FACULTATEA
D.- STUDIILE
După succesul admiterii şi savurarea lui în minivacanța de acasă, cam obosit, dar dornic şi curios de a intra în sfera studenţiei, am revenit la Iaşi şi am fost cazaţi la căminul de pe strada Cloşca, aflat aproape de Piaţa Unirii. Ca de obicei, am fost plin de conștiinciozitate în frecventarea cursurilor şi am ţinut aproape de suflul grupei. Am încercat să mă integrez în programul grupei şi am avut mare noroc să am colegi serioşi, cu simţ de răspundere şi cu bune capacități intelectuale. Am avut plăcerea să am colegi pe: Leon Dorel, Lupchian Toma, Butyurka Ianoş, Gaal Csaba, Nicolae Ilie, Niculiţă Gavril, Dodoiu Silvia, Ganea Florin, Ţârcomnicu Alexandru, Şerban Andrei, Zăgreanu Gheorghe, Agapie Constantin şi alţii, care mi-au oferit modele de competență, seriozitate, tenacitate. Şi alţi colegi au avut calităţi frumoase: Căpitănescu Ana, Selami Geait, Vlăsceanu Nicolae, Pufu Ioan, Trifan Romeo, Nuțu Ioan, dar unele delăsări sau neșanse au dus la repetenţie şi deci la ieşirea din grupa noastră.
Rezultatele mele la învăţătură au depins mult de baza de pregătire din liceu, de pauza mare în pregătirea generală pe perioada cât am lucrat în domeniul sanitar şi prin efectuarea stagiului militar, de anumite stări de moleșeală şi lipsă de voință, dar şi de calitatea predării materiilor din partea profesorilor. Poate dacă aş fi descoperit cafeaua de la începutul studiilor aş fi fost mai viguros şi mai performant, dar eu nu am folosit acest stimulent în timpul facultăţii. De-abia prin anul V am descoperit ciocolata, că îmi lua oarecum din oboseală. Asta nu înseamnă că m-am complăcut în lene şi preocupări deplasate. Niciodată, în viaţa mea şcolară, nu am fost prea studios, dar am avut o memorie bună şi prindeam lecţiile din clasă. În plus eram consultat de mulţi colegi asupra înțelegerii lecţiilor şi încercând să le explic îmi fixam mai bine cunoştinţele. Cu calitatea asta, în timpul şcolii generale şi a celei medii, am avut premii la învăţătură, dar la facultate înțelegeam mai greu fenomenele din cauza trecerii cam forțate de la pregătirea sanitară pe care o aveam la pregătirea de inginerie mecanică.. De multe ori au existat şi neșanse privind dispozițiile profesorilor, întrebări ambigue sau încuietoare, influențare după notele anterioare din Carnetul de Note şi altele.
Cu sau fără bursă
În atmosfera de emoţii, care uneori ţinea şi de comportarea profesorului, apăreau şi lapsus-uri. Cu toate astea am reuşit să ţin pasul cu grupa, având doar câteva corijări prin anii III şi IV, şi obținând, pe tot parcursul, bursă de studii. În anii I, II și V nu am avut corigențe, dar în semestrul II al anului II era cât pe ce să pierd bursa. Am şi comunicat acasă că nu mai am bursă şi părinţii mi-au trimis bani pentru a achita cazarea şi masa. Am ţinut secret faptul că am primit, totuşi, bursă şi am păstrat banii la CEC. Când am mers în vacanţa de vară le-am mărturisit că am avut bursă şi le-am pus toţi banii pe masă. Cred că am vrut să bravez un pic, dar nu puteam să ţin acel secret, căci devenea murdar. Părinţii s-au arătat impresionați şi drept răsplată mi-au cumpărat, de toţi acei bani (1600 lei), un palton foarte frumos, pe care l-am purtat cam 10 ani, adică ceva timp şi după ce m-am căsătorit.
