INVĂTĂMÂNTUL
E.-IMPLICAREA MEA
IN DESFĂSURAREA INVĂTĂMÂNTULUI TEORETIC
1.- ACTIVITĂȚI LA CARE AM PARTICIPAT
Deși, nu puteam atinge nivelul de a inspecta calitatea lecțiilor la disciplinele de învățământ teoretic, funcţia ce am deținut-o ca director adjunct îmi dădea dreptul de a face inspecții la ore, fie și numai pentru verificarea respectării programei școlare și pentru observarea modului de comportare a profesorilor și elevilor la ore. Pe parcurs, după obținerea gradului didactic II (1977) și I (1982), am căpătat priceperi de a inspecta din punct de vedere metodic, la oricare dintre disciplinele școlare (chiar și la Limbi Străine) și eram acceptat de colegi, chiar și cu sfaturi. Am inspectat profesori valoroși (La Limba Română: Silea Elena, Andrieș Elena, Manolache Liliana; la Matematică: Ott Iulian, Vărvărucă Constantin, Manolache Ioan, Țurcanu Speranța, Șpac Marinela, Josan Domnica; Istorie- Filosofie: Ciobâcă Angela, Răileanu Aurelia, Prisăcaru Viorica, Istrati Roman; Geografie: Vizeteu Alexandrina; Fizică-Chimie: Calancea Maria, Arici Liviu, Ciubotaru Zamfira, Iordache Virginel, Ajătăriței Elenuța, Ciobâcă Maria, Mihai Brândușa; Biologie: Georgescu Constantin, Dascălu Elena.....; Limbi Străine: Pesclevei Ioan, Airinei Elisabeta, Mocanu Simona, .....; Ed. Fizică: Epure Dumitru, Iacoban Ilie și alții)
|
Împreună cu clasa de liceu, la care eram diriginte,
În excursie pe Giumalău |
|
Dintre acțiunile, cu sau fără portofoliu, la care am participat în cadrul învățământului teoretic mai pot menționa:
Cu o clasă de maiștri la care eram diriginte |
|
-
Diriginte la câteva clase de școală profesională și la o clasă de liceu.
-
Participarea în comisii pentru gradul didactic I, la câțiva profesori de cultură generală: Andrieș Elena, Mihoc Maria, Silea Elena, Ciobâcă Maria, Manolache Ioan, Manolache Liliana, Prisăcaru Viorica, ...
-
Realizarea dărilor de seamă, semestriale și anuale, asupra întregului proces de învățământ,
-
Stabilirea programelor de măsuri , semestriale și anuale, pentru îmbunătățirea procesului de învățământ,
-
Acordarea calificativelor anuale pentru unele dintre cadrele didactice, de la învățământul teoretic,
-
Participarea la asigurarea bazei didactico-materiale a cabinetelor și laboratoarelor,
-
Stabilirea comisiilor metodice și aprobarea planu-rilor de activități ale acestora
-
Supravegherea desfășurării programelor de activități, în calitate de director de serviciu și participarea la activitățile și acțiunile cate-drelor de învățământ teoretic și... altele Pe profesorii de la Grupul Școlar Nr 1 – Construcții de Mașini (actualmente numit Colegiul „Alexandru Ioan Cuza”), îi pot clasifica pe două categorii, cu ușoară întrepătrundere a calităților.
|
2.- PROFESORII CU PRESTANȚĂ
Profesorii cu prestanță au ridicat valoarea și prestigiul școlii. Dintre aceștia menționez: Aura Bicsi, Elena Silea, Elena Andrieș, Constantin Vărvărucă, Iulian Ott, Domnica Josan, Alexandrina Vizeteu, Viorica Prisecaru, Liviu Arici, Maria Calancea, Ioan Pesclevei, Dumitru Epure, Ilie Iacoban, Constantin Georgescu, Elenuța Ajătăriței, Carmen Ciobâcă, Virginel Iordache, Elisabeta Airinei, Anișoara Micu, Dragoș Magazin, Maria Munteanu, Odorica Miron, Veronica Popoveniuc, Elena Traistă, Viorica Rusu, Demostene Rădulescu și alții.
|
|
|
|
Ana Micu
|
Maria Munteanu |
Elena Traistă |
Veronica Popoveniuc |
Acești profesori au demonstrat bună pregătire profesională și metodico-didactică, prestanță în fața elevilor, disciplină în muncă.
Creionând portretul unora dintre ei, pot fi observate lumini și umbre în comportare, dar a dominat personalitatea pozitivă a fiecăruia dintre ei.
Câteva amintiri:
Aura BICSI, profesoară de Lb. Română, o frumusețe de
femeie, care era și o bună actriță, la teatrul de amatori din Suceava.
Prima căsătorie a avut-o cu un inginer constructor, Bădeliță,
dar nu s-au potrivit și nici nu au avut copii. Soțul al doilea, cred că lucra tot în construcții și a fost partenerul Aurei în mai multe piese de teatru.
Pasiunea pentru teatru a Aurei s-a manifestat și la școala noastră, prin organizarea unei echipe de teatru și organizarea de ore educative de înaltă ținută artistică. Cu ocazia unui spectacol, cu clasa dumneaei, la casa de Cultură a Sucevei, am fost solicitat să proiectez și să dau în lucru la atelierul școală, o scenă rotativă cam de cca 3 m în diametru.
