GIMNAZIUL
Vacantele si taberele scolare
În vacanțele dintre clase, am avut parte, printre altele şi de orizonturi noi de cunoaștere şi distracții. Tăticu ne-a oferit bilete la tabere şcolare.
• După clasa a cincea am mers în tabăra de la Codlea. Deşi
simțeam că nu prea îmi ajunge mâncarea şi jinduiam mult după fructe, mai ales pepeni, am rămas cu plăcerea excursiilor prin codri de la Codlea, că am văzut pentru prima dată pădurea, că am văzut, prima dată, un pui de viperă, de care m-am speriat şi m-am ferit. Am avut noroc şi cu răceala dimineții, căci puiul nu se dezmorțise de tot, dar m-a speriat cu zvâcnirea pe care a făcut-o, probabil că şi lui îi era teamă de mine.
• În vara următoare am mers la o tabără din Piatra Neamţ şi am fost îndrumați de un profesor de Geografie, pasionat de roci şi peisaje. Ne urca pe dealul Pietricica şi ne vorbea despre diferite roci. Ne-a dat şi binoclul şi ne punea să privim plutele pe Bistrița. Era Raiul sau imaginația mea de copil cu ochii dilatați de frumuseţile naturii? Nu ştiu de ce, când am ajuns acasă, vibram tot, şi la propriu şi la figurat. Am cântat ce învățasem pe acolo şi vocea îmi tremura, dându-mi impresia că glasul îmi căpătase valențe noi.
Vacanțele pe lângă casă
În rest, vacanțele mi le ocupam cu diverse activităţi pe lângă casă şi la câmp.
• Pe lângă casă, simțeam responsabilitățile omului
gospodar: măturatul curţii; udatul legumelor - pentru care scoteam câte 100 găleți cu apă, suindu-mă pe buza puțului. Nici nu-mi dau seama cum de aveam curajul să plimb lanţul în sus şi în jos, stând crăcănat pe gura puţului cu cumpănă. Era un fel de nebunie copilărească, de la care nu eram atenționat de nimeni. Puteam oricând să fac o greşeală, să-mi alunece lanţul sau să se rupă şi să mă proiectez la fundul puţului, adânc de 10-12 metri.
• La câmp mergeam mai mult la vie şi pepeni. Aveam via la
puţul lui Cosoroabă, peste drum. Aveam 12 rânduri de vie, alături de via mamei Neaga. În continuare erau viile lui nenea Neculai Dedu şi a lui moş Ion Florea. Dincoace de vie aveam un lot de un pogon, pe care se semănau pepeni. Cam de la vremea când începeau să se coacă pepenii, se pârguiau şi strugurii. Strugurii şi pepenii au fost cele mai plăcute fructe de care am avut parte în anii copilăriei. Pepenii lui moş Ion Florea se coceau mai repede şi avea moş Ion un talent deosebit de a-mi face poftă. Coliba lui bine chivernisită, cu umbrar în față şi masă instalată, statura lui mare - impunătoare, uşor adus de spate, cu faţa curată – senină şi părul alb, tactul lui în operarea pepenilor galbeni sau verzi, mă uimeau şi eram gelos că nu aveam vârsta aceea impozantă. Via noastră, ca şi a vecinilor, avea la capete câte o lizieră mică cu pui de salcâmi, aşa pentru a descuraja pe pofticioși să intre în vie. Aveam şi noi o colibă improvizată în pepeni, dar locul meu preferat de observaţie se afla în salcâmul de la puţul lui Cosoroabă. De acolo vedeam departe, La capătul viei şi chiar până la via lui Neculai Tănase. Mi-am făcut prepeleac, cu crengi de salcâm şi iarbă, încât puteam foarte bine să mai trag şi câte un pui de somn, acolo la înălţime. De acolo de sus scrutam cu privirea peste bunătăţile pământului şi observam până şi iepurele, pitulat la câte un butuc. Mai coboram, din când în când, făceam plimbare prin pepeni şi vie, îmi potoleam poftele, foamea şi curiozitatea. De fapt mâncarea mea, când eram de pază la vie şi pepeni consta în mămăligă rece, cu care mă dota mămica la plecare, cu struguri şi pepeni. Băgam în mine ca speriatul struguri şi pepeni şi apoi ţin-te Pârleo. Plimbarea prin vie era plină de surprize plăcute: ba țâșnea, chiar de lângă mine, un iepure, ba zbura o ciocârlie, sau o zbughea un gușter. Mă culcam cu faţa în sus şi eram ameţit de seninul cerului, de fluturarea ciocârliei în înaltul lui şi de trilurile-i fermecătoare. Seara, când se retrăgeau oamenii de la muncile câmpului, plecam şi eu acasă, dar aşa încât să nu-mi fie observată plecarea şi să se creadă că sunt la colibă. Rămânea peste noapte moş Ion, dar nu cred că ar fi contat cu ceva prezența lui. Când pepenii erau în toiul coptului, mai dormeam şi eu, dar nu singur căci eram prea mic pentru a avea curajul să dorm în câmp, ci cu fratele Oani.
