|
---|
FACULTATEA
CIUDĂȚENIILE UNOR PROFESORI 1.- Ciudățeniile lui Nea Nicu Popinceanu a.- Am primit un careu de șapte la domnia sa. Domnul Nicolae Popinceanu, profesor de Organe de Maşini, un moldovean get-beget, blonduţ, cam la 50 de ani, singuratic (avea unele probleme de familie, cu un băiat mare, care probabil îl cam necăjea, iar soţia îl părăsise). Îmi plăcea mult fizionomia lui şi eram emotiv în conversații.
b.- Ultima șansă….
|
Prima întâlnire la cursuri cu domnul profesor Dumitru Mangeron a fost pompoasă, cu aplauzele noastre şi cu trecerea profesorului printre bănci, cu strângeri de mâini. A luat-o, nea Mitică (cum îi spuneam) de la un capăt şi a închis circuitul în acelaşi loc. Un coleg a întins mâna a doua oară, mutându-se în altă bancă, iar domnul Mangeron i-a spus: „- Dragul meu, dragul meu, mai dăm o dată, dacă aşa vrei!”, ceea ce a stârnit un murmur de admiraţie pentru spiritul de observaţie al dumnealui. b.- Sfânta integrală Nea Mitică era tare obişnuit cu întârzierile la ore, probabil că se lua cu unele probleme de creație, sau cine mai ştie ce. Noi îl așteptam cu îngăduinţă, curiozitate pentru noile povestiri „SF”, cât şi pentru că nu ne solicita prea mult prin cursurile predate, ne simțeam destul de relaxați. |
Domnul Mangeron l-a lăudat pe student şi a început să ne povestească, cu un ton nazal, despre o întâmplare autentică la Facultatea de Agronomie: „- Dragii mei, dragii mei, am mers la Agronomie şi le-am pus pe tablă ecuaţia asta (şi a scris pe tablă o integrală).
I-am întrebat ce reprezintă şi nu au ştiut şi atunci eu le-am spus: - Dragii mei, asta este o sfântă integrală şi nu coada vacii” Desigur că noi ne-am amuzat şi am râs, dar râsul mai era şi pentru a-i face plăcere profesorului.
c.- Scripeții și utilizarea lor:
Din anumite motive profesorul Mangeron introducea uneori formulări "speciale" ale subiectelor la examenul de mecanica teoretica. Într-un bilet de examen din sesiunea iunie 1964 era înscris următorul subiect: "Scripeți și utilizarea lor pe șantierele înfloritoare ale Iașului".
d.- Nota șapte la Matematici Speciale:
Avea nea Mitică Mangeron un talent uluitor în a stabili subiectele de examen la disciplinele pe care le preda, încât numai cunoştinţele de bază, de la alte discipline ne puteau ajuta pentru a trece examenul. Subiectele trecute pe bileţele de examen erau anapoda, nu aveau nimic comun cu ceea ce ne predase. De fapt cine poate spune că nea Mitică preda după un program? Preocupările dumnealui erau prea savante pentru a se lăsa la altitudinea joasă a minţilor noastre. Poate nu l-am înţeles eu, poate nu l-au înţeles mai mulţi colegi, dar am marjat cum am putut şi nici nu ştiu pentru ce am trecut examenele acelea şi,… pica nea Mitică pe ruptele şi apoi să vezi toamna, cum lungea pelteaua reexaminărilor! Se ţineau bieţii studenţi ca nişte cățeluși după dânsul şi cu mare greutate scăpau. La Matematici Speciale, spre exemplu, mi-au picat niște ecuații, pentru care trebuia să fac reprezentările grafice. Erau de forma: X +Y+Z= 12. Mă strofoc şi reprezint o dreaptă în spaţiu. Tot aşa fac şi cu celelalte două ecuații. Nea Mitică s-a arătat mulţumit în prima fază şi mi-a zis: - Foarte bine, foarte bine , dragul meu !
Mi-a dat nota şapte, obișnuită pentru amărășteni, dar când să ies pe uşă mă abordează din nou: - Dragul meu, dragul meu, dar aici erau nişte exponenţi!