Am lucrat împreună și ca inspectori școlari, în perioada 1995-2001.
Constantin VĂRVĂRUCĂ, profesor de matematică. A fost cel mai valoros profesor pe care l-a avut grupul nostru școlar. Extrem de meticulos și metodic, reușea să-și facă elevii a fi mândri că fac matematica cu dumnealui. Era foarte exigent, mai ales cu sine însuși, ceea ce i-a erodat sănătatea mentală, ajungând a se îmbolnăvi de schizofrenie. Am avut multe legături de serviciu și de suflet cu el, l-am vizitat la familia părinților lui, de prin zona Botoșaniului, l-am învățat conducerea auto pe mașina mea, am mers împreună la corul sindicatului de învăţământ, am primit amândoi titlul de profesor evidențiat. Având recunoașterea Inspectoratului Școlar Județean, după revoluția de la 1989, a fost numit director al școlii, dar nu a rezistat, deoarece mintea i-o luase razna. Sub tratament, a mai pâlpâit câțiva ani ca profesor, având câteva tentative de sinucidere, cu crize violente și până când într-o bună zi a fost găsit spânzurat. Păcat și Dumnezeu să-l ierte!
Ioan PESCLEVEI, profesor de Limba Rusă, un foarte bun profesionist și băiat de comitet. De altfel și la propriu, a fost de comitet de sindicat, de comitet de partid, îndeplinind funcții de lider sindical și de secretar de partid. Prin natura funcției mele de director adjunct și prin faptul că locuim în acelaşi bloc, ne-a legat o prietenie, până la....mormânt și după moarte, dacă e să iau în considerație că avem împreună aceeași criptă, sus în deal la cimitirul Pacea,
|
„Menirea unui profesor este să ajute
Crearea la elevi a imaginilor proprii,
El este asemenea unei lumânări avide,
Care se mistuie pe sine pentru alții. |
Profesorii mai buni sunt costisitori,
Însă cei răi ne costă mult mai mult,
Se dau și teme pentru acasă, uneori,
Dar a da de gândit ar fi și mai cult.” (MIOR) |
Dumitru EPURE
Epure Dumitru |
|
Profesor de Educație Fizică, o minte foarte aerisită și ordonată, dacă iau în calcul faptul că juca șah cu orarul școlii, găsind soluții rapide de plasare a orelor, în așa fel încât să respecte regulile de încărcare în baza curbelor de efort și pentru eliminarea pauzelor din orarele profesorilor.
Interveneau mereu schimbări de încadrări și el trebuia să țină ritmul, încât să nu fie scăpat ceva din program.
Fiind ocupat mult cu orarul, cam sărea peste orele proprii, lăsând elevii în seama altor profesori sau dându-le elevilor o minge și lăsându-i să se joace. A avut un mare rol și în activitatea artistică, prin instruirea echipei de dansuri populare. Cunoștea dansurile populare, căci activase în ansamblul Ciprian Porumbescu.
Era sociabil, dar cam reținut și în plus, avea impresia că ceea ce spune el este de necontestat. Am participat la nunta băiatului lui, care devenise inginer auto, dar după numai vreo trei ani, după ce i-a lăsat un nepot, băiatul lui a murit, din cauza bolii bolilor fără scăpare. Mare tragedie a fost, că și-a dus băiatul de la Cluj, unde era internat în ultima fază de boală, la spitalul din Iași, unde abia i se născuse urmașul. Așa de urât sună uneori cântecul „Lume, lume”, prin versurile „Așa-i lumea trecătoare, unul naște, altul moare, lume, soră lume!” |
Virginel IORDACHE
Profesor de fizică. Un profesor cu cap foarte bine organizat, depășind un nivel de severitate admis.
Iordache Virginel |
|
În ce privește ținuta morală poate fi discutat la modul negativ. În cea mai mare măsură, a folosit competența profesională în scopuri personale, a fost un oportunist. Parcă-l văd când a venit ca profesor la școala noastră, isteț, respectuos, modest. Foarte repede și-a dezvoltat personalitatea pe ambele pante, pozitivă și negativă. Ordonat, cu scris frumos, meticulos, cu planuri de lecții model, cu evidențe educative impecabile, cu o memorie bună a greșelilor altora, a reușit să înainteze în funcții, de la director adjunct la Liceul Nr 1, apoi director la Liceul de informatică.
Foarte oportunist, a știut să se strecoare la funcția de președinte al PSD Suceava și să preia, pentru un timp, funcția de inspector general adjunct și chiar mai mult, a devenit, pentru o bună bucată de vreme, inspector general, mai apoi a devenit senator P.S.D. O, Doamne ce faci cu țara mea?! Nu și-a neglijat interesele personale, căci a știut să profite, încât și-a turnat o vilă de mare valoare și cred că este foarte bogat.
De aproape 15 ani se învârte prin cercurile înalte ale puterii locale Suceava, cercuri care nu sunt străine de afaceri aducătoare de „noroc” și mai nou s-a așezat ca legiutor în senatul României.
