|
---|
FAMILIA
F. - copiii
|
Prin 1971 am primit locuință, apartament cu 2 camere, dar ce a rămas după ce i-a mulțumit pe alții, deci la ultimul etaj. Oricum, era confortul nostru, pe care l-am îmbunătățit cu două balcoane (la bucătărie și la sufragerie. Balconul de la sufragerie l-am făcut cu un pod mic, pe care-l foloseam ca pe un depozit de rezervă. Balconul de la bucătărie se afla în mica curte interioară. Era înspăimântător și dizgrațios când priveai în hăul curții. În acel apartament, în acele condiții, soția l-a născut pe primul nostru copil, Dan-Cristian și viața era și mai grea căci trebuia să mergem des la baie și să trecem prin sufrageria lor, trebuia să pregătim mânca-rea pe o lampă de gaz, în cameră și alte greutăți pro-venite din locuirea la comun cu familia Pandele. Greutățile mari veneau de la nevoia de a avea o femeie pentru îngrijirea copilului. |
De la Podu Turcului, ne-a fost recomandată de mama soacră, o femeie cam la 55 ani, necăsătorită, analfabetă și șchioapă, dar serioasă și harnică, pe nume Steriana. Făcea ceea ce i se spunea, dar cu cât Dănuț creștea nu se prea putea ține după el și îl cam altoia cu bățul ei de sprijin. Nu știu cum de s-a stricat relația cu ea și a plecat. |
Data nașterii lui Dan a fost 19.aprilie.1970 |
Data nașterii lui Dan a fost 19.aprilie.1970 |
---|
Îi plăcea să facă mâncare bună, dar cu mare risipă de materie primă. Spre exemplu, la sarmale, punea la bulion și grăsime fără căpătâi. Când copilul mergea la grădiniță, ea umbla „fleaura” prin târg la agățat „cocoși albi”
Prin noiembrie 1973, am mers și eu și soția la Târgul Expoziției, de la București.
La întoarcerea acasă, seara pe la ora 9,00, am găsit în camera copilului pe tăticu. Era frig și cam tremura, învelit cu o pătură, în timp ce madama respectivă, dormea „bine, mersi”, în patul nostru din sufragerie, învelită cu plapuma noastră.
Când am intrat în sufragerie, numai ce o văd că-și pune mâna la ochi, de parcă se rușina. Tăticu mi-a povestit că l-a luat și pe el drept cocoș alb și probabil că la intrarea mea în sufragerie o făcea pe mironosița, crezând că-i tăticu.
Ne-am debarasat de așa dihanie și în locul ei a venit o femeie, toantă, de neînțeles. Venea de la țară, de prin apropiere de Suceava. Era mai tot timpul îmbrăcată în negru, era tot analfabetă și nu mânca mai deloc. Avea o concepție că în copilul nostru a intrat cel rău și că nu poate să-l țină în frâu, drept pentru care, abia după câteva luni a plecat.
AL DOILEA COPIL
Având în vedere că în 1974, luna martie, ziua 24, s-a născut al doilea fiu al nostru, Sandu-Mircea, am apelat din nou la Steriana și am ținut-o, așa cum era ea, cam până prin 1977.
Se vedea că din ce în ce merge mai greu și ne temeam că o va prinde bolile bătrâneții pe la noi, așa că din momentul în care am putut să dăm amândoi copiii la cămin, sau grădiniță, am renunțat la orice femeie de îngrijire a copiilor.Am trecut printr-o perioadă extrem de grea, cu amândoi copiii în situația de a-i duce la cămin sau la grădiniță (școală). Fiecare a fost dat la cămin, numai o perioadă scurtă de vreme, căci s-au îmbolnăvit, Dan de pneumonie și a trebuit să stea Rodica cu el în spital vreo zece zile, după care nu l-am mai dat la cămin, iar Andu s-a îmbolnăvit de pojar și de bronhopneumonie. Îmi venea nespus de greu să-l duc pe Andu, la căminul cu program săptămânal. |
Sandu – Mircea (Andu) |
Sandu – Mircea (Andu) |
---|
Îi spuneam că ieșim la plimbare, dar la un moment dat se prindea că-l duc la cămin și începea cu rugăminți care-mi sfâșiau sufletul: „Tată, nu mă duce la cămin, nu mă duuuuce!!” Repeta de multe ori până ajungeam la cămin, iar acolo îl lăsam într-un plâns care mă zdruncina groaznic. Nu mai eram bun de niciun fel de serviciu, toată ziua respectivă eram cu amarul în suflet.
|
---|