Surprins, privesc biletul şi observ că are dreptate, dar ce să fac eu că eram plopist la aşa ceva. Întrucât exponenții erau trecuţi în dreptul unei linii continue, am avut inspirația să zic : - A, domn profesor, dar aici exponenții apar tăiați cu o linie, dar dacă vreţi..... !
Dacă vroia, cred că picam cu brio, dar n-am avut ghinionul să vrea.
e. Girueta:
Probabil că datorită preocupărilor savante, nea Mitică nu prea urmărea o programă școlară și când venea la ore trăgea cam mult de efectuarea prezenței, apoi, fără un orizont anume începea să ne povestească despre Giruetă și meritele domniei sale în dezvoltarea științifică a acestei teme, trecând apoi la alte merite în generalizarea teoremelor lui Lagrange, însăilând pe tablă și câteva demonstrații matematice. Uneori aducea vorba despre contribuțiile sale la cercetările navigației spațiale și aducea unele broșuri prin care demonstra că e menționat de revistele de specialitate franceze, ca fiind contribuitor la dezvoltarea acelor teoreme, etc… etc.
3.- Ciudățeniile domnului Răileanu
a.- Nota șase la Mosorel:
Pentru examenul de Toleranțe şi Măsurători, învățasem destul de bine, căci ştiam că Mosorel este cam „piron”. Am intrat timid în sala de examen (laboratorul de Toleranțe), am tras un bilet şi eram bucuros că ştiam bine subiectele. Aveam reținere privind rezultatul căci era în funcţie de stăpânirea emoțiilor. Trebuia să-i demonstrez profesorului că sunt stăpân pe mine şi profesorul deducea că stăpânesc bine materia. Am prezentat subiectele şi am primit nota 9, din care cauză emoţiile şi-au făcut apariţia şi Mosorel m-a mirosit. Nu ştiu ce i-a venit să mă întrebe ce am fost înainte de facultate şi fraierul de mine, în loc să-i spun că am lucrat în industrie, i-am spus adevărul, adică despre domeniul sanitar. Nu apucase să-mi dea carnetul şi numai ce văd că reface nota din nouă în şase şi-mi spune: „De ce n-ai rămas măi acolo? Ce-ai căutat la Mecanică?”
b.- Corigența lui Fănică Belța:
La examenul de Toleranţe și Măsurători, domnul profesor Răileanu, zis de noi Mosorel și de promoțiile următoare, Moș C...t, pentru unele expresii folosite în relațiile cu studenții, a dat notă maximă fratelui lui Fănică Belţa (băiat deştept, care avea să devină asistent universitar), iar lui Fănică i-a spus că trebuie să mai înveţe, doar nu vrea să fie în acelaşi an cu frate-său. La corigenţă, profesorul îl întreabă pe Fănică, ce număr de bilet are şi acesta îi spune că „zero”, că așa a înțeles el citind pe bilet şi, cum de fapt profesorul nota biletele cu litere, l-a admonestat pe Fănică: „- E „O”, măi boule!”, apoi i-a cerut să ia loc. Fănică, încurcat, a luat loc pe un scaun lângă profesor şi acesta i-a reproşat: „- Nu acolo, măi boule, ăla e locul asistentului meu!” Aşa s-au creat condiţiile unei repetări a anului de către Ștefan Belța.
c.- Feciorul lui Mosorel:
Avea Mosorel un fecior, care-i semăna leit şi era unul la părinţi. A fost într-o promoţie după cea a noastră şi nu prea le avea cu studiile. La un examen, la care examinator era chiar tatăl lui, feciorul era cam în „găleată” cu subiectele, încât l-a enervat pe tată-său. Mosorel a făcut o afirmație de pomină, adresându-se copilului său, față de alți studenți care se aflau în examen: „- Măi, în loc să fii frumos ca maică-ta şi deştept ca mine, ai ieşit invers!”