Deziluzia mea este că față de curățenia morală, ce o întrevedeam, atunci când s-a încadrat ca profesor, a ajuns un exponent al sistemului ticăloșit, dacă nu chiar unul dintre liderii lui. |
Domnica JOSAN, profesoară de matematică. O doamnă micuță și finuță, dar știe să se impună, folosind chiar și sistemul lacrimogen. Când lucram împreună la Liceul Nr 1, am întrebat-o de câteva ori dacă nu i-ar plăcea să devină directoare și a negat cu vehemență, spunând că nu-i trebuie așa nebuneală, dar m-am convins că ascundea o dorință acerbă de a deveni, ca dovadă că după plecarea ca inspector general a lui Ciubotaru Vlad, a preluat funcția de directoare și a știut să o păstreze mult timp, până s-a pensionat. Ca directoare a știut să se impună și să realizeze amenajări frumoase, ridicând mult nivelul de amenajare, față de perioada 1990-1995, când funcționam eu ca director adjunct. A știut să obțină fonduri, fără a se pune pe contre cu autoritățile, așa cum făcea Ciubotaru Vlad. Școala arată astăzi foarte bine, dar vorba din popor „pe-afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul” se potrivește și aici, dacă ne-am referi la calitatea procesului de învățământ. Nu mai este motivația învățării, profesorii se prefac că instruiesc elevii, iar Ministerul Învățământului se preface că-i plătește. Mai rău este că notele se dau fără acoperire, de teama diminuării planului de școlarizare și implicit a posturilor, elevii devin tot mai neascultători, profesorii promovează tot mai mult „cadoul didactic” și „donația de încadrare”.
Umblă vorba că și cei de la conducerea Liceului Nr 1 nu sunt străini de „pila valutară”.
Anișoara MICU
Nu o laud pentru că mi-a fost colegă, ci pentru că a avut o ținută comportamentală, care a ridicat prestigiul profesorilor ingineri din școală. A fost pedantă la clasă și o dirigintă mult apreciată de elevi. Avea un stil impunător, care lăsa fără replică pe mulți profesori titrați și chiar pe directori. Sesiza, cam ce este mai important din programa predată și insista până le băga în cap elevilor anumite noțiuni, cu riscul de a nu preda întreaga programă.
Biroul profesorului în care-și petrecea pauzele era adeseori centru de atracție la o cafeluță și o gustărică, ambalate în glume și povestioare.
A fost mare păcat că s-a îmbolnăvit cu mult înainte de pensionarea la termen și a fost nevoită să se pensioneze anticipat, ceea ce a făcut ca școala să piardă un profesor valoros, dar, există totdeauna un „dar” și școala a beneficiat de încadrarea fiicei ei, Oana, care se apropie mult și ca înfățișare și ca, comportament cu mama ei.
Și ceilalți ar merita să-i prezint laudativ, și o voi face dacă timpul îmi va permite, având în vedere că în ultima vreme mai multe boli încearcă să-mi facă, cunoștință cu moartea.
3. PROFESORI DIFICILI
Nu le pot contesta competențele profesionale, dar pe cele morale le-am putut depista prin natura funcției ce am avut-o, de director adjunct. Dintre profesorii din categoria asta, menționez: Marta Rotaru, Ioan Manolache, Constantin Strugaru, Romeo Istrati, Mihaela Blaga, Zamfira Ciubotaru, Speranța Țurcanu, Simona Mocanu, Lucica Popovici, Ioan Coman, Carmen Bilan.
Voi prezenta câte ceva despre unii dintre ei, pentru a arăta în ce au constat problemele create școlii:
Marta ROTARU, profesoară de Limba Română.
Nu știu ce să cred de această doamnă. Sucită rău, domnule!
Avea o doză de naivitate, o doză de credulitate, alta de ipocrizie, dar cert este că se scălda într-o masă vâscoasă de prostie.
Voi prezenta câteva exemple edificatoare:
Un părinte poate să-și divinizeze copiii, dar să procedeze așa cum proceda Marta Rotaru e de factura ridicolului.
În calitatea de director adjunct pe care o aveam și mergând în una din zile la biblioteca școlii, căutând niște materiale pentru documentare, din sala alăturată aud discuții, care mi s-au părut deplasate. Sala de clasă respectivă era despărțită de bibliotecă printr-un perete pe care se afla o ușă dublă din tăblii cartonate. Aveam impresia că mă aflu în inspecție la lecția doamnei Rotaru, cu avantajul că eram invizibil pentru clasă și profesoară. Am dedus că elevii aveau teză la Limba Română. Tot timpul profesoara i-a certat pe elevi să nu copieze și le-a ținut teorii despre rușinea copierii și pedeapsa ce o vor primi. I-a amețit pe bieții elevi și nu știu când au avut timp să trateze subiectele. La terminarea orei am ieșit din bibliotecă și am discutat cu șefa clasei, despre „orgia” tezei și a început să-mi povestească, că așa e doamna: „Știți, domnu director, noi când nu avem chef să-i ascultăm pledoaria despre o anumită temă a lecției, o incităm pe doamna să ne arate pozele copiilor și doamna abia așteaptă să ne arate diverse poze cu copiii ei și așa de repede trece ora. Parcă pe noi ne interesează Nelicuța ei, sau Dănuț, dar o facem așa ca să avem de ce râde între noi!”
