o învăţătoare necalificată din Dâmbroca, Porumboiu, un băiat şi o fată din Stănceşti, Gelu Oancea şi Nelu Saris din Scurteşti. Nu prea aveam bani la noi, dar aveam elan tineresc. Ne-am îngrijit să mâncăm ceva şi cum nu prea aveam bani, am drămuit totul pe pâine cu brânză. Şi aşa era să nu ne iasă socoteala, dar chicoteam şi glumeam că ce ar fi ca unul să meargă să întrerupă lumina şi apoi s-o ștergem nemțește. Am mers apoi la un Bal în Monteoru şi după ce am obosit bine am mers la o  casă bătrânească să ne odihnim oasele. Am dat de o bătrână cumsecade care avea o bucătărie de vară, nemobilată şi cu lut pe jos. Ne-am aliniat la pământ şi deşi ne-au măcina gânduri păcătoase, am adormit cuminţei. A doua zi era duminică şi am mers la ștrand.  În drum spre ștrand o fată a frânat brusc în faţa mea şi am fost nevoit să sar de pe bicicletă. Am călcat strâmb şi mi-a sărit genunchiul drept de la loc. Entorsa era dureroasă şi m-a chinuit mult. Intrând în apa ștrandului, un copilaș mă tot ruga să-l iau deasupra capului şi să-l arunc în apă. După 2-3 tumbe mi-a sărit iar genunchiul, aşa că la întoarcerea spre casă am stat în coada plutonului.
Învățătoarele necalificate din sat îmi cam dădeau târcoale: Goicea, Stela Porumboiu, dar nu puteam da curs avansurilor lor deoarece vedeam doar interesul ce-l prezentau pentru situaţia mea, nu pentru bărbătușul care eram şi în plus, îmi dădeam seama că erau cam ușuratice. În situaţia aia flirtam cu toate, dar nu eram amic cu niciuna.  A avut un acces de apropiere şi Nuța, fata lui Gheorghe Celu, o fată frumușică dar numai cu studii elementare şi cu tupeu de a-mi cere prietenia. Era frumușică şi nurlie, dar se vedea de la o poștă că urmărește doar să se laude că e amica unui viitor inginer. Sora ei era o învăţătoare foarte respectată  şi căsătorită cu un student mecanicist, un băiat foarte echilibrat şi isteț, cu care în vacanţe mă întâlneam adeseori pentru  a juca șah. Poate că Nuța dorea să dovedească sorei sale  că şi ea se poate căsători cu un inginer. Mămica şi ea a observat intenția Nuţei  şi s-a arătat tare supărată pe tupeul acesteia de a mă acapara, mai ales că părinţii mei aveau multă desconsiderare faţă de tatăl ei, Gheorghe Celu, un CFR-ist de pe uliţa noastră, serios de altfel, dar cam arogant.

• „Unii studenţi beau din izvoarele științei, alţii fac doar... gargară.” citat din Billy Graham

• „Din cugetările unui om de catedră: profesorii care predau cu caietul deschis ar trebui să permită studenţilor să copieze.” aforism de Valeriu Butulescu

	O excursie la Ciric. Iordache, Căpitănescu Ana, Leon, Lupchian, amica lui Butyurka, Bandrabur, Agapi.
	Excursie în împrejurimile Iasului, cu colegi de grupă. Pufu, Nicolae, Ţârcomnicu, Ganea, Iordache, Zăgreanu, Lupchian, Leon, Gaal.
	În urcuș pe dealurile din împrejurimile Iaşului
	Cei patru muşchetari: Ţârcomnicu, Stan, Lupchian  şi Ganea. Mai jos: Pufu, Iordache,  Zăgreanu,  Gaal, şi gânditorul de la Breaza - Nicolae.
	În excursia de Paşte, din anul V. La izvor, Iordache e cobai. De la stânga:: Bandrabur, amica lui – Minerva, Ţârcomnicu şi Gaal.
	Excursia de Paşti - 1968. Urcuşul pe deal.

În excursia de Paşti, 1968. Leon, mă călărea  și se amuza		În excursia de Paşte 1968 în spate cu Leon, să-l fac șef  de promoție

	Mielul de Paşti, 1968. Artizanul preparării era Butyurka.
	Ne transpuneam în americani şi vietnamezi
	Paşti - 1968. Manifestarea interesului pentru mielul la proţap. Jos: Amica lui Butyurka, Minerva, Bandrabur, sora lui Dodoiu, Ganea, Butyrka. În picioare: Ţârcomnicu, Lupchian Gaal, Iordache, Leon, Nicolae, Dodoiu.
	Masa cea de taină, în excursia de Paşti - 1968.

DUPĂ ABSOLVIRE

Am lăsat în urmă toate trăirile studențești şi ne-am apucat serios de treabă, pe unde am ajuns. Valurile activităților industriale ne-au purtat într-o continuă tranziție. Putini dintre colegi au reuşit să-şi împlinească visele şi aspirațiile care-i învăluiau în anii studenţiei, chiar dacă unii au căutat împliniri în străinătăți. Regretul mare pe care-l încerc este acela că nu ne-am manifestat ca o promoţie  distinsă, care să se regăsească după fiecare deceniu, să ţină legături colegiale permanente şi să-i onoreze cu vizite dese pe profesori. Ne-am împrăştiat prin lume, dându-ne uitării, preocupându-ne doar de micile noastre probleme cotidiene. De-abia acum la vârsta a treia, cam degrevați de construcţii de viitor, începem să vedem ce ne-a lipsit şi ne lipseşte. Avem noroc că, în al 12-lea ceas, câţiva colegi mai inimoși, se preocupă pentru revederi. așa s-a făcut că începând din 2008 au fost organizate: vreo 3 revederi la Iași (2008, 2013, 2018), revederi la Suceava, Bacău, Vrancea, Tulcea. Neamț, Brașov. Pentru mulţi foşti colegi revederea nu va mai putea avea loc (Dumnezeu să-i odihnească în pace!). Ar fi păcat să nu profităm de această şansă, până ce moartea ne va despărți.

