INGINERATUL
F.- SEF SECTIE MONTAJ
Am arătat mai sus de uneltirile celor de la Dispecerat şi pot spune că nu a durat mult şi într-o zi, în atelierul pe care-l conduceam, mă trezesc abordat de directorul Lucaci, cu tonul lui maghiar şi dictatorial: „Mai, tu trebuie să treci ca şef la Montaj!” Mă simțeam contrariat şi speriat, căci nu prea mă simțeam în stare să dirijez o secţie atât de grea şi de abia mă obișnuisem cu problemele la Atelierul de Mecanică Uşoară. Am schițat un gest timid de refuz, dar directorul a spus că nu face cine ce vrea şi a plecat. A doua zi am primit decizia de numire ca şef la Secţia de Montaj. Secţia era la începuturile ei şi cu lipsurile specifice începutului. Erau maşini cât de cât în conformitate cu cerințele montajului, dar mai mult pentru componente de utilaje pentru construcţii: abkanturi (maşini de tăiat table), maşini de roluit table, aparate de sudură şi debitat, polizoare, maşini de debitat laminate. Pentru montajul utilajelor se lucra improvizat. Dispozitivele se realizau tot la sculărie şi tot în stilul Harabagiu, cu amânări şi minciunele la ședințele operative.
Dintre oamenii cu care am lucrat în acea perioadă, menţionez:
- Maistrul Ciutac, un bărbat înalt, frumușel, cam la 30 ani. Era de o meticulozitate rarisimă, cu o pregătire de specialitate aproape bună şi bătăios pentru plan şi pentru salariile muncitorilor. Se străduia să îndeplinească orice sarcină primea şi întreba de câte ori era nesigur pe vreo problemă de producţie. Insista să fie sprijinit în rezolvarea unor comenzi, dar păstra un as în mânecă să arate că a avut cele mai mari merite în rezolvarea lor. Ce păcat, că, aşa cum se întâmpla cu cei mai buni, a fost trimis la Şcoala de Partid „Ştefan Gheorghiu”. A pierdut uzina un maistru bun şi a câștigat țara un politician prost şi pus pe căpătuială. A ajuns la Comitetul Judeţean de Partid şi a început să se umfle în pene. Îmi aduc aminte un episod, când stăteam la coadă la Poşta Centrală şi el a venit, a vrut să fie servit peste rând şi fiind refuzat a cerut să fie chemat şeful poștei că el este Ciutac de la Comitetul Judeţean de Partid. După aşa zisa revoluţie din 1989 s-a întors (cam cu coada între picioare) la fabrică, pe postul de unde plecase, dar treburile erau tare schimbate şi se întrezărea de pe atunci falimentarea. Având adunat suficient tain de pe vremea activismului comunist, s-a privatizat şi a strâns suficient pentru a-şi aranja material cei doi copii şi a- şi satisface toate cerințele moderne. Când îl întâlneam se tot văita că se descurcă greu, are datorii, că a dat faliment cu afacerea lui, dar mai apoi aflam că tot se ocupă de afaceri. Aşa a fost el, din câte-l ştiu, totdeauna s-a văitat că nu-i mulţumit cu cât avea, dar se fălea cu ce avea.
- Maistrul Andriuţă, un bărbat şaten, frumușel, de talie medie. Era un tip bonom, serios şi de viaţă. Trecea neobservat în preocupările lui, străduindu-se doar să-şi facă treaba şi nu încerca să iasă în evidenţă cu ceva. A murit vremelnic, poate din cauza stresului pe care-l păstra în el, cât şi din cauza condițiilor de climat în Secţia de Montaj. S-a stins înainte de vreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace!;
- Maistru Verinceanu, Un bărbat înalt, şaten, cu figură cam de alcoolic, căci îi cam plăcea băutura şi țigara, dar niciodată nu venea la serviciu ameţit. Îi plăcea tehnica şi era ingenios în inovarea multor dispozitive pentru montaj. Era priceput la toate operațiile de lăcătușerie şi montaj. Se cunoştea că nu a trecut degeaba prin şcoala profesională şi prin cea de maiștri şi că a atins categoria cea mai mare ca meseriaş. Nu a apucat să vadă noua ordine din România, căci a murit înainte de 1989. Avea el păcate, dar şi merite deosebite şi în plus era tare sociabil şi modest. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dintre muncitori îmi amintesc de câţiva. Unora le-am uitat numele, dar nu le-am uitat chipurile şi calităţile. Mai bine îi reţin pe: Ujeniuc, Leonte, Bocăneţ.