Obișnuia doamna Rotaru să se învoiască des de la școală: „Tovarășe director, vă rog să mă învoiți, că e bolnavă Nelicuța!”, sau „Vă rog să mă învoiți, că nu mi-e bine azi!” ș.a.m.d. de nenumărate ori. Mi-a înmuiat inima de multe ori cu rugămințile ei, dar iată că, în toamna anului 1989, se fac alegeri de partid și umbla un zvon că va fi aleasă ca secretară de partid, Marta Rotaru. Așa se făceau alegerile atunci, venea propunerea de sus și plebea trebuia să se supună. Am întrebat-o dacă e adevărat și mi-a spus că da.
„-Tovarășa, zic eu, dar dumneavoastră mai tot timpul sunteți bolnavă!”
„-Poate baba, poate baba!”, fu răspunsul tranșant al tovarășei. Tot ce a mai urmat și alte snoave ale „tovarășei” sunt evidențiate în expunerea rimată „Revoluția la școală”, postată mai sus.
Ion MANOLACHE, profesor de matematică
Din punctul de vedere al pregătirii profesionale, pot spune „jos pălăria”, așa pe cât mi se părea. Și istețimea îi era remarcabilă. În ce privesc calitățile pedagogice, lăsa de dorit, dacă mă refer la multe cazuri de elevi care, deși erau buni la celelalte discipline de învățământ, la matematică aveau probleme. Ar mai fi un aspect pe care l-am descoperit personal: știa să țină evidența elevilor cu părinți care aveau bună situație materială și să-i țină în șah, pentru obținerea de foloase necuvenite. Sesizând două situații de acest gen, am apelat la el să fie mai indulgent și mi s-a spus tranșant ce foloase dorește de la respectivii. De la un tehnician agronom din Mitocul Dragomirnei, a pretins un vițel și un plin de benzină și-mi asum vina că i-am comunicat respectivului ce pretenții are profesorul. Pentru a nu-i rămâne copilul repetent, tehnicianul a dat plocoanele respective.
O altă situaţie mai deosebită s-a întâmplat în legătură cu fiul președintelui Comitetului de Părinți pe școală (Amariei, dacă-mi aduc bine aminte). Băiatul se afla la corigență și tatăl lui a venit la mine să intervină și a dat un pachet de Kent. L-am refuzat, dar omul a lăsat Kentul pe birou și a ieșit în grabă. I-am comunicat lui Manolache ce am pățit și mi-a spus: „-Numai pentru atât, nu-l trec. Să aducă măcar un cartuș!” „- Măi Ionică, îi zic, eu îți cer să fii corect, nu să-i pretinzi bunuri materiale!” Răspunsul lui a fost tranșant: „- Cine-i prost, să plătească!”
Mi-a creat un fel de lehamite, de-mi venea să stârnesc scandal, dar regimul era de așa natură că totul se putea întoarce împotriva conducerii școlii. Dovada că așa era, la un bacalaureat, eram în postura de vicepreședinte și un elev copia fără teama de a fi eliminat din examen. I-am atras atenția de vreo trei ori și a continuat cu nerușinare. I-am anulat teza și l-am scos din examen. Am observat eu ceva rețineri din partea unora și altora, dar am finalizat eliminarea. Nu au trecut zece minute și primesc un telefon de la Inspectoratul Școlar: „-Alo, inspectorul Munteanu la telefon, mă Iordache cum ți-ai permis să elimini pe elevul ăla din examen. Fă bine și bagă-l înapoi, altfel va fi vai de tine!” „-Cu tot respectul tovarășe inspector, vă spun că am aplicat regulamentul. Ba mai mult am insistat de trei ori și nu a vrut să întrerupă copiatul. Nu se mai poate face nimic.” Am fost certat mai apoi și de alți inspectori și mai mult, tatăl băiatului cu o figură acră, mi-a spus că mă va urmări cât va trăi, că vrea să-mi facă un rău, pe cât i-am făcut eu fiului lui, de i-am distrus cariera. Probabil că, tot pe bază de copiat trebuia să intre în academia de miliție și să vezi ce curat-murdar ofițer de miliție ieșea, sau poate un securist torționar.
Revin la profesorul Manolache. În goana după afaceri
murdare își băga nasul cu pile și pe la examenele de bacalaureat. Într-un an s-a creat un caz penal, dacă eu sesizam organele abilitate, dar poate că nu era penal și reproșurile chiar destituirile puteau să cadă tot pe capul conducerii școlii, că nu a fost vigilentă și a permis să se petreacă așa ceva în școală. Un elev avea nota la teza de Limba Română, cam 4,50. Profesorul Manolache a intrat la comisie, cu toate că nu făcea parte din ea și împreună cu președintele comisiei, profesorul Man, a modificat acea notă și l-a promovat pe absolvent. Ăsta da tupeu.
Nu vreau să-l desființez dpdv moral, pe profesorul Manolache, ci vreau să arăt racilele unui sistem și cum se purtau băieții descurcăreți de la orice nivel. Nu am avut niciodată altercații cu Manolache, dar în suflet am simțit mereu dispreț la adresa lui, pentru comportamentul față de elevi și părinți, pentru faptul că un educator care trebuia să fie exemplu de moralitate, transmitea generațiilor, pe care le școlea, simțul afacerilor necurate. Acum, pot spune, Dumnezeu să-l ierte! Cred că meteahna lui i-a venit de hac. Probabil că-l stresa prea tare și la o sesiunea de bacalaureat, fiind examinator, a sucombat în timpul examenului.
