FACULTATEA
A.- INTRODUCERE
|
|
Petele de lumină şi culoare aşezate pe mintea şi sufletul meu, în anii aceia frumoşi ai studenției, îmi stimulează cuantele bio-energetice, ca acum la opt decenii de viaţă să le restaurez şi să le expun pe câmpul alb al unor pagini. Deşi luminile au început să fileze, iar culorile au pălit, sper că vor reuși să ne facă a ne regăsi pe noi înșine, să ne bucurăm şi să lăcrimăm pentru ce-am fost şi ce suntem.
Aş vrea să fie iar, acum,
Trăirile de-atunci!
Eu v-adresez cuvinte dulci.
Am multe să vă spun.
Poate că vreau să comunic celor care mai doresc să mă vadă, că sunt încă viu, că mai am amintiri şi sentimente. Poate voi să determin personajele acestor amintiri să dorească a mă revedea. Portretul meu a suferit multe oxidări, dar sufletul mi-e inoxidabil. Ce să fac eu de acum fără amintiri, fără comunicare cu cei dragi şi cu mine însumi? Aş fi diagnosticat cu sindromul depresiv al singurătății, echivalent cu moartea sufletului şi asta nu accept căci ar fi cam devreme.
|
De-aş putea
Aş transforma culorile
În oameni
Şi aş picta cu ele :
Bunătate,
Fericire,
Iubire,
Creaţie,
Tandrețe,
Toate atributele binelui.
Le-aş preface în curcubeu,
Pod de salvare peste
Ploile acide ale timpului.
|
|
Am pictat pe acest tablou al amintirilor despre facultate, cu inima, esențele observărilor mele despre profesori, colegi de grupă şi de la celelalte grupe, relaţiile colegiale şi relaţiile profesori-studenţi, activităţi şi relașuri.
Am apelat la-înţelepciune
Şi-am observat ca evident:
Nimic nu e mai dulce-n lume
Ca viaţa dulce de student. |
Universitatea „Al. Ioan Cuza” – Iași
Cer iertare celor care nu se regăsesc în imaginile mele şi celor cărora le-am prezentat imagini deformate sau prea succinte. Eu am prezentat din unghiul meu de vedere. Poate că din alte unghiuri, imaginile ar apărea mai luminoase, mai frumoase, poate invers. Şi eu am avut lumini şi umbre şi aş fi dorit să le aflu din alte surse. Dacă e vorba să-mi fac un autoportret aş spune că sunt: nici prea mare, ci cam mic; nici prea bun, dar nici prea rău; nu deștept, dar nici prea prost; nici urât, nici frumușel, dar sunt cam bătrân şi chel. Aşa că am început cu autocritica şi rog să nu fiu privit cu grimase, pentru mici înțepături asupra ținutelor comportamentale.
Nu prea îndrăzneam să calc pe treptele unei facultăți întrucât consideram că e vorba de ceva divin la care nu am acces. După terminarea armatei am avut o perioadă de suspans, de două luni, înainte de a mă reîncadra în serviciul sanitar. Din armată m-am liberat pe 11 nov. 1961 şi eram în așteptarea primirii unui post în oraşul Buzău. Am început să mă pregătesc pentru facultatea de medicină, la Anatomie, Chimie şi Bazele Darwinismului. M-am reîncadrat în serviciu pe 04.01.1962, ca suplinitor, pe post de soră medicală la Şcoala Profesională de Fete. Era o şcoală cu fete între 15 – 18 ani şi eu aveam 22 ani. Nu prea era compatibilitate, dar eu nu vedeam decât partea foarte serioasă a activității. Jinduiam în oarecare măsură după o frumuseţe de fată, dar nu concepeam abdicarea de la principiile funcției pe ce o aveam. Eram şi prea timid pentru a aborda o fată, considerându-mă sub aspirațiile unei Ileana Cosânzeana, care nu avea cum să vadă în mine un Făt Frumos, cel mult să vadă partea încornorată a unui soţ care are o situaţie socială acceptabilă.