4.- Ciudățeniile domnului Calinicenco
(Sinteza luminii)
Ar fi trebuit să fie ore frumoase, cele ţinute de domnul Calinicenco, pe care noi și alții dinaintea noastră l-am poreclit moş Kaţ căci se străduia să ne facă a înțelege Fizica prin demonstrații aplicative. La un Curs, s-a umplut amfiteatrul, având în vedere că se făcea şi prezenţa şi conta la examene. Aduce moş Kaţ material didactic pentru demonstrarea sintezei luminii şi după ce face tacticos prezenţa, trece la demonstraţii. Cum demonstraţia se făcea cu lumina sălii stinsă şi conştiinţa studenţilor era cam vidă, au început fâşcâielile plecărilor de la curs. Când s-a aprins lumina am putut vedea că mai rămăsese cam o treime din studenţi. O fi văzut şi moş Kaţ? Poate că da, poate ca nu. Așa se împlineau orele demonstrative, ținute de moș Caț.
5.- Alte ciudățenii ale profesorilor
a.- Un pol pentru un termometru:
Personaje: profesor T. Câmpan, asistent D. Anghelache,
studenți la laboratorul de termotehnica, în anul 1957
Profesorul T. Câmpan a pus bazele Catedrei de Termotehnică.
S-a remarcat prin organizarea și dezvoltarea învățământului în cadrul Facultății de Mecanica. Dar mai era remarcat și printr-un vocabular "special", folosit atât față de colegi cât și față de studenți. Sub aspect fizic, arăta, la vremea aceea, ca un moșuleț, îmbrăcat într-un halat ponosit. Era ocupat toată ziua cu diferite cercetări și treburi prin laborator. Îl avea ca asistent pe D. Anghelache, un tip tare „inventiv”. În timpul unei ore de laborator un student a spart un termometru. "- Lasă, nu-i nimic!" l-a liniștit asistentul Anghelache. "- Vezi că dincolo este un moș; du-te și roagă-l frumos să-ți dea altul!". Urmând sfatul, studentul plecă în camera alăturata căutându-se prin buzunare. "- Moşule, uite, îți dau un pol, ca să-mi dai un termometru!".
Dar "moșul" era chiar profesorul Câmpan, șeful catedrei. Ce i-a spus studentului nu se poate reda în scris... Cât despre asistentul Anghelache, acesta s-a făcut nevăzut pentru o vreme... (Relatată de prof. Emil Jugureanu)
b.- Parfumul de votcă
Un profesor, nu spun care, avea cam dezvoltat apetitul etilic.
La un examen studentul, să-i spunem Popescu, timid din fire, ce şi-a zis: Trebuie să nu am emoţii şi cum să fac? Ia să beau eu o votcă înainte de examen! Zis și făcut. În timpul examenului, profesorul, fin mirositor, a început să vibreze pe lângă Popescu şi să adulmece tot mai mult parfumul care-l aureola. Se dădea tot mai aproape de Popescu, cu ochii şi nările dilatate şi nici nu se mai gândea la ce spune Popescu, dar îl aproba din tot trupul. I-a dat în grabă nota 9,00 lui Popescu, a părăsit sala pentru câtva timp şi era de înțeles că s-a dus să bea o dușcă, după care a continuat în mare formă.
c.- Nota 5,00, la moș King
Profesorul Octav Munteanu, poreclit Moș King, nu știu din care motive, poate pentru comportamentul și tabieturile lui, apărea ca un urs bătrân care acoperea tabla și cu o labă mâzgălea acolo ceva pe ea, iar cu cealaltă ștergea, încât dexteritatea mea în luarea notițelor, nu reușea totdeauna să facă față. Examinarea studenților o făcea la catedra de Mecanisme și avea o ușă care ducea la cabinet (în anticameră). L-am cunoscut mai bine în două situații:
- Când am susținut examenul de Mecanisme:
Am avut ghinionul să-mi pice un subiect despre came, ceva legat de generarea lor, subiect pe care nu-l cunoșteam prea bine din cauză că acel curs mi l-am luat neclar și nu am putut înțelege din confuzia lui mai nimic.
