|
---|
SCOALA PRIMARĂ
Mămică, eu nu vreau să mă fac primar!
Îmi plăcea şcoala în care învăţam, îmi plăcea clasa noastră, îmi erau dragi colegii. Şcoala era, ca mai toate şcolile la acea vreme, în apropierea bisericii, ceea ce dădea locului mai multă prestanță. Avea în faţa ei o plăcută umbră, pe care o făceau câţiva aguzi mari. În timpul vacanțelor ne cocoțam în ei şi ne bucuram burțile cu agudele, care erau mari, negre şi dulci-aromate. Gardul era din scânduri, văruit de câte ori era nevoie şi în faţa porţii era o podişcă, văruită şi ea în alb. Clasa noastră avea ferestre mari, dar era cam întunecoasa, poate și din cauza dușumelei întreținute cu motorină. Avea trei rânduri de bănci, cu faţa spre uşă şi eu stăteam în prima bancă de la fereastră. În faţa băncilor, lângă perete, cam la un metru, era plasat un godin pătrat, cu nisip deasupra şi care avea burlanul scos prin tavan. Holul de la intrare era pătrat şi destul de spațios. Din el se putea intra, pe lateral, în cele două clase ale şcolii, iar în fundul lui era uşa care dădea în cancelarie şi spre locuinţa directorului.
|
Cam așa arăta un învățător cu câțiva copii din clasă |
Domnul învățător Suditu Domnul Suditu era un personaj pitoresc, plăcut în unele privințe şi dizgrațios în altele. Îl percepeam ca pe un om harnic, sufletist, dar avea meteahna băuturii şi scandalurilor. Se ducea la crâșmă, la şuşa (şosea) cu domnul Ion Nicolau (Ștoleap, Fiare Vechi), se îmbătau şi apoi să vezi ceartă şi bătăi, de vuia satul şi se lăsa cu sânge şi vânătăi, de ne era ruşine cu domnul nostru. |
---|
Colegii de clasă
Îmi amintesc aproape de toţi colegii, dar atenţia mai deosebită şi amintirile mai clare le am cu unii dintre ei: sora mea Olica, Bratosin Jenica, Enache Ion (fostul coleg la Şcoala Militară), Dedu Vasile, Dedu Stanca, Tudorel al lui Geambașu, Costică al lui Baroian, Stancu Dragu, Ion Zaharia al lui Coadă (poreclit Guran), Florica lui Zangopu, Mirică Floarea (Floricel), Voinea Floarea a Ioanei lui Coadă (poreclită Baltag şi Florica Mică), Florica lui Stan al lui Ion Stan, Sofica lui Radu Panduru, Stanca lui Voicu Dedu, Leana lui Petre al lui Ilarie şi alţii. Sora mea, Olica, a devenit colegă cu mine după ce a întrerupt şcoala timp de trei ani, din cauză că mămica a fost bolnavă şi ea era singurul sprijin, căci eu şi Oani (fratele cel mare) ne aflam pe la colegii militare. Fruntea clasei, la învățătură, alături de mine erau: Dedu Vasile, Florica Mică (Voinea Floarea), Olica, Jenica,, Floricel şi Enache Ion.
![]() |
Înainte de venirea mea în clasa a III-a, pe locul I se afla Dedu Vasile, un băiat cu malformație congenitală. Avea capul foarte alungit, faţa cam turtită şi ochii bulbucați (arătând ca feciorul lui Gopo, chiar mai deformat), de te speriai de el când îl vedeai, dar noi ne-am obişnuit şi ne era chiar simpatic. Am mers o dată la casa lui şi m-a amuzat cum umbla după verişoară-sa, Dedu Stanca, cu sexul lui de 9 anișori în mână, alergând-o pe după şuri şi propunându-i sex, în termeni cam golăneşti. Eram uimit de teribilismul lui şi invidios, că eu eram prea timid pentru a îndrăzni să fac măcar o glumă cu o fată, cu toate că inima începuse să-mi dea ghes. Îmi era extrem de ruşine să vorbesc cu fetele. Olica şi câteva colege făceau glume pe seama timidităţii mele şi-mi spuneau că gagica mea e Florica Mică şi eu mă roșeam – foc. Eram la vârsta când nu aveam atracție magnetică față de o fată anume, eram confuz, dar aveam, parcă, un respect mai mare faţă de Florica, o admiram pentru curățenia ei şi pentru silinţa la învăţătură. Am dovedit şi o responsabilitate faţă de ea, atunci când i-a luat foc casa. Deşi aveam doar 10 anișori, m-am urcat pe casă şi am aruncat multe găleți de apă pentru stingerea focului, să nu se extindă de la grajd la casă. |
---|
S-a făcut un rând de oameni care transmiteau găleţile cu apă şi eu eram în vârful casei şi aruncam cu apa pe foc. Când focul a cedat, am cedat şi eu printr-o alunecare de pe casă, dar norocul meu a fost că acoperişul se termina aproape de pământ şi m-am ales doar cu o tăietură la braţul drept şi am rămas cu o cicatrice.