Ujeniuc era şef de echipă pe schimbul lui Ciutac şi se comporta disciplinat şi foarte activ ca şi maistrul său. Leonte şi Bocăneţ erau sudori de elită şi foarte harnici.
Lucrând cu oameni, ca cei prezentaţi mai sus, pot spune că am avut mulțumirile bunei comunicări şi atmosferei aproape familiare. Dacă n-ar fi fost şi asemenea oameni, pe care eu îi consider şi azi cai eroi ai acelor timpuri aş fi avut o părere şi mai urâtă despre viaţa de fabrică. Mă consider un norocos că am cunoscut, în fabrică, oameni valoroși şi devotați ca:
- inginerii: Cefranov Eugen, Paustovanu Anatolie, Pănculescu Radu, Pisoschi Viorel, Aga Stelian, Coca Ana, Necunoscutu Traian, Joldea Vasile, Nicu Vasile, Reuţ Victor, Olaru Ioan, Heroiu Mircea, Seiciuc Marius, Schwartz Ştrul, Babiuc Vasile, Bida Mircea și alții
- maistrii: Sandu Ioan, Petrache Nicolae, Sochiriac Gheorghe, Bunduc Ioan, Bălinișteanu Ilie, Ciutac Ioan, Andriuţă Ioan, Verinceanu Mircea, Cârjan Constantin, Dumitrașcu Mircea; Avram Nicolae.
-
muncitorii: Maxim Emil, Caia Toader, Grădinaru Gheorghe, Cojocaru Constantin, Baran Dumitru, Vartolomei Gheorghe, Atănăsoaie Vasile, Alexandru Vasile, Ailincăi Cornel , Ignătescu Aristide,....
Tot eroi pot fi consideraţi şi alţii, dar negativi, aşa cum i-am
perceput eu, pentru anumite calităţi necorespunzătoare: incompetență asociată cu tupeu, minciună şi turnătorie; comportament obraznic şi dictatorial, carierişti politici şi altele. În măsură mai mare sau mai mică m-au dezamăgit: directorul Lucaci Ioan, ing. Şef Nemţişor Ioan (după plecarea lui Lucaci a preluat ca director), ing. Şef Căproiu Partenie, economist Strugaru Stelică, ing Acroitoriţei Constantin, ing. Gottlieb, maistrul Chisăliţă Mihai, maistrul (închipuit) Diacovschi Toader, maistrul Drenea, maistrul Solonar Vasile, administratorul Parasca, BDS-istul Orban, economistul Ciornei, ing Rusu Cornel, tehnicianul Popovici Vasile şi acel muncitor de cea mai mare categorie, dar de ce-a mai proastă calitate profesională şi morală – Rotaru Vasile.
Brambureala producției
Uneori simțeam că mă aflu într-un haos total, mi se punea o ceaţă pe ochi şi nu mai ştiam încotro s-o apuc. Trebuiau de făcut prea multe treburi în acelaşi timp: reclamații cu desene neînţelese sau greșite; reclamații cu semifabricate greu de găsit sau rebutate; bonuri de lucru incomplete sau pentru care era solicitată renormarea; utilaje care erau unicate şi deci montarea se făcea pe încercări (dibuite); raportarea planului de producţie cuprindea şi produse care nu erau terminate şi care ulterior raportării erau lăsate numai în seama șefului de atelier să le soluționeze, ceea ce era imposibil fără participarea altor ateliere şi secții; operativele interminabile - cu „apa-n piuă” şi cu fumul dens de țigară, de-l tăiai cu cuţitul (am ajuns eu, un nefumător să primesc verdictul de la radioscopie că am hilurile pulmonare înnegrite). Ce satisfacții tehnice puteam avea, pentru a-mi realiza plăcerea unei munci inginerești, când de fapt eram, cum proorocise sărmanul de Drenea (acel coleg de prin anul III de facultate, care o luase razna cu al lui Perpetuum Mobile), că vom ajunge contabili CAP. Hala de montaj mi se părea mare, toate uşile stăteau deschise şi vara şi iarna, aşa încât se crea un curent numai bun pentru răceli şi pierderea danturii. Trebuia să trec des prin acel curent şi să fiu supus la flamele aparatelor de sudură şi la zgomotele produse de baroase, de maşinile de debitat... de directorul fabricii, pe atunci, Nemţişor Ioan, un tip care nu mă avea de loc la suflet şi care mă jignea cu orice ocazie. Ţin minte cu durere în suflet că se afla la montaj primul utilaj, o maşină de brichetat cărbuni. Greutățile asamblării constau în imprecizia pieselor, subansamblurilor şi ansamblurilor componente. Erau nişte lagăre reglabile, mari, din bronz turnat, care după multe încercări au obținut avizul de montare, dar şi aşa erau proaste. De mai multe ori au fost returnate, căci ieşeau cu goluri de fabricație și, câteva au fost rebutate de la prelucrările mecanice. Tamburii din oțel turnat erau prelucrați greşit, mai ales în ce privea dispunerea concavităților semisferice de pe cilindru. Concavitățile aveau menirea de a realiza bricheţii de cărbune de formă sferică. Cele două role trebuiau să ruleze una pe alta şi să realizeze sincronizare încât să fie obținuți bricheţii sferici Ieşeau defazări şi cele două semisfere ieşeau deplasate una faţă de alta.