Am schițat o camă pe tablă și… rămâneam precum gânditorul de la Hamangia. Din cabinetul lui, de unde își sorbea cafea după cafea, apărea din când în când Moș King, își arunca o privire pe fiecare tablă (căci susțineam examenele la fiecare din cele două table câte un student). Apărea în spatele meu, ca o umbră imensă, și-mi dădea o nouă pistă de continuare a subiectului. Făceam ce făceam, orbecăiam în întunericul minții mele și mai găseam o soluție micuță, atât cât să-mi dau șansa a nu fi trimis afară din examen și tot așa până când am reușit să obțin un cinci pricăjit.
- Ștefan Margine, de la grupa paralelă de Mașini
Unelte, tocmai termina examenul când am intrat eu în examen și am fost martor la o scenă care mă și amuza, dar și mă dezgusta. Era un fel de negociere între profesor și student asupra notei, studentul pretinzând că el are responsabilități politice, este membru de partid și că merită o notă mai mare, ceea ce a și primit, Moș King, dând dovadă de slăbiciune, sau poate că și-a dat seama că nu prea a apreciat cu atenție răspunsurile studentului și, nu mai puțin, să fi fost intimidat la faptul că un student se prevala de calitatea lui de membru de partid.
CIUDĂȚENIILE UNOR STUDENȚI
1.- Drenea Pompiliu și perpetuum mobile
a.- Cine era Drenea Pompiliu?
Drenea Pompiliu, era un coleg cam ciudat și cred că era cam la limita inconștienței, ca să nu zic că avea tulburări psihice. Nu făcea rău nimănui, ci își făcea rău singur prin comportamentul dusului cu pluta spre limanurile inventicii, ceea ce-i crea multă zeflemea din partea colegilor. Poate că ar fi fost corect să fie compătimit și să se găsească cineva care să-l ducă la psihiatrie, dar cine-i avea grija, când prin naivitatea și prostia lui stârnea ilaritate și i se jucau farse care stârneau râsul colegilor. Din punct de vedere a pregătirii teoretice de specialitate, Pompilică era foarte slab. A fost trecut la examene, din an în an, până-n anul trei, vrând să li se arate profesorilor din anii de studiu mai mari ce fel de studenți au ajuns să fie admiși la Facultatea de Mecanică („săriți de pe fix”), dar i s-a cam înfundat în anul III, căci unii profesori, au realizat că se merge prea departe cu acel „joc”.
Îmi era și milă de el, căci avea o vârstă cu cca 7 ani mai înaintată decât a generație de bază. L-am văzut într-o zi, la căminul facultății, împreună cu soția lui și am avut o grea strângere de inimă, gândind la soarta acelei familii.
b.- Susținerea unui nou tip de perpetuum mobile
Așa zisa teoremă a lui Drenea Pompiliu, privind perpetuum mobile, se referea la un sistem de vase comunicante, care aveau menirea să creeze un perpetuum mobile în generarea de energie. El viza înlocuirea barajelor pentru generarea de energie electrică. Până la un punct și pentru naivi, teoria lui Pompilică era logică, dar când se merge spre aplicația practică dădea de înțeles absurditatea și celui mai profan om.
c.- Demonstrația din baie
Într-o zi, prin anul III de facultate, mergând la baie, dau de un grup de colegi, plini de voioșie și la un robinet se afla Drenea Pompiliu, cu un sistem de vase din tablă, unul mai mic aflat cu fundul în unul mai mare. Pe o țeavă intra apa de la robinet în vasul mare, iar vasul mic, din interior se ridica sub presiunea apei. Când se atingea un anumit nivel de ridicare a vasului mic, apa se scurgea din vasul mare pe o țeavă plasată în partea de sus a acelui vas. În felul acesta vasul cel mic se menținea la anumită înălțime. Cum trebuia să mă spăl pe mâini, m-am aplecat și am început să folosesc apa ce curgea din instalația lui Pompilică. Atât i-a trebuit lui Pompilică să se supere și să înceapă să ne certe. „- Voi vă bateți joc de invenția mea! Contabili CAP o să ajungeți! Contabili CAP…..”
d.- Berlea Toader, fură invenția lui Pompilică (!)
