|
---|
INSTECTORATUL SCOLAR
B.- INSPECTORII GENERALIVoi porni prin a sintetiza comportamentele colegilor inspectori, cu bunele şi mai puţin bunele lor calităţi: Domnul Dan POPESCU
Pentru asigurarea produselor apelam la sponsorizări, în majoritatea lor aranjate de domnul Dan Popescu, aflat la acea vreme pe caii mari ai PSD-ului. Prin primăvara anului 1996, am avut un control de la Ministerul Învăţământului, prin directorul Corpului de Control, domnul Marchitaș şi inspectoarea de specialitate care răspundea de judeţul nostru (d-na Georgescu). Directorul era mai în vârstă şi cam fioros. Era renumit pentru duritatea controalelor făcute de el. Şi doamna Georgescu era temută, dar avea un fel de amiciție cu d-na inspector general adjunct Rodica Titu. Dumneaei ne-a controlat documentele de inspecții, apoi într-o şedinţă ne-a comunicat constatările. Bogatele mele documente, dintre care cele mai multe erau manuscrise, au întrunit aprecieri frumoase şi am fost dat ca exemplu de hărnicie şi bună organizare. Am avut şi o ieşire cu dumnealor şi cu inspectorii generali, la cabana lui Ceauşescu, de la Pătrăuți. Eu am fost luat ca şofer, căci inspectorul general nu dorea să amestece șoferul inspectoratului în aşa ieşire selectă şi tainică. Maşina era nouă, dar șoferul de ocazie, care eram eu, din fâstâceală a comis o gafă de proporții. Nici acum n-am ieşit din pielea ratatului care am fost atunci. La pornirea mașinii simțeam că am demaraj greoi, dar domnul inspector general m-a liniştit, spunându-mi că aşa trage maşina. Când am ajuns la bariera de la Pătrăuți, numai ce vedem că iese fum din roți, m-am speriat şi am constatat cu toţii că mersesem cu frâna de mână trasă. Fierbeam şi eu de ruşine şi supărare, dar ce puteam să fac. La cabană pregătisem cu ajutorul directorului adjunct de la Liceul nr. 1 – Viginel Iordache, o masă copioasă. Am stat cu acele câteva personalități la o masă lungă şi am servit cu tacâmuri de argint aurit în farfurii de porțelan aurite şi n-am simţit vreo euforie elevată pentru un aşa festin, ci gândurile îmi stăteau călare pe gafa ce o făcusem. După masă am trecut în revistă clădirea, intrând şi prin fostele dormitoare prezidențiale, apoi afară am admirat oaza de lumină, înconjurată de o frumoasă pădure de fagi. Am cules împreună cu doamnele Titu şi Georgescu, floricele de câmp şi am întreținut discuții plăcute despre nu mai ştiu ce.
|
De 20 ani am avut relaţii de muncă şi ne cunoșteam bine unul pe altul, cu bunele şi cu relele. Am fost tare bucuros în 1995, când am avansat pe postul de inspector, căci tare doream să scap de sub apăsarea cam umilitoare a lui. Am fost decepționat când am aflat că vine ca inspector general şi chiar am zis către doamna Titu, că eu am vrut să scap de Ciubotariu, dar Ciubotariu se ţine după mine.Multe probleme mi-am făcut atunci şi frământările acelea se asociau cu durerile pierderilor familiei, prin moartea mamei, tatălui şi fratelui cel mare într-un interval de 6 luni ale anului 1997. La venirea lui ca inspector general am meditat mult şi am ajuns la concluzia că ne lega o perioadă destul de lungă de colaborare şi suportare reciprocă la Liceul din Burdujeni, multe cafele din biroul meu au încercat să ne apropie şi să ajungem la unele puncte comune, i-am admirat verticalitatea pe timpul directoratului Marcel Rusu, l-am admirat cum a crescut în plan didactic şi în funcții. Am constatat şi unele nuanțe ale comportamentului care mi-au creat neplăceri şi i-au dăunat: avea oarecare inerție în a spune nu, într-un mod cam răutăcios; era suspicios pe oricine; se lăsa influențat tocmai de cine nu trebuia; nu avea suficient tact în relaţiile cu organele tutelare; în deciziile pe care le lua era adeseori influențat de lingăi şi mitangii. L-am admirat şi ca un mare pasionat al florilor. Biroul lui de director era plin de flori, pe care singur şi le îngrijea. |