În ce mă priveşte, pot spune că  m-am lăsat dus de valurile vieţii ca şi majoritatea colegilor mei. Am tras la jugul construirii socialismului, m-am integrat în societate cu o familie, m-am realizat lăsând urmași şi nu m-am gândit suficient la cei care pentru cinci ani de zile, în anii cei mai frumoşi ai vieţii, au  împărţit cu mine aceleaşi tipuri de interese, aspirații, amăgiri, dezamăgiri, insuccese, succese, tristeți, bucurii, ş.a.m.d. Ce am făcut după facultate, voi cuprinde într-o relatare separată.

Aici voi arăta, succint, câteva aspecte ale vieţii mele, de la absolvire până  în prezent:

* 1968 – 1974- la Uzina de Piese de Schimb Suceava (tehnolog de secţie, şef CTC, şef atelier, şef Secţie Montaj );
* 1974 – 1995 – învăţământ (profesor, director adjunct);
* 1995 – 2001 – învăţământ – inspector şcolar;
* 2001 -----         pensionar.

M-am căsătorit în decembrie 1968, soţia – ingineră de industrie uşoară, am doi băieţi  (de 50 ani şi 46 ani), bine realizați. Băiatul cel mare este inginer constructor, căsătorit şi are doi băieţi (de 22 ani şi 13 ani). Băiatul cel mic, psiho-sociolog, locuiește în Noua Zeelandă, are un băiat de 15 ani.

          Hobiuri aş fi avut multe, dar viaţa mi-a permis doar câteva:

* grădinăritul la bojdeuca din Dragomirna – Suceava;
* poezia : citit şi compus;
*scrieri monografice și altele, care sunt prezentate la CV-ul meu
* comunicațiile pe internet.
Voi încheia această scriere cu o invitaţie, poetică, din epoca de „aur”, la Dragomirna, pentru contemplarea naturii, în dezacord cu răutatea  vremurilor. Este vorba de o poezie compusă în 1986, întitulată Cădere din Alb, sub pseudonimul Mior. Râmâne valabilă şi pentru epoca post revoluţie, dacă ne gândim că acum se „braconează” şi  pădurea şi animalele, aplicându-se doar legea junglei. Tristețea care  mă cuprinde nu vine numai de la apăsarea vârstei, care a început să mă doară, ci şi de la dezamăgirile provocate de eterna tranziție spre nu ştiu unde.

„Prinşi într-un sistem de învăţământ dornic să-i transforme în anacronisme vii, studenții de astăzi au tot dreptul să se revolte.” Alvin Toffler

Cădere din alb

S-a dus şi toamna roditoare, peste ţinut se-aşterne
O mantie de nea curată cu zile hipotermie.
Iarna, stârnind curenții toţi, îşi plimbă voalul alb cu ea,
Aleile pădurii, toate, sunt arcuri de triumf din nea.

Veniţi la Dragomirna-n zori, spre iazul nevăzut, de vreţi,
Cu-o sanie cu clopoţei și cu porumb pentru mistreţi!
Atunci simți-veţi ca o boare, ochi curioși, întrebători,
De porci mistreţi şi căprioare. Veţi reveni de-atâtea ori!

E loc anume pentru praznic, mistreții iuți se reped, toţi,
Când pădurarul le aruncă porumbul mult râvnit de colţi,
Iar la o mică depărtare aşteaptă rândul să îi vină
Un cârd de cerbi şi căprioare, sfios ca lacrima Divină!

Dar, vai, alături, parapetul la pândă stă cu țel suspect,
Cu „pleznitura” lui – de puşcă, pentru trofeul de „respect”!
Câte trofee smuls-au oare, atâţia parapeţi ce-ascund
O puşcă cu lunetă mare, pentru spectacolul absurd?!

Şi-atunci pădurea îţi devine un ochi rănit de căprioară
Sau glaucomul ce compune sfârşit de veac din sare-amară.
Mai rece iarna îţi devine, mai greu te-apasă anii grei,
Un văl de ceaţă se așterne pe sania cu clopoţei.

Cum Labiş, moartea căprioarei, deplânse, dar de foame prins
A plâns şi a mâncat şi ... iarăşi, a plâns şi a mâncat învins,
Învins se simte orișicine de arcul foamei, încordat,
Lansând săgeata purtătoare a morţii sfântului vânat,

Dar când la masa cea de taină stă sufletul pădurii, tot,
De plumb devine-a iernii haină cu parapetul ei netot.
Priviţi-o, căderea-i cădere din alb pe-ntreg sarcofagul de negru!
Plecă adevărul, în marşul lui calp, lăsând dezacordul integru! (Mior)

„Amintirea este adevărul lumii care ne arată
Că lumea reală nu avea trecutul încremenit,
Ci, către viitorul oportunităților se deșartă,
Revelația sinelui constă în ce este de amintit.

Amintirea este unicul adevăr al visului vieții,
E sensul tuturor sensurilor existenței aflate,
Ea este esența romantismului și al pasiunii,
E oceanul ale cărui valuri produc eternitate.

În amintire se regăsește imaginea Domnului,
Reflectată în oglinda cunoașterii și a creației,
E cuvântul lui Dumnezeu în folosul omului.
Doamne, dă-ne amintirile folositoare nației!”
                                                                   MI