Colegul Berlea Toader, un băiat isteț și tot timpul pus pe șotii, găsește niște notițe ale lui Pompilică, le copiază și începe să le citească, în dormitor, față de colegii de cameră. Drenea Pompiliu, fiind unul dintre colegii de cameră, ciulește urechile și la un moment dat sare ca ars: „- Ha.., mi-ai furat invenția, mi-ai furat invenția!”, dar neștiind cum să anuleze acel furt, zice: „- Ești un hoț, dar să știi că nu poți face nimic, căci cheia invenției este aici, în capul meu!”
Berlea Toader, recunoaște plagiatul și se angajează să-l propună pe Pompilică la premiul Nobel, la care Pompilică nu-și mai încăpea în piele de bucurie.
e.- Anunțul lui Berlea, privind premiul Nobel obținut de Pompilică
Într-o seară, aud un clopot pe holul căminului și un anunț vocal:
„- Dragi colegi, avem de făcut un anunț important, ieșiți pe hol să aflați vestea secolului!” Am ieșit și eu, ca mai toți colegii, curios de vestea, pe care o prevedeam că e tot o șotie de-a lui Berlea.
Pe un scaun, aflat în picioare și în jur cu mulți colegi (printre care și Drenea Pompiliu), colegul Berlea Toader, parcă era un crainic de fotbal, aflat în extaz: „- Dragi colegi, dragi colegi, avem printre noi un savant de talie mondială, propus la Premiul Nobel! Acest coleg, care face cinste facultății noastre și țării este Drenea Pompiliu, uraaaaaa!” După o exultare generală cu „uraaa, trăiască Drenea Pompiliu, trăiască Pompilică!”, Berlea își reia pledoaria, iar Drenea era în culmea fericirii. „- Dragi colegi, spune aproape strigat, Berlea, colegul nostru Drenea Pompiliu a primit această recunoaștere pentru o epocală invenție. Domnia sa a descoperit Legea Stupifidităţii Câmpului Magnetic!” Nu a terminat bine de spus și s-a stârnit un val de râsete și de urale, iar Drenea Pompiliu abia atunci și-a dat seama că a fost o farsă și parcă l-ar fi lovit apoplexia. A mai bâiguit aceeași lozincă: „- Hă, contabili CAP o să ajungeți!” Desigur că nu a inventat, cu adevărat, nimic, dar a avut (cu aproximație) dreptate cu privire la soarta multora dintre colegii noștri, de a deveni un fel de contabili CAP.
f.- Ce m-a întrebat domnul asistent Anghelache de la Catedra de Termotehnică
La finalul unei ore la Laboratorul de Termotehnică, am fost abordat de domnul Anghelache: - Spuneți-mi ce este cu acest Drenea Pompiliu, că am primit ordin de la ministru să-l sprijinim pentru o invenție, dar aia numai invenție nu este, e o aiureală!? – Nu-i dați importanță, răspund, Pompilică e dus cu pluta! – Da, dar ministrul ne impune! – Nu aveți decât să explicați situația că e vorba de un student cu oare cari tulburări psihice.
g.- La ora de Matematici Speciale
La terminarea unei ore de Matematici Speciale, la ieșirea din amfiteatru, asist la o discuție „celebră” între Drenea și domnul profesor Dumitru Mangeron; Drenea: - Și nu se poate domn profesor să mă sprijiniți în realizarea invenției?; Profesorul Mangeron: - Dragul meu, dragul meu, mai învață un pic de matematică și pe urmă stăm de vorbă! Drenea, aproape amenințător: - Așa va să zică, am să vă demonstrez că se poate!
Notă: În cele prezentate despre Drenea Pompiliu și poate și despre alte persoane sau personalități, descopăr un umor amar, căci sufletul îmi spune că nu am dreptul să judec pe alții, căci cine știe care au fost și sunt meandrele vieții fiecăruia. Simt o oarecare compasiune față de cei care nu au fost așa cum ar fi trebuit să fie.
ALTE ÎNTÂMPLĂRI
a.- Pauzele şi bâza
Cum să nu ținem minte pauzele dintre orele de curs şi mai ales cele dintre seminarii?