Conflictul cu directorul Nemțișor și demisia mea
La verificarea montării a venit şi directorul (nu-i mai zic numele) şi şeful CTC-ului în acea perioadă – Bida Mircea, şi au început comentariile. Au discutat mai mult directorul şi şeful CTC, dându-şi cu părerea despre realizare şi cum ar fi trebuit să fie, dar a rămas ca-n tren şi directorul n-a scăpat din vedere să mă mai înțepe cu un reproș. Am hotărât să plec de la fabrică şi i-am spus directorului. Am avut acelaşi reproș, pe care de fapt îl așteptăm: „Unde vrei mă să pleci? Vrei să spui că pleci din cauza mea? Aş vrea să văd şi eu că acolo unde te vei duce vei fi apreciat ca bun la ceva.” I-am spus că dacă tot are o aşa impresie rea despre mine, să-mi dea transferul. Am depus cerere de transfer şi în ea am scris că în caz de neaprobare să fie luată în consideraţie ca demisie. Am mers şi la fostul meu coleg de facultate Toni Paustovanu, care funcţiona ca activist cu probleme economice la Comitetul Municipal de Partid şi l-am rugat să intervină la Nemţişor pentru a-mi da transferul. Nu ştiu cât de mult a contat intervenția colegului, dar am primit verdictul că trebuie avizul ministerului. Am mers la minister şi am încercat să intru la directorul care răspundea de fabrica noastră. Nici nu m-a primit în birou, ci pe un ton răstit a zis să merg la uzină, că n-are timp de prostiile mele. Probabil că era informat de Nemţişor că merg la avizat cererea de transfer şi i s-a sugerat atitudinea pe care să o ia. Am plecat, ca un cățeluș speriat de un dulău mare, cu coada între picioare, schelălăind în suflet.
Reflecții asupra inginerașului la Uzina de Piese de Schimb Suceava:
Dacă las la o parte mulțimea de neplăceri, produsă de Uzina de Piese de Schimb Suceava, pot accepta că am avut și beneficii:
- M-am călit, ca om, în hățișul de stări conflictuale, de relații interumane, pozitive și negative. Am învățat cum să socializez cu diverse caractere, încât să-mi mențin, pe cât posibil, un caracter de bonomie și înțelegere;
- M-am format mai bine în profesia de inginer, ceea ce mi-a servit mult în profesia de profesor la Liceul Nr 1, din Suceava, având posibilitatea a explica fenomenele, prin legătura cu practica productivă;
- Acolo mi-am șubrezit sănătatea, dantura, inima, rinichii, bronhiile, nervii, simțite la câțiva ani după trecerea în învățământ. Dinții, am început să-i pierd în ultimul an de slujire acolo, pe când eram la secția Montaj, și condițiile erau, așa cum am spus mai sus. Operativele care se țineau, ore în șir, cu fumul de țigară dens, mi-au atacat bronhiile, stomacul, făcându-le opace la radioscopie și creându-mi tuse de nu știam cum să scap. Nervii și, automat, inima, le-am zdruncinat din cauza stresului în care se lucra. Ce să mai spun de alte cele, e de înțeles că viața dezordonată crea tulburări organice, încât și astăzi le resimt;
- Sper ca cititorul să nu mă considere un văicăreț.