PARTEA APLICATIVĂ
a.-În atelierele școlii
Nu prea le aveam cu partea aplicativă, eram începător. La activitatea de atelier, prima lucrare pe care am avut-o de executat a fost un ciocan. Am reuşit să-l apropiu ca formă şi dimensiuni, dar nu era de notă prea mare. Atelierul mă relaxa şi cum eu obișnuiam să cânt chiar şi în WC, în timpul atelierului m-am remarcat cu: „Am plecat la vânătoare / cu o puşcă şi-un ogar/ să vânez la căprioare, / pinguini şi urși polari .......”. Nu am reuşit să termin acest refren că a venit maistrul, un tip cu apucături de muncitor comunist, care a început să mă băşcălească cu poante destul de slabe, care sunau mai mult a amenințare că mă dă afară de la practică. De unde-l avusesem mare în viziune, ca prin ceaţă am început să văd un păduche. Am făcut practică şi în atelierul de prelucrări mecanice, dar acolo totul a fost mai elevat. Eram îndrumați de domnul asistent universitar Plăhteanu, un domn blond, frumos ca fizic şi caracter. În cadrul acelei practici nu învăţam să lucrăm pe maşini, ci calcule privind regimul de așchiere şi geometria sculelor așchietoare. Aveam modele de lucrări aplicative pe care trebuia să le parcurgem. Câţiva dintre colegi participau mai activ la lucrări, căci au lucrat în producţie ca prelucrători prin așchiere. Răsărea mai tare Niculiţă Gavril.
b.- Practica de vară
Pe bune, pot spune că nu prea s-a lipit de mine partea practică a pregătirii de specialitate, chiar şi cea de vară la: Uzina 23 August din Bucureşti, Uzina 1 Mai din Ploiesti, Uzina Mecanică Roman. Participam conștiincios la practică, dar numai căscatul ochilor nu ajuta la formarea deprinderilor şi am reținut doar contururi acoperite de o ceaţă densă. Practicile de vară de după anii II, III şi IV, durau câte o lună de zile şi constituiau adevărate vacanţe în grup. Descopeream locuri noi şi alte aspecte ale vieţii studențești.
Practica la Uzina 23 August a fost o tristă experienţă. Îmi revine foarte obscenă în minte scena cu camerele de la căminul din Cotroceni. Pereţii erau tapetați cu sânge de ploșnițe. M-am speriat foarte, la vederea panoramei şi am mers de m-am cazat la sora mea, în zona Titan. S-a speriat sora mea când a auzit despre ce este vorba, la gândul că-i aduc musafiri şi mi-a spus că dacă vreau să rămân la ea să nu mai trec pe la colegi, în Cotroceni. Colegii de la cămin erau foarte revoltați, dar se amuzau cu vânătoarea de ploșnițe, organizată mai ales pe timp de noapte, când ieşeau ploșnițele la promenadă. Am înţeles că Leon Dorel era campion. Ploşniţele erau strânse în borcane şi dimineaţa apăreau strivite sub formă de reclamații în Registrul de Sugestii şi Reclamații al căminului. La practică, cei de la cămin, din cauza nesomnului de peste noapte, se furișau prin locuri mai dosnice ale uzinei şi furau câte un pui de somn. S-au scandalizat cei care răspundeau de practica noastră, mai ales un anume Toroş, de la Serviciul Personal, un tip milităros şi dur. A chemat şi pe rectorul Institutului Politehnic, Suzana Gâdea şi au ţinut o şedinţă cu noi în sala mare de şedinţe a uzinei. Am ascultat observațiile şi îndrumările date de „somnitatea” sa, madam Gâdea, amenințările cu eliminarea de la practică şi trimiterea în faţa conducerilor de la facultățile de unde venim. Câţiva studenţi au încercat să explice situaţia cu cazarea la cămin, dar au fost consideraţi cam impertinenți şi amenințați cu măsuri disciplinare. Uzina era interesantă dar părea un mamut cu spatii enorme şi cu slab conținut tehnic.