Speranța ȚURCANU, profesoară de matematică
Cred că era o femeie tare chinuită, de propria-i concepție
despre viață. Suferea de mania persecuției și vedea răutate în orice împrejurare. Dacă nu o vedea, o căuta și era greu să-i intri în grații.
Starea ei psihică o făcea să-și piardă tactul pedagogic. Nu putea fi coerentă și metodică în predarea lecțiilor, iar pe elevii care nu știau să răspundă la lecții îi vedea ca pe niște dușmani și adeseori își ieșea din fire, lovindu-i cu capul de tablă. Acea încrâncenare mă obosea și-mi era foarte greu să-i răspund sincer la unele întrebări. Trebuia să ticluiesc răspunsuri care să-i fie pe plac, arătându-i că la valoarea ei nu trebuie să sufere așa de mult pentru toate nimicurile.
Soțul ei lucra la Combinatul de Celuloză și Hârtie, și arăta a bărbat serios, dar cred că problemele ce le avea acasă i se răsfrângeau și la combinat, ca dovadă că era cam indezirabil acolo.
O altă situație mai deocheată cu Speranța, am întâlnit-o la un examen de completarea studiilor, cu muncitori de la Uzina Mecanică. A acceptat ca în timpul lucrării scrise, un candidat să-i bage în poșetă niște bani, un fel de cotizație pentru indulgență. Uimirea mea era cu atât mai mare cu cât știam ce mare tevatură făcea pentru cinste și corectitudine.
Avea și un copil, pe care l-am văzut pe când avea cam 8-9 anișori. Ne aflam la o întâmpinare a conducătorului „iubit” și copilul încerca să fie jucăuș, dar deodată, mama lui l-a tras de mână cu violență și i-a adresat câteva cuvinte dure, că parcă ieșeau dintr-o mahalagioaică. Am aflat că au plecat în America, dar cum or fi ducând-o pe-acolo, îmi imaginez că e vai de ei.
Carmen BILAN, profesoară de Limba Franceză
Asta le este capătul tuturor dereglărilor morale, la nivel de profesor. A ajuns fată bătrână, trecând prin prefaceri care de care mai urâte. Vedea normalul, tocmai în anormal și-l susținea cu alura unei auto-apreciate valori spirituale și morale.
Ținea predici, de bună moralitate, cu un aer de superioritate și cu un fel de lehamite față de interlocutori. Toate pauzele erau pavate cu așa ceva, ba și o mare parte din timpul orelor, întârziind substanțial. Uneori își desfășura astfel de program în antecamera Cabinetului de Limba Română.
În una din zile observ larmă pe holurile școlii și merg să văd care-i cauza. Era pe la mijlocul orei și profesoara Bilan nu intrase la oră. Merg să întreb dacă nu-i în Cabinetul de Limba Română și am dat peste profesoara Elena Silea, care a avut un moment de revoltă și mi-a zis: „-Domn Director, p-asta n-o mai «reg.lează» nimeni? De multe ori vine în antecamera cabinetului, când ar trebui să fie la ore și vorbește tare, că nu-mi pot ține orele”. Calculând gravitatea situației, am mers și i-am tăiat ora. Ce a urmat, e greu de relatat, dar voi încerca. M-a abordat, cu un aer de victimă a unui neisprăvit de director care nu pricepe valoarea ei și că mama ei a educat-o și, ea nu este ca alții (Istrate, Prisăcaru, Popovici...). „-Proasta aia de Andrieș v-a spus? Aia e așa... și așa.... !” I-am răspuns sumar că am aplicat regulamentul școlar și că-i doresc să nu mai facă așa ceva, căci se creează dezordine în școală, iar dumneaei nu parcurge programa școlară. S-a supărat rău de tot și după metoda arhicunoscută „mă supăr și plec la mama!” și-a luat concediu medical pentru o săptămână și de acasă mi-a trimis o scrisoare, prin care încerca să-și demonstreze valoarea și că nu suportă comparații cu anumiți ai școlii, pe care i-am arătat și mai sus și cu unele amenințări că va face plângeri la forul superior. Între timp, eu, nu am avut de lucru și i-am povestit la Lucica Popovici, cum a stat treaba cu madam Bilan. Lucica, figuristă cum era, îi transmite doamnei Andrieș despre ce a zis Bilan despre ea. Madam Andrieș s-a aprins și a spus că o dă în judecată. A acceptat, totuși, să convocăm Consiliul de Conducere al Școlii și să i se dea sancțiune. Minune mare, la ședință, madam Bilan a adus Biblia și a început să jure, cu mâna pe ea, că ea este o fată cuminte, că așa a fost educată de mama ei și că nu vrea să-și supere mama ş.a.m.d. Văzând așa panaramă i-am șoptit doamnei Andrieș: „-Las-o în pace cucoană, nu vezi că asta-i dusă de-acasă!”
Știam de mult că era dusă de acasă, că pe timpul comunismului a avut niște aventuri amoroase cu un profesor însurat. Soția aceluia a chemat-o în judecată. Acolo, judecătorul a întrebat-o că de ce se comportă imoral. Răspunsul a fost de un „adevărat” cadru didactic: „- Îmi place de „scula” lui!”