Vreau doar să arăt condițiile vitrege în care se lucra, ceea ce mi-a creat mare repulsie chiar și la amintirea acelor vremuri;
- Retroactiv, realizez că funcționarea mea la Uzina de Piese de Schimb, a însemnat o etapă din viața mea, care a prins un loc bine definit în sufletul meu, cu amărăciunile ei, dar și cu niște ani tineri, plini de dezinvoltura lor;
|
|
|
|
Ieșirea la pensie a lui nenea Tică Dumitrașcu.
Duțu, d-na Dumitrașcu, domnul Dumitrașcu, o nepoată și Andy
|
|
|
EȘECUL
Eșecul înseamnă insucces, neizbândă, nereușită,
Înfrângere suferită în luptă, în sport, în acțiune,
Eșecul reprezintă planul naturii pentru o iscusită
Pregătire în responsabilitățile asumate în lume.
Că ai căzut nu prezintă importanțe deosebite,
Deoarece doar modul în care te ridici contează,
Este mai bine să eșuezi în condiții onorante,
Decât prin fraude murdare care dezonorează.
Eșecul este pur și simplu ocazia de a reîncepe,
Dar, de data aceasta, cu mai multă inteligență,
Astfel el va deveni folositor celui care-l pricepe,
Totuși, e bine să luăm de la alții din experiență.
Eșecul ar trebui să ne fie profesor și nu gropar,
El înseamnă o întârziere, nu o tristă înfrângere,
Este un ocol temporar, nu o limită, nu un hotar,
Chiar de ești pe locul doi, ești primul în pierdere. |
Succesul nu este final, eșecul nu-i ceva fatal,
Curajul de a continua este tot ceea ce contează.
Eșecurile sunt amprente cu caracter accidental,
Dar sunt experiențe, și succesele le urmează.
Eșecul e inevitabil, dezamăgirea, de asemenea,
Pierderea este și ea, de asemenea, inevitabilă,
Trebuie conștientizat că eșecu-i frate cu lenea,
Și știm că lenea nu are vreo misiune caritabilă.
Nimeni nu și-a pregătit calea vieții, renunțând,
Este posibil să dai greș în fel și fel de moduri,
Poți reuși însă într-un singur mod, acționând,
Dacă nu reușim, avem numai riscuri și eșecuri,
Acționează ca și cum ar fi imposibil să dai greș!
De ești dispus să eșuezi ciudat, vei reuși ciudat,
Nu putem oferi formula universală pentru succes,
Pentru eșec încearcă a-i mulțumi pe toți deodatꞌ!
În final, fiecare trebuie să decidă pentru sine,
Ce înseamnă eșecul și cum să-l evite mereu.
Decât să începem să ne plângem, e mai bine,
Să acționăm încrezători în noi și-n Dumnezeu! |
Așa s-a făcut că am părăsit Intreprinderea de Piese de Schimb Suceava, pentru regăsirea curajului de a mă realiza în viață. Dumnezeu m-a ajutat și am găsit calea muncii asidue și devotate, cât și a succesului.
MUNCA
Munca e activitatea omului, cu un anumit țel,
În procesul căreia se modifică și se adaptează
Lucrurile din natură la trebuințe de vreun fel.
Munca este oportunitatea care ne înnobilează.
Scopul muncii e să evoluezi, nu să dobândești,
Să lași lumea mai evoluată față de ce ai găsit,
Și nu să culegi roadele altora și să le risipești.
Să pui ceva-n loc, cu mai mult spor, ai gândit?
Omul care muncește serios are cultul calității,
La un moment dat va fi remarcat și promovat,
El este omul de bază al firmei, cât și al societății,
El este cel mai harnic, conștiincios și mai dedicat.
|
|
Fructul muncii e mai dulce decât orice plăcere,
Albina este harnică și nu are timp să fie tristă.
Prea multă odihnă înseamnă rugină, decădere,
Viața nu oferă nimic celui care în lene persistă.
Dacă vrem cu adevărat să ne sfințim munca,
Trebuie să muncim bine, uman și supranatural,
Să mulțumim dinainte îngerilor că ne vor ajuta,
Să mulțumim lui Dumnezeu, pentru suflul moral!
(MIOR)
|
|
|