La Roman, după anul III, am fost cazaţi la căminul Şcolii Profesionale de pe lângă Uzina Mecanică. Acolo nu erau ploșnițe şi aveam spatii mari puse la dispoziţie, dar a apărut altă problemă. Căminul era şi ca un palat al șobolanilor. Mai ales la cantină era de speriat, multe găuri de șobolani şi numai ce vedeai că sărea câte unul de unde nu te aşteptai. Într-o duminecă am organizat o vânătoare în cantină. Am mers mai mulţi, noaptea, pe un semiîntuneric şi am astupat toate găurile pe care le ştiam, apoi am aprins lumină şi dă-i şi caută, dă-i şi omoară. Am prins în acea noapte 13 șobolani dolofani şi i-am aliniat pe scena din sala de mese. Nu ştiu cum a reacționat conducerea şcolii, sper însă că a primit o lecţie de responsabilitate administrativă. Pe la unele dormitoare, ușile erau roase în partea de jos şi pe acolo intrau șobolanii să se zbenguiască în voie. Într-un dormitor care era gol, am pus o lespede la uşă, în aşa fel încât dacă intră un șobolan, să cadă lespedea. Am mers să verificăm succesul unei capcane din acelea şi am găsit un șobolan mare cu care ne-am luptat şi apoi trofeul l-m aşezat în faţa ușii la un dormitor în care erau cazaţi copii de şcoală generală veniţi în excursie. Ca nişte sadici am stat şi am savurat țipetele copiilor la ieşirea din dormitor, dimineaţa. Practica a fost ceva mai serioasă decât cea de la Uzina 23 August, ştiam că se interesează cineva de noi, că trebuie să inserăm într-un caiet de practică activitatea zilnică şi eram distribuiți prin rotație la diferite secții. După amiezile le aveam la dispoziţie în totalitate ca timp liber, în care făceam ce doream, dar nu prea puteam să ne dorim multe căci oraşul e aşa cum e. Mergeam prin frumosul parc din apropierea gării, la râul Moldova şi făceam vizite de cunoaștere a oraşului. La întoarcerea de la râul Moldova spre cămin, am cântat cu mare voioșie, obișnuitele noastre cântece ale acelor vremi: „ Sunt student la....../ iumpai dia, iumpai da........” ; „ La moi la Turcia e un obicei / căci un bărbat ţine 7-8 femei, / căci un bărbat ţine 7-8 femei / dar la România , obicei schimbat, / o femeie ţine 7-8 bărbaţi / o femeie ţine 7-8 bărbaţi / A la Turca bre / mămăligă cu cafe / a la Turca bre / mămăligă cu cafe. / Ce cauți oltene în haremul meu? / Ce cauţi oltene în haremul meu? / Am venit sultane ca să ... văd şi eu / A la turca bre......../”
Tot pe drumul acela de întoarcere spre cămin, înainte de a urca delușorul, era un fel de ghiol al apei Moldova şi acolo se străduia să pescuiască un părințel în sutană. Când am ajuns la locul respectiv, părințelul m-a rugat să am un pic grijă de undiță, că trebuie să meargă până acasă, în apropiere. Stând aşa împreună cu un coleg, pare-mi-se Gimi Pufu, ne tot făceam planul că dacă vom prinde un peşte o să-l agățăm de coadă şi când o veni părintele să se crucească, pentru minunea Dumnezeiască. N-am prins peștele minunat şi n-am avut posibilitatea să ne amuzăm de stupefacția părintelui, dar colegilor le-am spus că am făcut aşa şi ne-au cam crezut. Doamne, câtă veselie era în perioada aceea de practică! Am avut plăcerea să mergem şi într-o excursie organizată de îndrumătoarea noastră de practică, doamna Biliuţă, asistenta de la Hidrotehnică. Am mers pe la Lacul Roşu, pe care l-am traversat cu barca şi apoi am urcat la Cabana Dochia. A fost un urcuș greu şi eu eram ambițios să ajung printre primii. La un moment dat simțeam că mă sufoc şi numai mentosanele unui coleg mi-au redat suflul. Cel mai