Situații penibile se întâmplau și la mesele care se dădeau cu ocazia lecțiilor deschise. Obișnuia să se infiltreze că ar ajuta cu ceva la pregătire și era preocupată mai mult să pună din toate bunătățile, într-o sacoșă, dosind-o pentru a o lua acasă. Dacă era întrebată de ce pune în sacoșă, răspundea: „-A, așa, un pic, pentru mama!” La Inspecția de gradul I a profesoarei de Limba Rusă, Mihoc, aceasta mă roagă să văd, că Bilan îi ia din produse și se teme că nu-i vor ajunge la masă. Am văzut în adevăr sacoșa și am luat-o de-am răsturnat la loc produsele. La sfârșit madama Bilan tot întreba unde-i este sacoșa, că cineva i-a furat-o.
Caracterul i s-a păstrat și după ieșirea la pensie. Nu este zi, fără a-și face apariția la înmormântări. A devenit, cred, cea mai mare pomanagioaică, cu diplomă universitară. Se lipește pe lângă cineva de la înmormântare și se ține scai până servește masa la praznicul respectiv și mai ia și câte ceva prin sacoșe.
Poate mă considerați un dezvelitor de nimicuri, bârfitor rău intenționat, dar nu pot a lăsa nedezvăluite asemenea catastrofe morale, care pe deasupra au menirea de a forma caractere.
Romeo ISTRATI, profesor de Științe Sociale – Filosofie
Ca pregătire profesională îmi apărea ca foarte dotat și pe
deasupra era și poet. Nu știu să aibă mai mult decât o cărțulie de poezii, întitulată „Miezul aprins”, scrisă de pe băncile facultății. Era debordant în conversații, mai ales când avea un pic de tărie la „bord”.
Pot spune că l-am simpatizat, dar... acel „dar”, care totdeauna își bagă coada, intervine și aici. Romică era un suflet mare, dar dacă se „aghesmuia” făcea prostii. Cea mai mare nemulțumire a mea față de el era, că transformase un birou de la etajul II al școlii, într-un adevărat bar. Băuturile le procura de la elevi cu așa zisul „fondul păcii”, care presupunea că elevul dădea sticla și profesorul îi dădea nota de trecere. Mărimea notei depindea de valoarea sticlei. Multe cioflingării a mai făcut Romică, cu elevii, mai ales cu cei de la seral, de la care se împrumuta de bani. Avea și un obicei de a se implica la examenele de admitere sau la absolvire, prin ieșirea, în față, drept făcătorul de minuni, dar minunile trebuiau plătite de cei care le solicitau. După ce se termina examenul, dacă se termina cu bine, solicitantul credea că o vorbă a pus-o domnul Istrati, dacă nu se termina cu bine, dădea banii înapoi sau găsea o scuză, sau nu-i dădea și perdanții îi cereau socoteală și îl reclamau. Veneau, adesea, reclamații pe tema asta și putea fi dat penal, dar a trecut așa, fără să suporte mari consecințe, decât că până la urmă a fost demis de la noi și a ajuns pe la alte licee, sau chiar să lucreze în ziaristică, la „Jupânul”. Păcat de el că beția la transformat într-un moralizator imoral.
Era mare admirator al echipei Rapid București, iar eu al Gloriei Buzău. Desigur că Rapid era superioară, celei din Buzău, dar ne tachinam reciproc, prin epigrame. Ca răspuns la o epigramă pe care nu am reținut-o i-am adresat una cu Rapidul: „Pe cât te știu entuziast / Strigând în gura mare GOOOOL / Mai bine-ar fi de ți-ar aduce / Rapid, o cupă de...alcool!”
Mihaela BLAGA, profesoară de Limba Română, tânără și blondă, poate că era doxată, dar vai de mama ei pe planul ținutei morale. Cred că nici nu prea era sănătoasă, poate că era isterică și avea comportamente foarte deplasate. Făcea talente șmecherești, cu elevii în clasă, spre exemplu: dădea de-a dura o monedă, pe lângă rândurile de bănci și le spunea elevilor:„-Unde se oprește moneda, pe ăla îl ascult!”. În timpul predării stătea adesea cu fundul pe catedră. Într-o zi a fost zarvă mare în școală, că un elev a bătut-o pe Blaga. Peste câteva minute, s-a prezentat la mine acel elev și mi-a spus că a avut un incident cu profesoara, căci pe aleea dinspre cantină l-a abordat și a încercat să-l mângâie. „-Domn director, punea mâna pe mine și eu am oprit-o și dânsa, ca să se răzbune, spune că am bătut-o! Vă rog domn director, dumneavoastră ne credeți necazurile, ce or să zică părinții dacă voi fi exmatriculat?”
L-am liniștit pe băiat și i-am atras atenția profesoarei să nu întindă coarda prea tare, că se rupe. De altfel, chiar eu am fost supus unui test de seducție. Fiind de serviciu, am mers și pe la ultimul etaj al școlii și am fost întâmpinat de Blaga, care m-a invitat la biroul unde-și făcea pauzele, pentru o cafea. Am mers, nu am vrut să o refuz, dar am avut surpriza că, după ce am intrat, să încuie ușa. I-am atras atenția, frumos, că nu se cade să comitem o imoralitate, că eu sunt însurat și țin la familie. Am descuiat ușa și i-am spus că se poate bea o cafea și cu ușa deschisă, că doar nu e un secret. A început să se lamenteze, că are un prieten la Iași și că nu știe de ce a părăsit-o și nu știe cum să facă pentru a-l readuce la ea. Păi ce dovadă mai bună de ținută imorală mai pot da, legat de această Blaga. De fapt era bolnavă, după cum am mai spus, dar cine să se ocupe de ea, căci avea doar mamă și aceea cine știe pe unde locuia.