Orele de curs se ţineau adesea în amfiteatrele din Corpul A, iar seminariile pe la cucurigu, în Corpul A, sau prin Corpul B. De multe ori când începea pauza, fără nicio programare anticipată se pornea câte o bâză de răsunau holurile de pocnete şi râsete. Doamne ce o fi fost în mintea noastră, oameni serioşi, unii trecuţi de 30 ani (Bâtlan, Nuţu, Niculiţă), ne prindeam în acel joc de clase mici! Să-l ferească Sfântul pe cel care lua o palmă de la Bâtlan, Nuţu, Niculiţă şi câte şotii se făceau pentru a se masca făptuitorul loviturii, cu îmbulzeli, împingerea în spate a celui care a lovit, gălăgie...! Interesant este că rămânem copii toată viaţa în anturajul promoţiei noastre şi nu ştiu dacă şi acum nu aş avea poftă de o bâză. Singurul lucru care ne reține este rușinea de cei din jur şi mentalitățile noastre.
b.- Berea cea de toate zilele
Când Silviu si Radu au ajuns la usa amfiteatrului era trecut puțin de ora 8,00. Profesorul intrase. Cum să deranjeze?
- Ce facem până la 10? întrebă Radu.
- Păi... hai să bem o bere!
Noroc că berăria din Bucșinescu nu e prea departe... Și, cu toate că e luni dimineața, totul este pregătit...
Silviu savurează berea rece. Dar ceva îl frământa:
-
Știi ce mă îngrijorează? Că dacă am luat-o de luni dimineața cu berea, tare mă tem că așa o s-o ducem toată săptămâna!
-
S-ar putea să ai dreptate! Doar știi proverbul nostru din bătrâni: „ De ceea ce te temi, de aia nu scapi!” (povestită de ing. Idriceanu Liviu, absolvent mecanica agricolă, 1987)
c.- I-am dat mingea printre picioare lui Tătaru 2
* Prin ultimul an de studii la Facultatea de Mecanică din Iași, pe terenul din Codrescu, aflat între căminele studențești ale facultăților (de construcții, de electrotehnică și de mecanică), care la acel moment era acoperit cu zăpadă, s-a încins o miuță, la care m-am băgat și eu. Printre participanți se afla Dorel Leon, Tomiță Lupchian, Dumitru Aurel, Bedo Lotsy și un tânăr cu alură sportivă despre care am aflat că era fotbalistul de la CCA București, Tătaru 2. Nu prea am avut eu talent la fotbal, dar s-a întâmplat că i-am dat mingea printre picioare lui așa zisul Tătaru 2 și, Doamne ce m-am mai fălit printre colegi cu isprava mea.
* După acea miuță am aflat cum a ajuns Tătaru 2, la noi. Era o poveste frumoasă a lui Vasile Bedo, cum că l-a întâlnit cândva în tren și s-a împrietenit cu el, iar când s-a întâlnit a doua oară l-a invitat la cămin.
* Noi, studenții din anul V, terminasem studiile și mai urma semestrul de întocmire a proiectelor de diplomă. Am plecat cu toții din Corpul A, împreună cu câțiva profesori și am colindat pe la toate locurile în care am desfășurat activități pe perioada facultății, după care s-a ținut o ședință festivă în Aula Universității și am realizat o poză de grup în fața Universității.
* În timpul acela, Tătaru 2 a rămas la Cămin, chipurile să mai doarmă.
* Stupoare, la revenirea colegilor în căminul studențesc ia-l pe Tătaru 2, de unde nu-i și, cu el au dispărut unele lucruri ale studenților, îngrămădite în două valize. Panică generală.
* Comanda soluționării problemei a luat-o colegul Ștefan Margine. A intuit că așa zisul Tătaru 2, nu putea face altceva decât să ia trenul și să-și caute un ascunziș, să i se piardă urma. Au mers la gară Margine și Bedo și au reclamat la poliție explicând cum arată respectivul. Urmare a reclamației lor, au aflat că un tren se apropia de Pașcani. Poliția gării Pașcani l-au luat ca din oală pe hoț. Poliția Iașului a plecat la Pașcani cu o dubiță, luând și pe cei doi colegi ai noștri cu ei, l-au recuperat pe individ și să vezi ce mamă de bătaie i-au administrat, că se clătina din Margine în Bedo, și poate că o mai ține minte și azi, dacă o mai fi în viață. Poliția le-a explicat colegilor noștri că îl caută de mult pe acel șarlatan și le-a mulțumit pentru participare la prinderea lui.
