FACULTATEA
K.- VICIA FABBA
|
|
|
|
F.C.Balena - A.S.Schilodu
1968
teren Codresu
scor: 8-6 |
Arbitru: ing. Rafailă (Toader Berlea)
Tușieri: ing. Michelangheli (Vasile Anghelescu)
ing. Bucurie (Vitalian Bucurescu) |
|
|
Clubul VICIA FABBA, a fost înfiinţat în anul 1968, sub patronajul celebrului H.H., o figură de legendă, talen…tată a fotbalului studențesc, care şi-a dăruit toată priceperea şi în calitate de antrenor şi chiar de preşedinte. Se poate spune că asemenea valori se nasc o dată la un mileniu. A avut multe realizări, ducând clubul timp de peste 40 ani (cu vorba şi cu afișe aproape porno), cu blaturi, încât s-a minunat şi Sett Blatter. De necrezut cum putea să facă şapte echipe în acelaşi club (FC Balena, CS Schilodul, CS Piticul, RC Girafa, LAS Grasul, MC Slabul, CF Lăcusta) şi din aceaşi promoţie, să facă cu ele un campionat. Deci a găsit soluția ideală de a câștiga numai el campionatul. De fapt toate meciurile erau nule, fie ca scor, fie ca valoare: - 4-4, ca la teatru; 5-5, bere-mici; 6-6, numai pase, 8- 6, numai farse. De fapt erau trei campionate paralele, în care jucau câte 2-3 echipe stabilite pe baza contrariilor. Ca atare H.H.Haşurică era unic pe planşetă şi poate chiar din galaxie, care câștiga câte trei campionate pe an. Realizările lui sunt demne de Kinis-Boc. Valoarea lui Aurică Lavric alias H.H.H. poate fi rezumată astfel, sub formă de elogiu: - Tu, neobosit H.H / L-ai ameţit şi pe dracu / fiind mare printre ași / tu centraşi, tu daşi cu capul!
Pe vremea absolvirii facultăților mintale de către promoţia noastră, un arbitru de talie stelară, conducea arbitrajul studențesc şi acela nu a fost altul decât colegul nostru Todoruț Răfăilă, de la Bârlad, care şi-a căpătat un renume asemănător cu Colina de la Iaşi. Avusese grijă H.H.H. să înroleze şi arbitru al clubului, aşa că nu mai trebuia să cumpere arbitri pentru aranjarea meciurilor. De fapt pe vremurile acelea stranii nu se dădeau șpăgi, căci intra securitatea pe fir şi vai de acei care cădeau în mâna securității că o pățeau mai rău decât în vremuri şi mai demult, când dacă făcea capul, capul trăgea, numai că acel cap era mai mic şi poate nevinovat, numit pe deasupra şi scârbavnic.
H.H.H. avea grijă de toate, ca să iasă după pohta inimii lui, aşa că îl trata pe Răfăilă cu mult onor şi simpatie, dar a mers cam departe cu jocul de scenă, aranjând intrările arbitrului pe teren cu un fast de neimaginat. La un meci echipele așteptau în dezordinea obișnuită pe terenul Codrescu, aflat în faţa căminului nostru. Dezordinea era cauzată şi de nedumerirea diferențelor de altitudine a celor două echipe, căci jucau Piticul cu Girafa, dar şi de ne apariția vreunui arbitru, care să pună ordine pe teren şi să conducă jocul. Nici H.H.H. nu era de găsit. Nu mi-a venit să cred ochilor, când de pe fereastra camerei de cămin este scos pe un scaun cu spătar arbitrul nostru nimerit. Balansări, poticneli, ovații şi tot tacâmul entuziasmului, după care s-a aşezat liniștea respectuoasă din curiozitate pentru ce fel de năstrușnicii mai urmează. Răfăilă era țanțoș, dar a rămas înțepenit pe scaun şi de acolo dădea sentinţe cu fluierul şi cu pantomima-i caracteristică unui arbitru de talia lui. Era îmbrăcat într-un costum negru de mătase, cu ecuson de arbitru FIFA. Se vedea din privirile lui că a jucat pe la rugbi sau handbal şi că ştia reguli chiar şi de fotbal. De fapt cu alte ocazii a făcut demonstraţii de cum trebuie apărat la poartă. Le ştia omul mai bine ca un ușier. Se aşeza pe scaun în mijlocul porţii şi când venea mingea pe poartă, parcă se apăra de muște, dar îi reuşea excepțional. Dacă mingea venea pe centrul porţii (desigur poarta la terenul nostru era de handbal), el se prefăcea că o prinde cu mâinile, mingea îi trecea printre mâini şi o respingea ca din întâmplare cu capul. Toate gesturile lui erau intenționate şi foarte savurate de publicul larg al facultăților care-şi aveau căminele la Codrescu. Uneori se folosea şi de câte doi tușieri. Cei mai interesanți erau: Michelangelo şi Bucurie. Michelangelo era cel mai talentat pictor în tuș şi de aia a devenit şi celebru tușier. El a pictat şi tabloul nostru de promoţie, împreună cu Răfăilă. Despre al doilea tușier, cred că a fost promovat pentru că s-a bucurat de o avere de la vreo tușă, gen mătuşa Tamara, dar şi pentru că era un adevărat Joker la Poker. Bucurie reuşea prin ridicarea stegulețului de tușier să ridiculizeze realitatea din teren. Nu era vândut niciunei echipe ci numai bucuriei de a încurca lucrurile, spre admirația spectatorilor. Se punea în scenă zicala: ”Bucură-te cum s-a bucurat Bucurie de bucuria lui Bucurescu, când Bucurescu cu bucurie urmărea tuşa, să obţină o zestre de aplauze şi bucurie din partea spectatorilor bucuroși!”