Școala Generală Marginea, unde directorul școlii se plângea de o așa mare „minune” morală.
Simona MOCANU, profesoară de Limba Franceză
Poate că nu ar trebui să o includ între profesorii dificili,
căci era bună ca profesoară, era ascultată de elevi. Pentru un singur lucru pot să o acuz, pentru imoralitate. Să te împrietenești cu o colegă, să o vizitezi, deseori, până seara târziu și apoi soțul colegei să te conducă acasă, putea să fie ceva pozitiv, dar atunci când duci mai departe relația și-i sucești capul omului acela și i-l iei colegei, asta nu mai poate fi considerat moral. Așa s-a petrecut cu madam Mocanu, de a devenit madam... altfel.
Astfel de lucruri poate se mai întâmplă și altora, dar o situație care s-a petrecut în școală, a fost de natura excluderii din învățământ. Într-o după amiază, fiind ca director serviciu la școală, l-am căutat pe profesorul de serviciu, Dan Baldazar, pentru unele instrucțiuni. L-am observat pe hol în dreptul Cabinetului de Limbi Străine și până să apuc a-l striga, a dispărut ca prin farmec, de parcă a fost un OZN. Cum nu avea unde să intre în acea zonă, decât la cabinetul amintit, am mers la ușă și am văzut că e închisă. Am bătut și am spus : „-Dane, știu că ești acolo, de ce nu răspunzi?” Nu am mai insistat, considerând că e o situație penibilă și am mers în treburile mele. Spre seară vine Dan la mine și-mi spune: „- Domn Director era să fac pe mine, când ați bătut la ușă și m-ați strigat! Ce era să fac, Simona m-a tras de mână înăuntru și m-a încolăcit de n-am putut să mai zic nimic!”
Păi asta nu este un caz care trebuie menționat când e vorba de ținuta morală? Ba cred că este și încă unul care diminuează la maxim valoarea unui cadru didactic, care în timpul serviciului, la școală, întreține astfel de relații. Numai pentru asta, valoarea didactică se reduce la zero.
Ioan COMAN, subinginer, profesor la școala profesională
Nici lui nu-i pot imputa pregătirea profesională și pe deasupra era un bun jucător de șah. Păcatul lui era acela de a fi afemeiat și de a face fapte necurate în incinta școlii. Am surprins una dintre eleve care se schimba de echipamentul sportiv în biroul lui și l-am avertizat că poate fi dat afară din învățământ. Păcătosul de el, era căsătorit cu o fată frumoasă, fiică de colonel. Oare de ce-i trebuiau probleme?. Avea obiceiul de a fi sincer, și-i plăcea să braveze. „-Ei, domn director, ce să le fac dacă vor. Eu nu-mi neglijez nici nevasta, dar ce să fac dacă-mi plac și altele! Fata aia care ați văzut-o dezbrăcându-se aici e nepoata mea”. Despre nepoată, după unele investigații m-am convins că minte. Directoarea adjunctă, Aurelia Răileanu, mi-a spus că a făcut o inspectare a biroului lui Coman și printre alte lucruri suspecte a găsit și anticoncepționale. „Piu, scârba diavolului!” a rostit directoarea.
Profesoara de Științe Sociale, Maria Maistru, venea într-o zi pe hol, dinspre biroul lui Coman. Era roșie ca focul și bâlbâindu-se mi-a zis: „-Domn director, Coman ăsta al dumneavoastră e nebun. A încuiat ușa la birou și a început să mă înghesuie într-un colț. De abia am scăpat! M-a invitat la o cafea și eu am crezut că e om serios că doar îl cunosc de la uzină, de la bărbatul meu.” Mai este ceva de comentat privind acest om problemă? Am făcut tot ce s-a putut și ne-am debarasat de el, dar culmea, că a ajuns la Liceul Ștefan cel Mare și acolo a avut o mare complicație cu o elevă și mult scandal cu părinții acesteia. A fost dat afară din învățământ, apoi a divorțat și a plecat în alt județ, probabil pentru a o lua de la capăt cu felul lui de a fi.
Lucica POPOVICI, profesoară de discipline tehnice
îndeosebi Organe de Mașini și Rezistența Materialelor. Pot spune că avea o bună pregătire profesională și când intra în priză, făcea lecții de bună calitate, mai ales prin desene și scheme clare și colorate la tablă. Astea de fapt le făcea ca festivism și le lăsa pe tablă mult timp pentru impresie artistică. În mare parte lecțiile le făcea prin lipsă. Fie că stătea în biroul cabinetului, la taclale și cafele, fie că se îmbolnăvea și, asta destul de des. Când venea câte o brigadă era regulă să se îmbolnăvească, dar când erau zile de sărbătoriri, aniversări, lecții deschise, devenea premiantă. Devenea patroana evenimentelor și avea talent pentru asta. Era și cam oportunistă, încercând să se dea de partea celui care era mai tare în școală și implicându-se prin pile pentru numirea pe funcții de directori sau inspectori. Pe mine a încercat să mă înlăture de la Inspectoratul Școlar, sprijinindu-l cu toate pilele și cu pregătirea lecțiilor deschise, pe Jorj Beșliu. Dumnezeu să-l ierte și pe ăla, că nu avea chemare pentru așa o funcție și după câteva luni a făcut un cancer, care l-a terminat.