* Concluzia ar fi că nu trebuie să te încrezi în om necunoscut, chiar dacă se dă drept Tătaru 2, și chiar dacă semăna un pic.
d.- Hoțul Bălțatu
* După câte îmi aduc aminte, prin anul V, grupa noastră s-a pricopsit cu un repetent notoriu (se zicea că ar fi fost cam la al 13-lea an de facultate) tolerat, fără a fi exmatriculat, căci avea un unchi pe la conducerea Universității. Avea o prezență de spirit plăcută și știa foarte bine să ne servească „gogoși” umflate. Colegii l-au primit cu brațele deschise în cadrul grupei, fă să prevadă ce va urma.
* Din dormitorul grupei 277, tot dispăreau bani de prin buzunare și nu putea fi depistat hoțul.
Dumitru Aurel, isteț cum îl știam și-a pus în cap să i-o coacă hoțului. Într-o după amiază, când majoritatea colegilor se aflau la seminarii, și a rămas singur în cameră, Aurică s-a culcat, stând în așteptarea unei eventuale incursiuni a hoțului. Nu a stat mult așa, când aude scârțâitul ușii. Atunci se preface că sforăie și la un moment dat aude un zornăit de bani. Se scoală iute, dar infractorul a fugit pe ușă. Aurică după el și îl dibuie că se afla într-o cabină de WC. A intrat peste el și-l vede pe Bălțatu, cum aruncă mai multe bancnote în WC și se pregătea să tragă apa. Ce putea face Aurică, că la bătaie nu putea să-l ia că Bălțatu era mai solid, a anunțat colegii de prinderea hoțului și de aici încolo s-a ocupat Fănică Margine, dar și noi cei de la grupa lui Bălțatu, că și nouă ne dispăruse unele obiecte, și bani, de care abia atunci ne-am dat seama.
*. Sfatul înțelepților grupei noastre, de la camera vecină cu a mea a pus la cale judecarea lui Bălțatu și recuperarea banilor. Leon Dorel, Ganea Florin, Gaal Csaba și în mod deosebit abilul „judecător” Butyurka Ioncsi, l-au chemat pe Bălțatu în dormitorul lor și i-au cerut să înapoieze bunurile furate, conform tabelului de bunuri dispărute de la colegi. Fiecare coleg a dat lista obiectelor care i-au dispărut. Bălțatu, a început să se vaite că nu mai are nimic, dar Butyurka i-a pus un termen de returnare a bunurilor furate sau de nu va trebui anunțată miliția. Văzând că se îngroașă treaba, Bălțatu s-a supus și a returnat sumele de bani colegilor reclamanți. Nu știu ca Bălțatu Grigore să-și fi terminat studiile.
e.- Fotbalul din fața căminului de la Codrescu Năzbâtiile lui Berlea Toader
* Prin anii IV-V, am avut plăcerea să fie construit între căminele Codrescu, un teren de sport (handbal, volei, baschet), pe care studenții îl foloseau mai mult pentru fotbal. Toată ziulica, uneori până noaptea târziu, pe acel teren se aflau mingicarii, unii dintre ei fiind chiar jucători legitimați pe la cluburile din Iași. Se organizau și meciuri „de comă”, între: Piticul și Girafa; Grasul și Slabul; balena și schilodul, ale căror denumiri sunt de înțeles.
Berlea Toader și Lavric Aurel erau animatorii principali ai unor astfel de jocuri. Se constituise Asociația Vicia Fabba, al cărei președinte, autonumit, era Lavric Aurel.