Învățătura
Domnul Suditu ne dădea mult de lucru acasă. Aveam de copiat, pe caiete dictando, textele lecțiilor, trebuia să repetăm de mai multe ori citirea lecţiilor şi mai aveam multe exerciţii şi probleme. Mă descurcam mai bine cu exerciţiile şi problemele, dar cu caligrafia nu stăteam chiar aşa de bine şi eram nevoit să rup, de fiecare dată, câteva foi până mă simțeam mulțumit că a ieşit cât de cât bine. Se întâmpla să mai greșesc câte o literă sau să picure cerneala din peniță şi eram tare necăjit că trebuia să o iau de la capăt. Se scria cu tocuri, care aveau penițe simple şi care trebuiau înmuiate des în cerneală, pentru care nu se puteau scrie decât câteva cuvinte cu o înmuiere, iar filele caietelor erau păcătoase și sugeau tare. De multe ori eram grăbit de mămica, să mă duc cu vaca la păscut şi atunci parcă-mi ieşea mai bine, din prima.
Vai de existența noastră materială!
Era secetă mare pe vremea aceea şi nici nu prea aveam de îmbrăcat. Totdeauna îmi reveneau îmbrăcări şi încălțări care rămâneau mici de la surioara Olica. Ţin minte o iarnă grea, când aveam pantofi de damă şi o traistă, drept ghiozdan. Eu şi Olica ne sculam cam pe la orele 3,00 din noapte, coceam grăunţe, să avem ce mânca la şcoală, treceam pe la poarta Jenicăi, care stătea pe uliţa de mijloc, în apropierea şcolii, o strigam şi împreună mergeam de făceam focul, încât atunci când vin colegii să fie căldură. Era o mândrie pentru noi să fim primii la şcoală şi să dovedim domnului că suntem harnici.
Guran cu „Mucea Saclana”
și „Tutili, mutili – Stancu Prostu”
Pe tot timpul cât am fost elev, la şcoala primară din sat, mi-a curs nasul, fie iarnă, fie vară, din care cauză un coleg mai hâtru şi mai mare cu doi ani, Zaharia Ioan, zis Guran, m-a poreclit Mucea Saclana. Hai că mucea eram, dar de unde Saclana? Cred că a fost o invenție de-a lui Guran. Eu îl respectam pe Guran căci era mai mare şi-l admiram pentru figura lui impozantă, pentru șarmul lui şi pentru scrisul frumos. Stancu, un coleg care rămăsese repetent de trei ori, îl ruga adeseori pe Guran să-i scrie lecţia, până într-o zi când domnul Suditu i-a cerut să spună cine i-a scris lecţia , iar el a susţinut că şi-a scris-o singur. Atunci domnul a început să citească din caiet: „Tutili mutili, Stancu prostu; Tutili mutili, Stancu prostu..........” şi aşa a ţinut-o până a terminat de citit toată fila. Noi am râs de ne-am spetit, iar Stancu era galben ca ceara şi a trebuit să recunoască, că-i scrisese Guran. Şi domnul l-a pedepsit pe Stancu, lăsându-l încă o dată repetent.
Premierea
La sfârşitul clasei a treia am fost uns premiantul clasei şi la serbarea de încheiere a anului şcolar am recitat aceeaşi poezie pe care o recitasem, cu succes, pe când eram copil de trupă „Eu sunt un soldat voinic!„ La serbare au spus poezii mai mulţi copii, de la toate clasele. Gestica mea a plăcut şi a fost aplaudată. Fostul meu coleg de colegiu militar, a încercat şi el să gesticuleze, dar nu a adaptat gestica la conținutul poeziei şi a ieşit cu amuzament la adresa interpretului. Versurile erau cam aşa: „A răsărit soarele / pe toate răzoarele / şi-au venit tractoarele / să are ogoarele .....” Ionel al nostru, în timp ce rostea versul, indiferent ce spunea, descria prin aer câte un cerc, când cu mâna stângă, când cu cea dreaptă.
Nu vreau să mă fac primar |
Despre școală | Năzbâtii... Memento |
---|
![]() |
---|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|