Nu era Lucica străină nici de „Fondul păcii”, sistemul lui Romică Istrati.
Când eram director și chiar ca inspector (când treceam prin școală), mă invita: „-Domn director/ inspector, un cafeluț?” Uneori acceptam, alte ori mă scuzam, dar totdeauna am avut o reținere privind ipocrizia pe care o masca.
Costică STRUGARU
Cu părțile lui bune și cu un semnal de delincvență l-am prezentat mai sus când am prezentat profilul directorului Marcel Rusu.
Într-o noapte de iarnă, cam prin 1982, Costică și-a dat în petec.
De ziua „mult iubitului conducător”, adică pe 26 ianuarie, Costică a făcut-o lată. Trebuia să fie de serviciu pe școală, din partea direcțiunii (ca director educativ). În acea zi s-a organizat și aniversarea celor care împlineau niște ani în acea lună. Vorba aia, cine venea la școală în acea zi, credea că suntem foarte atașați secretarului general (și câte funcții mai avea), iar noi nici nu ne gândeam la așa ceva. Puteam fi lăudați fără merite, dar urmările au fost neprevăzute. Eu am supravegheat activitatea până pe la ora 16,00 și am dat să plec acasă, trăgând după mine și pe subinginerul Coman, care era cam rău de muscă, un afemeiat, de la profesoare, până la eleve și care avusese câteva antecedente. La plecarea din școală am dat pe la sediul UTC, unde încă se mai „lucra” la aniversare de către unii colegi, printre care Costică Strugaru, profesorul Constantin Georgescu și subinginerul Novac. Am plecat cu gândul că totul este sub control, dar pe la ora 23,00, sunt sunat de amicul Pesclevei, că șeful mare (Rusu), cere să mergem la școală, căci se petrece un eveniment nedorit. Circulația autobuzelor era întreruptă și a trebuit să mergem pe jos cale de 6 Km. Ne-am întâlnit, cei trei mari ai Consiliului de Administrație, Rusu, Pesclevei și subsemnatul și, cu sufletul la gură, am ajuns la școală. Zăpada era cât gardul, așa că nu am mai intrat pe poartă, ci am sărit peste gard.
La Biroul UTC era lumina aprinsă și acolo se petrecuse evenimentul neplăcut pentru conducerea școlii. În același birou în care se petrecuse aniversarea din după amiaza acelei zile, acum era o scenă de neimaginat într-o școală. Am urcat la etaj, în școala veche și la biroul respectiv era ușa deschisă. Am intrat și, eroii acelei piese erau: Costică Strugaru, o elevă din clasa a XI-a, cam rea de muscă și maiorul Epure, de la miliția municipală. Ni s-au relatat scenele petrecute în acel birou, timp în care Strugaru era plin de sânge și tot se repezea să se arunce pe fereastră. Ce se petrecuse?
După terminarea sindrofiei aniversare din acea zi, Costică Strugaru și cu subinginerul Novac au început să se certe pe tema picturilor lui Gauguin. De la ceartă s-a trecut la bătaie și, Strugaru a fost rănit, tăindu-se în geamul de la poarta școlii. Apoi Strugaru s-a retras în biroul UTC să se spele. Elevei cu pricina i s-a făcut milă de el și l-a ajutat să se spele. Singuri, singurei în birou, au încuiat ușa, au așezat scaunele ca pentru o dispută trupească, s-au dezbrăcat, au dat aparatul de radio la ralanti și ce a urmat e lesne de priceput. Dar, „dușmanul de clasă” era treaz și imediat a reacționat. Pedagogul Nicolaiciuc, care îi cam purta pică de multișoară vreme, a anunțat pe paznicul Pântea și... împreună cioc, cioc, cioc, la ușă, dar nimic. Paznicul a anunțat poliția și a venit maiorul Epure. Când am ajuns noi, cei din conducerea școlii, toți erau foarte agitați, numai eleva avea un calm giocondian. Drept e că era frumoasă făptura și putea atrage în păcat, dar oare merita!?
Avea pe ea un raglan și domnul Rusu a vrut să vadă dacă mai are ceva pe dedesubt și...am observat că nu mai avea.
Ce s-a ales din toată treaba asta? Costică a mers la Spitalul „Socola”, dându-se sărit de pe fix, dar a fost eliminat din învățământ, iar eleva a fost exmatriculată. Din punctul meu de vedere, s-a procedat cam nedrept. Toată responsabilitatea trebuia dată pe Strugaru și să suporte rigori penale. După stingerea cazului, Costică al nostru a ajuns inspector la LOTO PRONOSPORT și mai apoi psiholog la Comisariatul Militar. Halal națiune, mon cher! În alertă au intrat toate forurile noastre tutelare, despre care v-am vorbit mai sus și s-a pornit o anchetă puternică, dar nu prea a avut ce să constate în plus.
|
|