iute la urcuș era Tomiţă Lupchian. Arăta precum Pantera Roz şi nu ştiam de unde are atâta rezistență. Am ajuns la cabană şi între timp s-a cam înnorat. Cabanierul era foarte amabil, dar i se terminase rezervele de apă şi a apelat la noi să aducem de la un izvor din apropiere, cam de la 500 metri, distanţă. M-am oferit şi eu, alături de Florin Ganea. La dus a fost chiar plăcut, dar la întors a fost urgie. Florin avea o găleată şi eu un bidon de zece litri. N-am apucat bine să terminăm de umplut vasele cu apă şi ne-am trezit că a venit peste noi un nor dens şi negru de nu mai vedeam la cinci metri distanţă, de cabană nici vorbă. Au început tunete şi fulgere cum n-am văzut până atunci şi noi eram chiar în mijlocul prăpădului. La fiecare fulger aveam impresia că vom fi carbonizați. Florin avea noroc că se mai vărsa din apa pe care o avea în căldare, dar bidonul dus de mine mă apăsa aşa de tare încât simțeam nevoia să-l părăsesc. Cabana o vedeam numai în timpul fulgerelor, iar în rest trebuia să ținem direcţia, orbește. La cabană, am mâncat din conservele ce le aveam şi ne-am amuzat pentru peripețiile de peste zi, apoi ne-am culcat îmbrăcaţi pe pat suprapus, din scânduri, lungi cât peretele cabanei şi acoperit cu paie. Nu prea ne-a plăcut confortul, dar oboseala acumulată a fost un așternut cald pentru somn. În zorii zilei am ieşit afară să prindem răsăritul de soare. Ne aflam pe creasta muntelui şi norii, care alunecau molateci mai jos de nivelul la care ne aflam ne creau impresia că ne aflăm pe o insulă în mijlocul mării. Un fotograf a imortalizat trăirea noastră şi mai păstrez acea fotografie în care apărem ca nişte umbre: eu, Zăgreanu, Ţârcomnicu şi Selami şi la picioarele noastre marea imensă de nori.
În practica de după anul IV, la Uzina 1 Mai din Ploieşti, am avut ochii ceva mai deschiși la utilaje, pricepând ceva mai mult, având în vedere că şi pregătirea teoretică o aveam mai avansată. La practica aceea am fost repartizați colegi de la Maşini Unelte şi de la TCM. În acea practică am avut ca obiectiv pregătirea materialelor bibliografice pentru Proiectul de Diplomă.
Tema proiectului era „Presa Abkant pentru Debitat Tablă”. Aveam ca îndrumător pe nedoritul de mine „Șarpele cu Ochelari” (Nicolescu), pe care-l consideram total înafara cauzei, atât ca pregătire, cât şi ca apreciere din partea colectivului didactic. Nu aveam bază pe îndrumarea din partea dumnealui şi nici pe susținerea mea în faţa Comisiei de Examinare. Aşa s-a și întâmplat. În practica de la Uzina 1 Mai am trecut pe la un Abkant din fundul Halei de Maşini Unelte, a uzinei, am sustras câteva planșe, total străine percepției mele şi am realizat doar care este principiul de funcţionare al utilajului respectiv.
Căminul îl aveam la o şcoală profesională din centrul oraşului şi pot spune că am avut condiţii de cazare acceptabile. Administratoarea, o doamnă soliduţă, soţie de polițist, era amabilă. Cu Berneagă, a fost chiar mai mult decât amabilă, dar Berneagă spunea că nu prea i-a plăcut acea amabilitate de amor combinat cu mâncatul semințelor.
În acea perioadă aveam ca amic pe Grădinaru Gigi şi unele plimbări prin oraş le făceam împreună. El avea obiceiul de a mă ţine la braţ şi eu glumeam faţă de colegi că Gigi este gagica mea. Era plăcut de la uzină până la cămin. Mergeam pe strada gării şi treceam pe sub castanii care însoţeau strada de la un capăt la altul. Despre studii am mai spus şi la prezentarea profesorilor şi nu prea mai am ceva deosebit.