La venirea în inspectorat şi-a reluat cultul pentru flori, iar pe pereți au apărut tablouri cu înaintaşii țărăniști şi cu președintele Emil Constantinescu, stăpân pe un perete, cu o impozantă ţinută care amintea de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. După venirea dumnealui în inspectorat, a urmat pregătirea concursului de titularizare pe posturi şi ținerea acestuia. Se făceau presiuni de la Consiliul Judeţean şi Prefectură pentru ocuparea posturilor pe pile şi criterii politice. Atunci am simţit pentru prima dată implicarea murdară a politicului în învăţământ. Vlad avea şi el imagini formate asupra unora din cei înscrişi la concurs şi avea unele polițe de plătit. Prefectul Vasile Ilie şi președintele Consiliului Judeţean Gabriel Mârza, au încercat să facă legea, dar Vlad s-a opus cu dârzenie. El se lăsa influențat doar de președintele lui de partid, Juravle. L-a costat nespus de mult opoziţia aceea, căci a început tevatura mare a prefectului Ilie şi a preşedintelui Mârza pentru a-l desființa pe Vlad. Mare urgie a suportat sărmanul Vlad şi nu ştiu de unde a avut atâta putere să suporte mașinațiunile murdare ale combatanților menţionaţi. Înainte de începerea ostilităților a fost trimis pentru investigații „specialistul” Cotin, de la judeţ. Acesta a venit cu un ton amiabil şi cu pretențiile emise de șefii lui. Vlad Îl cunoştea bine pe respectivul, că doar fusese profesor de specialitate la Liceul nr 1 şi fusese cam pestriță comportarea lui. Cotinul ăsta făcuse unele abateri grave: se agățase de eleve sub amenințarea corijărilor, dădea teme pentru proiecte de diplomă în aşa fel încât să le copieze chiar el după proiectele din anii precedenți şi să încaseze bani de la toţi absolvenții lui, când mergea la practica agricolă dirija elevii să ia câte o sacoşă de produse şi încolonându-i chiar în faţa porţii şcolii îi dirija să-i ducă produsele acasă. Erau abateri grave, pe care Vlad nu le putea uita şi considerația lui faţă de acest om era ca atare. Cred că Vlad se minuna „ Ia uite domnule, în pișca mea, cine vine să-mi dea sfaturi şi să mă amenințe!”
Vlad nu a dat curs pretențiilor celor de la Prefectură şi Consiliul Judeţean şi au început tevaturile împotriva lui, prin presă. Fiind solicitat de presa locală pentru drept la replică, a avut tupeul de a-l desconsidera pe Prefect, ca fiind „sing sing”, de la faptul că pregătirea profesională a acestuia era de subinginer. Aprecierile făcute de Vlad în presă au stârnit reacții dure din partea prefectului, pornind de la amenințarea cu scoaterea Inspectoratului Şcolar din localul în care funcţiona, pe considerentul că nu aparținea învățământului, până la controale dure, dirijate pentru incriminarea lui Vlad în fapte de corupţie şi management deficitar.
La concursul de titularizare au făcut valuri unii inspectori PSD-iști , în mod deosebit Cornel Romaşcu şi Dănuţ Boga, care şi-au anunţat prezentarea la concurs dar nu s-au prezentat, făcând găselnițe în greşeli de procedură. Şi-au dat seama că dacă se prezintă la concurs nu vor reuși, căci au văzut care sunt contracandidații, că erau cu mai multă vână profesională şi susținere politică. Cei doi au contestat concursul şi au dat apă la moară mediei şi organelor judeţene, de a-l tracasa pe inspectorul general prin controale şi rapoarte defavorabile, chemarea factorilor din MEC pentru controale şi sancțiuni. Eu eram cam în cofă prin faptul că aveam contracandidat în persoana lui Beșliu Jorj, un inginer care a fost titular la Gura Humorului, mutat mai apoi în locul meu la Liceul nr 1 şi titularizat în mod ilegal la Liceul nr2. Toate mutările astea s-au făcut prin relaţiile cu Mârza şi Slevoacă, întrucât Jorj fusese consătean cu ei. Am înţeles că Jorj era susţinut şi de PNŢCD, constatare pe care am făcut-o mai târziu când am surprins o discuţie între el şi inspectoarea „țărănistă” Rump. Jorj era pornit împotriva mea şi pentru că la o reclamație de la Liceul din Gura Humorului, făcându-i inspecții la ore, nu am putut să-i dau notă mai mare de 8,00, deoarece a comis unele greşeli științifice şi cam a bătut câmpii din punct de vedere metodic. L-am simţit la acea inspecţie ca pe un rebut inginerial, astrucat la căldurica acceptării nonvalorilor în învăţământ. I-am spus lui Jorj că nu se cădea să mă concureze, mai ales din cauza traumelor pe care le-am avut în acel an prin moartea celor dragi şi mi-a răspuns că el nu mă concurează ci vrea să se autoverifice. Toate aspectele acestei probleme mă măcinau. Poate că a fost bine că am avut concurență, căci m-a mobilizat foarte tare să fiu performant. În acea iarnă 1997-1998, am muncit pe ruptele pentru studierea documentației prevăzute şi pentru pregătirea celor trei ore de inspecţie la care urma să fiu supus. Am avut noroc de colegul inspector Colea Hapenciuc, că mi-a dat material didactic pentru desen, material care avea darul de a face mare impresie. Pe acel material mi-am calat activitatea didactică ce urma să o desfășor la Liceul nr 1.