Urmând cursurile serale în clasa terminală de liceu şi sub impresiile plăcute pe care mi le-au dat imaginile unui film cu Iurie Darie, în care actorul juca rolul unui inginer proiectant de roboti şi avea un robot ce ştia să spună: „Mă cheamă Mitică, pălăria şi paltonul dumneavoastră!”, cât şi datorită unei lozinci: „La porțile oraşului stă scris: Iubeşti, intră, nu ... porțile sunt zăvorâte!”, m-a cam prins flama reorientării pregătirii mele pentru domeniul ingineresc. Căutam să mă autojustific în legătură cu medicina că e mai mult de tocit şi ajungi la ţară să faci multe alte lucruri care nu cadrează cu profesiunea (Agitaţie pe agricultura socialistă, crucea roşie, educație sanitară şi culturală, evidenţa meseriașilor şi aplicarea autorizațiilor sanitare de funcţionare, chiar dacă unele meserii ca: zidar, zugrav şi altele se derulau la clienți, important era să li se ia banii). De fapt cred că a fost o amăgire căci vedeam prea sus para medicinei şi nu puteam ajunge la ea, iar ea nu era mălăiață şi nu se lăsa căzută în gura lui nătăfleaţă.
După terminarea diferențelor de liceu, mă simțeam prea obosit şi nepregătit pentru a merge la facultate, aşa că am preferat să amân cu un an. Pentru a face faţă unui examen de admitere, trebuia să fac pregătire şi să mă ţin de ea. Mă prinsese o lene şi o lipsă de speranţă că voi putea reuși la facultate, încât am avut momente de mare cumpănă, dacă să merg sau să nu merg. Aveam unele coșmaruri privitor la nereușită şi a fost vorba de fracțiuni de secundă în decizia de a fi sau a nu fi. Am luat consultații la Matematică, cu domnul Capșa, un domn înalt şi șarmant, iar la Fizică, cu domnul Ciocaneli, domn bine aşezat şi foarte ordonat în expunerea materiei.
Mi-a plăcut foarte mult sistemul de predare al domnului Capșa, cu modele de probleme şi exerciţii, tehnici de substituții şi sinteze excepționale. Cei patru copii ai domnului Capșa erau foarte înalţi şi aveau unele malformații congenitale..
Era plăcut în timpul consultațiilor că aplicațiile intrau în noi ca nişte tablete. Mai avea şi o muzică bună la patefon, în vogă la vremea aceea, cu Enrico Macias şi Domenico Modugno
În vara anului 1963, până la examen, am avut mai mult spor la pregătire şi am prins curaj că voi avea succes. În curte la familia Goldstein, gazda mea, la foișorul care adăpostea fântâna, îmi petreceam multe ore citind, conspectând şi rezolvând exerciţii de analiză matematică. Eram întrerupt adeseori de hârjoneala celor trei ucenice croitorese, instruite de coana Rozica, gazda mea. Într-o zi a venit în curte o țigancă ghicitoare în cărţi şi n-am scăpat de ea până nu am tocmit-o să-mi ghicească. Mi-a prezis că voi pleca la un drum lung şi voi avea succes. Nu ştiu dacă țiganca a intuit preocupările mele şi a formulat prezicerea ei sau a spus aşa la plezneală.
Am pornit cu trenul spre Iaşi, în necunoscut, încărcat de griji şi emoţii. La Iaşi am trecut pe la Corpul B al Institutului Politehnic, pentru înscriere la Facultatea de Mecanică, dar din necunoaştere şi emoţii am nimerit la secretariatul Facultăţii de Hidrotehnică. Am fost primit cu brațele deschise şi înscris imediat. Când să ies afară din clădire, pe scări întâlnesc pe Lolescu (băiatul căpitanului de securitate Lolescu, care avea responsabilități în zona satului nostru şi pe care-l cunoșteam de la tăticu, căci uneori era în atenţia securității ca fost deținut în lagărele sovietice). L-am întrebat ce face acolo şi mi-a spus că are de dat unele restanțe din anul I al Facultăţii de Mecanică. Am fost plăcut surprins că şi eu intenționam să merg la aceeaşi facultate şi i-am spus unde am mers de m-am înscris. Lolescu mi-a spus că acolo unde m-am înscris eu este Hidrotehnica şi că Mecanica este alături. M-am speriat şi am mers de am retras dosarul şi l-am introdus la Mecanică. Am avut reproșuri din ambele părţi: la prima că de ce am plecat şi la cealaltă că de ce am venit. Motivația reproșurilor stătea în aceea că la Hidrotehnică nu aveau concurenți iar la Mecanică erau prea mulţi.