Răfăilă, făcea din meciuri adevărate spectacole şi le ţinea foarte bine sub control, atât de bine încât mingea se plimba numai la centru în jurul lui şi dacă încerca să meargă spre poartă, făcea el ce făcea şi fluiera, după care dădea penalitate tocmai invers de cum era firesc.
Dar ce mai era firesc pe teren? Leiba şi Popescu (din Echipa Grasu), cu tonele lor, se tăvăleau pe jos la cea mai mică piedecă şi nu era uşor nici pentru ei, nici pentru teren, căci se cutremurau şi căminele. Erau interesante schemele de joc în partidele Piticul – Girafa, când Acroitoriței şi Lupchian jucau mingea cu capul, încât piticii Iordache, Irimia, Pufu, nu puteau decât să-i urmărească dacă scapă mingea şi apoi să treacă chiar printre picioarele girafelor. Uf, ce meciuri erau! Făcea Răfăilă ce făcea şi se terminau nule sub toate aspectele, chiar 0-0. Nu se putea marca, mai ales când Răfăilă stătea pe scaun în centrul terenului şi nu accepta să scape mingea de sub observaţie. Şi cum porțile nu erau la centru..., evident că nu se marcau goluri! După terminarea timpului „regulamentar”, urmau loviturile de la şapte metri. Uşor de dat gol! Asta s-o creadă Maradona. Spectatorii intrau în teren şi făceau un culoar îngust, numai cât să treacă mingea șutată. Puteai să tragi cât de tare, căci plasat nu era cum, şi portarul o prindea cu siguranță. Fiecare șut era însoţit de strigătele spectatorilor, de râsete şi încurajări. Era şi normal ca până la urmă să se ajungă la scoruri mai mult egale şi cu etichetele de rigoare, aşa cum am arătat mai sus.
Dintre animatorii meciurilor, sunt de menționat:
*Andrei (Furnicuţă), Leiba (Micuţul), Popescu (Fluturaș), Traian (Ţâru)
– de la FC Balena;
*Tomiţă (Balena), Huzumă Ţâf (Buldozer) – de la CS Schilodul;
Cu trecerea timpului s-au creat replici de genul:
Pentru Balena - (Tu ai fost mereu balenă,
Nu te-ai îngrășat în schemă.
Dar acum, cum dormi sub fustă,
N-ai să-ajungi în veci lăcustă!)
Pentru Lăcusta – (Ai fost şi tu cândva lăcustă
Dar prinzându-te de-o fustă
Ai urcat repede-n schemă
Şi-ai ajuns acum balenă!)
Au mai fost şi alte încercări poetice scrise de picioarele talentate ale colegilor jucători, pe care le las în seama prezentării de către celebrul H.H.H., cu ocazia confienței de presă pe care o va ţine la Hotel Continental.
Nu-mi rămâne decât să urez viaţă foarte lungă clubului nostru de fotbal, celor care l-au vitaminizat ca pe Mutu şi tuturor colegilor care mai reușesc să savureze spectacolul vieţii! (mior)
„Pentru viitor sunt necesari oameni de viitor,
Căci viitorul este timpul probabil al omenirii.
Știm ce suntem azi, dar nu și-n evul următor.
Nava spațială va fi plugul de lemn dat uitării?
Să nu ne gândim la viitor, va veni el oricum
Și, poate că mâine viitorul va arăta mai bine,
Calea bună de a-l prezice e să ni-l plănuim,
Să nu pierdem nimic din trecut, nicio câtime!
Imperiile viitorului sunt imperii pentru minte,
Fiecare sfânt are un trecut, păcătoșii au viitor,
Viitorul lumii e ascuns în ochii copilului cuminte,
Și întreg viitorul se află sub pălăriile lor.
Chibzuința cu privire la viitor vine din trecut,
Dar destinul viitorului e opera lui Dumnezeu.
Doamne, Preamărite Împărate, te rugăm acut,
Să ne dai viitor cu sănătate și pace mereu!” (MI)
|
|