Au fost unele tevaturi pentru a mi se trimite la inspecția de specialitate profesori de la Universitatea Tehnică din Suceava, montați pe ideea ca eu să primesc aprecieri mai slabe ca Jorj. S-a apelat la foşti colegi: Cefranov Eugen, Mircea Ciobanu, care însă nu au acceptat „jocul”. Până la urmă a acceptat Taraşi. Taraşi s-a arătat mulţumit de prestația mea şi mi-a dat note maxime, dar aceleaşi notări le-a făcut şi pentru Jorj, lăsând la latitudinea comisiei de interviu să stabilească rezultatul concursului. Cred că Jorj era şi el bine pregătit, dar pot spune cu toată modestia că nu putea avea pretenții să facă faţă experienței mele, urmare a atâtor ani de management.
Toată această povestire asupra situației în care mă aflam eu în perioada acelui concurs am relatat-o să-mi exprim respectul şi admirația pentru verticalitatea lui Vlad. Deşi era supus la presiuni pentru a-l titulariza pe Jorj, nu a cedat. Îl cunoştea destul de bine, cu apucăturile lui de om de gașcă, cu apucăturile bahice, cu țesăturile prin spate. Verdictul lui Vlad a fost rostit în faţa comisiei şi a mea, ca favorabil mie, ceea ce mi-a descătușat un plâns cu noduri în gât şi îngânarea unor cuvinte de mulţumire, pe care nici eu nu le înțelegeam. Pentru Jorj a fost usturătoare respingerea şi cred că alături de sănătatea şubredă de care nu era chiar conștient, acel verdict a fost bomboana de pe colivă. Peste vreo jumătate de an l-am întâlnit pe Jorj prin faţa bisericii catolice din Suceava, tare abătut şi mi-a spus că e foarte bolnav. Nu-mi imaginam că zilele îi sunt numărate şi în foarte puţin timp s-a stins de cancer pancreatic. Dumnezeu să-l ierte!
Vlad Ciubotariu ştia că se poate baza pe mine şi m-a angajat în multe responsabilități. Ca şi pe timpul domnului Dan Popescu, am fost ales în Consiliul de Administrație şi trebuia să fiu foarte atent la tot ce se discută şi să scriu procesele verbale, fără să scap ceva, întrucât unele din problemele menționate puteau fi folosite în cadrul unor posibile justificări ulterioare. Uneori avea disponibilitatea să converseze cu mine şi-i plăcea să fie elogiat pentru demersurile lui în relaţiile cu personalul inspectoratului, cu şcolile din judeţ şi cu forurile superioare care-l deranjau cu fel şi fel controale. Îmi părea rău de el că se lăsa influențat de răuvoitorii lui în unele acţiuni şi decizii care urmau să cadă ca păcate pe care avea să le tragă. Aşa s-a întâmplat cu aplicarea Ordonanței nr 10 a MEC, prin care se dădeau ajutoare sub formă de îmbrăcăminte elevilor din învăţământul primar şi gimnazial. Ordonanța a trimis un fond de ceva miliarde, care trebuiau distribuite şcolilor. S-a ţinut o şedinţă mare cu directorii de şcoli şi s-a stabilit ca şcolile să facă necesarul în efecte, funcţie de nr. de elevi cu situaţie deficitară şi Inspectoratul se angaja să contracteze pin licitație cele necesare şi să le distribuie pe centre bugetare. Mulţi directori s-au arătat nemulțumiți, considerând că mai bine se distribuiau direct bani, sau să se preocupe personal de achiziționarea produselor. Căpos cum era şi influențat de liderii PNCŢD ai judeţului, cât şi de contabilul şef Buhatereţ, care vedeau în afacere o sursă de comisioane, generalul a decis soluția contractării de către ISJ, soluție care s-a dovedit fatidică, intrând în rahat şi în conflict mare cu organele tutelare, cu presa.
L-a smotocit Curtea de Conturi şi Marchitaş de la minister, încât numai de inspectorat nu mai avea timp. La încheierea mandatului s-a mutat la Cluj pentru a nu mai fi în atenţia dușmanilor şi chiar simțea nevoia să nu-i mai vadă pe cei care i-au cauzat atâtea traume financiare şi morale. Am aflat că era în pericol să-şi piardă apartamentul, în urma proceselor în care a fost inculpat. Consider că a fost un om drept, cu suflet, dar s-a antrenat într-un joc politic, căruia nu-i cunoştea regulile şi a clacat. Am aflat și că i-a fost sechestrat apartamentul din Cluj și pe deasupra l-a părăsit și soția. Probabil așa se întâmplă cu omul nepotrivit la locul nepotrivit.
Domnul Mihai VITCU
Inspector general, după debarcarea lui Vlad Ciubotariu.
Venea de pe poziția de director la Liceul Agricol din Fălticeni şi profesor de Istorie. L-am cunoscut de prin anul 1995, căci aveam răspundere de îndrumare a Liceului pe care îl conducea.
|
|
---|