M-am instalat la căminul 1 Mai şi am început o tocilă, cum n-am mai făcut până atunci. Nu mai ştiam de masă şi de somn, ci de notițele mele, luate cu mare sârg de la Capșa şi Ciocaneli.
Prima probă a fost la Matematică – scris. Am fost introduși într-un amfiteatru mare, în corpul B şi în așteptarea primirii subiectelor am făcut cunoştinţă cu cei din preajma mea. În stânga mea se afla candidatul Iancu, dotat cu o sinteză cuprinzând formule şi sisteme de calcul. I-am propus să colaborăm, că şi eu am bune cunoștințe şi poate vom fi de folos unul altuia. Colegul mi-a răspuns că nu se prinde, căci e concurență şi nu are chef să-şi împartă șansele cu altcineva. Am tăcut mâlc şi mi-am luat gândul de la alt sprijin decât de la mine. Pe o bancă mai sus, în spatele meu se afla candidatul Iureș. El mi-a propus întrajutorarea. În timpul lucrării scrise, Iureș a apelat să mă dau mai într-o parte, să vadă cum am rezolvat exercițiile şi problemele, ceea ce am şi făcut, dar el a fost mai reținut în a-mi oferi vizibilitate spre lucrarea lui. Dumnezeu a dat dreptatea de partea mea şi am obținut medie de intrare mai mare decât cei doi candidaţi despre care am pomenit mai sus, Iancu situându-se la limita minimă de admitere.
La proba scrisă de Fizică, m-am descurcat, dar cred că am fost notat ceva mai slab. Examinarea orală la Analiza Matematică, am avut mari emoţii căci majoritatea celor care ieşeau din examen spuneau că au primit note de 3,00 şi 4,00. Am intrat şi eu, am tras biletul şi m-am aşezat în bancă. Am rezolvat uşor majoritatea subiectelor, dar la un subiect care cerea aducerea la forma logaritmabilă a unei funcții trigonometrice, nu-mi ieşea cu toate artificiile pe care le foloseam. Am ieşit la tablă şi când am ajuns la exercițiul în cauză, am avut tupeul să spun că enunțul acelui exerciţiu este greşit. Profesorii m-au privit cu atenţie, au discutat ceva între ei şi mi-au dat, pe loc, alt exerciţiu pe care l-am rezolvat cu succes. Am primit nota 9,00 şi nu mai puteam de bucurie că am rupt vraja notelor slabe date de acea comisie şi eram la un pas de a fi admis la facultate. Probele orale la Geometrie şi la Fizică au decurs mai uşor, probabil şi din cauza notelor frumoase pe care le aveam pe fișa de admitere, dar şi dezinvolturii cu care abordam subiectele. O mică problemă am avut la Fizică. Intrând in bancă, cu biletul extras, am început să zâmbesc. La tablă se afla un coleg, care se cam încurca. Nu am reuşit să termin de schițat răspunsurile, că aud vocea profesoarei: „Ia să te văd pe mata, cel care râdeai de cel dinaintea dumitale!” M-am scuzat că nu am râs de acela, ci de bucurie că ştiam să răspund la subiecte. Nu ştiu cât m-a crezut, dar m-a frecat zdravăn. Cum – necum, m-am descurcat binișor din moment ce am primit nota 8,00. Rezultatul final a fost admiterea cu media 7,33, ceea ce îmi oferea şi bursă de studii, bursă care se acorda de la media 7,00 în sus. Nici nu-mi visam medie mai mare având în vedere întreruperea lungă a studiilor și trecerea din domeniul medical spre inginerie mecanică.