„Oțul de Oani!”
Am mai spus, dar repet: Oţul de Oani, flăcău în toată firea, însemna mulţi pepeni constatați a fi copți cu „Nuţy”. Dimineaţa, când mă trezeam, constatam că Oani nu mai era, cine ştie de când, poate de seara după ce mă adormea pe mine şi unii dintre pepenii „Nuţy” nu mai erau. Oare i-o fi luat în spate, că aşa de mulţi dispăreau de parcă i-ar fi luat cu căruţa?! Sigur că ajungeau la Nuţy a lui, tocmai la Vadu Pașii, cale de 8 -10 km.
Paza „La Pădure”
Către septembrie, când era formată boaba la porumb, eram trimis să păzesc recolta. Plecam cu noaptea în cap, cam 12 km., până spre Bobocu, în zona „La pădure”. Probabil că în timpuri mai vechi prin acele locuri se întindeau păduri. Aveam locul lângă nenea Gheorghe Curcă şi mă întâlneam, acolo, cu băieţii lui, veniţi cu căruţa cu boi să strângă iarbă şi să hrănească boii. Numai cu acele ocazii am simţit că aveam neamuri aşa de apropiate. Mă simțeam atras de verii mei, mai ales de Milică, fiind mai apropiat ca vârstă de mine. Umblam împreună prin holdele de porumb, alergam, ne luam la trântă, coceam porumbi. Porumbii copți, în număr de câte 12, constituiau singura noastră mâncare de peste zi. Au fost şi zile cu zăpușeală mare, când eram nevoiţi să ne dăm mai mult pe lângă puţul de la capul locului şi abia, abia ne potoleam arșița turnând câteva găleți cu apă unul asupra celuilalt.
Pregătirea pentru admitere la Școala Sanitară din București
Au trecut şi anii de gimnaziu şi am intrat în febra admiterii la Şcoala Tehnică Sanitară din Bucureşti. A aranjat mămica să facem, eu şi Olica, ceva pregătire cu doamna Dumitrescu, din Stănceşti, fosta învăţătoare a dânsei, aşa încât am recapitulat şi sistematizat materiile la care dădeam examen: Limba Română, Matematica şi Constituția. Ne-a luat tăticu de mânuțe şi hai cu noi la Bucureşti. Isteț cum era, tăticu a găsit o pielișoară, pe domnişoara, între două vârste, Roșculeț, administratoarea şcolii, care avea multă prestanță şi influenţă în rândul personalului şcolii. Nu ştiu cât a ajutat pielișoara, dar ştiu că ne-am descurcat destul de bine. Nu am mers să văd rezultatele examenului, dar Oani a spus că s-a interesat el şi am obținut media 9,75 şi că m-am situat printre primii admiși, iar Olica, cu câteva locuri mai în spate.
„Şcoala nu poate avea decât două scopuri. Primul e să dăm copilului cunoştinţele generale de care, bineînțeles, va avea nevoie să se servească: aceasta este instrucția. Cealaltă e să pregătim copilul de azi pentru omul de mâine, şi aceasta este educaţia.” – Gaston Berger
„Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul.„ – Mihai Eminescu
|
|