Proiectul de diplomă
Proiectul de Diplomă a avut un farmec mai deosebit pentru ambianța în care îl realizam. Cel mai savurat a fost Desenul de Ansamblu. Ne-am instalat 3-4 planșete în cameră, am aplicat pe ele coli Ciocan, format A0 şi zile, chiar săptămâni am moșmondit să ticluim ceva care să semene a desen şi care să poată fi prezentat în faţa Comisiei de Examinare. Era singurul desen pe care trebuia să-l expunem vederii întregii comisii, iar despre descriere, calcule de rezistență, parametri constructivi, desenele de subansamble şi desenele reperelor, trebuia să facem o expunere verbală şi apoi să răspundem la întrebările profesorilor din comisie. Întrebările acestora erau axate pe disciplinele pe care le predau fiecare şi asta presupunea să ne pregătim pentru susținere la majoritatea disciplinelor de specialitate. În timpul execuţiei desenelor de ansamblu, parcă mă văd în cameră alături de Puiu Bandrabur, Sandu Ţârcomnicu, Tomiţă Lupchian, cum asudam să mai tragem câte o linie şi din când în când explodam cu un strigăt de cântare falsă a melodiei lui Tom Jones, la modă în acea perioadă „Mă-ntooooorc acasăăăăă / De-ar fi să moooor ... tot mă întoooooooooorc”. Ieşeau nişte sunete ștrangulate de disperare şi deznădejde, pe care noi le savuram ca pe clipe de relaxare.
La susținerea Lucrării de Diplomă, am avut o comisie de examinare formată din vreo cinci profesori grei ai facultăţii şi la fiecare student participa şi îndrumătorul pe care-l avea. Deşi am dat lucrarea spre verificarea „Șarpelui” cu cca 2 săptămâni înainte, nu ştiu dacă acesta a verificat-o şi nici dacă a priceput ceva din ea. Cred că a propus o notă la plezneală, după aspectul artistic al lucrării, acoperindu-şi incompetenţa științifică. Dacă eu aş fi fost mai tupeist şi l-aş fi intimidat prim pretențiile mele privind îndrumarea pe care trebuia să mi-o dea, cred că propunea o notă mai mare pe lucrare, dar eu am avut aşa o timiditate şi reținere la adresa lui încât nu l-am deranjat nici măcar cu o întrebare. Mi-ar fi părut şi caraghios știind că m-ar fi băgat şi mai tare în ceaţă. Aşa s-a făcut că am primit din partea comisiei doar nota 7,00.
Repartiția în producție
Pentru repartiţia în producţie s-a făcut un clasament al absolvenților pe baza mediilor generale şi eu m-am situat al 13-lea din 32. Aş fi avut posibilitatea să aleg un post la Ploieşti, dar din dorința de necunoscut am ales Suceava. Auzisem că e un oraş curat, frumos şi cu încărcătură istorică şi m-a tentat alegerea lui. Mai era şi faptul că urma să-l am aproape pe Tomiţă Lupchian. A mai fost un stimulent în această alegere amica mea pe acea vreme, care era de loc din Dorohoi şi care a insistat să aleg Suceava. Pentru acea amică nu prea aveam sentimente de dragoste, nu vedeam în ea soluția unei căsnicii, ci pur şi simplu m-am lăsat dus de valul insistențelor ei.
|
La Socola, unde era internat Bâtlan Viorel (cel cu căciula pe cap) Al doilea din dreapta este Vlăsceanu Nicolae (+) |
|
|
Cu colegi de grupă, după un meci al Iașului cu Gloria Buzău (1-3) |
|
|
În faţa corpului A al Universității, colegii din grupele 276 şi 277, cu ocazia terminării studiilor. |
|
|
|