După o scurtă vacanță, în care toată lumea mă privea cu alţi ochi şi eu aveam alte priorități ca până atunci, am revenit cu emoţii şi speranțe, pentru o viaţă de student. Parcă mă văd la cursurile lui nea Optică, la nea Matei, Farcaș, Ailincăi, madam Bercovici şi la asistenții lor, dar şi în dormitorul mare de pe strada Cloșca.
Toate acele amintiri îmi sunt tare plăcute căci sunt legate de anii mei frumoşi şi de aspirațiile mele.
NOTĂ
Încadrarea pe grupe de studiu şi specialități a fost astfel:
- În anul I am fost repartizați pe grupe, după un criteriu pe care nu l-am perceput atunci şi de fapt nu prea am avut grija de aşa ceva. Poate că s-a ţinut cont de distribuirea în ordine alfabetică, în aşa fel ca fiecare grupă să conțină o ordine alfabetică de la A la Z a numelor înscrise. Până în anul III s-a mers aşa, fără ca vreun student să ceară redistribuire, dar cred că unii studenţi, cam vulpoi din fire, au mirosit care vor fi specialitățile grupelor şi au aşteptat să se vacanteze locuri în grupele dorite, obținând transferul de prin anii II și III.
- Specializările care se bucurau de mai multă apreciere erau, în ordinea scăderii solicitărilor astfel: Tehnologia Construcțiilor de Maşini, Maşini Unelte, Motoare Termice şi la urmă venea specialitatea de care se ferea majoritatea colegilor – Maşini Agricole.
- De fapt denumirile unor specialități puteau fi nuanțate un pic altfel:
- TCM = Tehnologia Construcțiilor de Maşini:
- MT = Termotehnică şi Maşini Termice:
- MU = Proiectarea Mașinilor Unelte şi Sculelor Așchietoare:
- MA = Maşini Agricole Pentru Lucrat Solul şi Întreținerea Culturilor.
- Distribuirea finală pe specializări s-a făcut în anul III şi mulţi colegi au fost supărați că n-au avut norocul să nimerească la TCM, dar unora nu le-a păsat şi au mers în voia Domnului. Viaţa ne-a arătat că Mecanica Agricolă a dat posibilitatea celei mai bune afirmări profesionale, mulţi colegi ajungând la funcții de conducere, s-au dezvoltat mai bine în planul profesional şi al stării materiale. Se constată însă că au fost expuși unui stres puternic şi intemperiilor vremurilor, astfel că s-au ales cu boli grave şi s-a înregistrat o mortalitate mai mare faţă de celelalte specialități.
- Distribuirea Grupelor pe specialități a fost următoarea:
TCM – grupele 272, 273, 274;
MT - grupa 275;
MU - grupele 276, 277;
MA - grupele 278, 279, 280.
- La formarea grupelor - începutul anului I, totalul de 250 de studenţi admiși plus grupul de repetenți, au făcut ca grupele să cuprindă în medie 32 studenţi. Asta înseamnă că în 1963 a fost cuprins un număr de cca 280 studenţi / anul I de studiu.
Pe parcursul perioadei de studii a promoției au fost fluctuații cu retrageri, repetenții şi completări cu repetenți din anii anteriori, dar au fost pierderi destul de mari, încât numai cca 150 studenţi au fost declaraţi absolvenți cu diplomă în anul 1968, deci o medie de 16 absolvenți / grupă.
- Din încadrarea de specialitate se poate observa că anii I şi II, au fost de cultură generală pe profil real. Din anul III s-a trecut la pregătirea tehnică generală, iar în anii IV şi V – pregătirea de specialitate.
Retroactiv realizăm că studenția noastră a decurs într-un cadru organizatoric foarte bun, am avut privilegii în ce priveşte încadrarea cu profesori valoroși şi neatinși de aripa corupției, adevărate modele pentru promoția noastră şi pentru asta mulțumim Lui Dumnezeu şi-L rugăm să le poarte de grijă acolo unde sunt!
Panoul promoției noastre
|
|