* Era de comă, prin anul V, când aveam camerele la parter, cum șugubățul Berlea Toader se îmbrăca în arbitru, avea un fluier de arbitraj și era coborât (stând pe scaun), și dus în centrul terenului. Erau selecționate echipele dintre cei care corespundeau fizic cu denumirea echipei, apoi Berlea era mutat cu scaunul lui ceva mai retras să nu încurce prea mult jocul și dădea startul.
* Berlea Toader era împătimit, ca fost portar de handbal prin Bârlad, dar el făcea din jocul lui de portar, mare divertisment. Se aşeza în poartă pe scaun, era eficient şi în acelaşi timp făcea unele jonglerii de circ. Tot el era şi animatorul întâlnirilor de fotbal, comice. S-au ţinut meciuri : grasul cu slabul; piticul cu girafa și altele. Se înțelege felul în care erau alcătuite echipele.
* Era de comă să-i vezi pe Leiba şi Popescu, cum transpirau să facă faţă unora aschimodii ca Lupchian şi Tudorache Nicuşor, dar şi dacă dădeau peste ei îi sufla ca pe fulgi. Era comic meciul dintre Piticul și Girafa şi să vezi cum unii ca mine, Palade, Pufu, încercau să facă faţă cu girafele: Acroitoriței, Lupchian şi alţii.
Am jucat și eu în echipa piticul și fiind printre cei mai mici de înălțime, am primit banderola de Căpitan. Afișul mare, de pe marginea terenului anunța componența celor două echipe, în cazul nostru juca Piticul cu Girafa. Nu pot să redau atmosfera de bună dispoziție, când cei de la Girafa țineau mingea numai pe sus, apoi când o scăpau, cei de la Piticul o țineau numai pe jos. Totul era o mascaradă, căci renumitul arbitru Berlea Toader, ținea scorul sub control astfel încât să se termine 4-4. Urmau loviturile de la cca 7 m. Dar nu prea se putea marca, căci asistența se aduna în careu în așa fel încât rămânea un culoar îngust, care ducea mingea direct în brațele portarului și numai incidental se obținea un gol care făcea departajarea și stabilea echipa câștigătoare.
Trebuie să mai spun despre Berlea că făcea din joc un adevărat show. Era foarte talentat și după cât am înțeles jucase handbal pe la Bârlad. De multe ori participa cu diferite ocazii, ca portar și se prefăcea că apără cu mâinile dar apăra cu capul, sau stătea în poartă pe scaun și apăra ca și cum s-ar fi apărat de muște, și mai făcea tot felul de exchibiții, inventate spontan.
Notă: Desigur că am în minte și alte întâmplări frumoase, pentru care ne amintim cu mult drag de viața noastră de studenți. Chiar și întâmplările negative își păstrează azi farmecul lor, căci au fost experiențe de viață, mai ales că cel mai sfânt cadou ce-l păstrăm în suflet este tinerețea acelor și pentru care mulțumim lui Dumnezeu că ne-a binecuvântat-o.
STUDENTII AU DESCOPERIT...
Nu suntem singuri în Univers: mai exista profesorii...
ALŢII DESPRE NOI...
"Din activitatea studențească:
La Facultatea de Mecanica a fost obținut un strung cu un design deosebit de cel al strungurilor care funcționează". (Din "Foaia absolvenților", a promoţiei 1989 a Facultăţii de Științe Economice, Iasi)
DAR NICI NOI NU NE LĂSĂM...
- Ştiţi de ce sunt mai mulţi studenţi la învăţământul economic decât la cel tehnic?
-?!? ... (spuse economistul) ...
Pentru ca trebuie mai mulţi economiști ca să contabilizeze ceea ce face un inginer! (Din "Foaia absolvenților" a unei promoții a Facultăţii de Mecanica)
SĂ NE BUCURĂM
Să ne bucurăm din plin, de parcă-am fi tineri,
Căci din tineri provenim și-am avut susţineri
Pe tărâm divin!
Viaţa noastră scurtă e, sfârşitu-i aproape,
Moartea vine şi, iute, soarbe cu cruzime,
Nimeni n-o să scape.
Unde sunt cei care ieri străluceau în lume?
Oare Doamne, cât ne ceri s-ajungem la Tine,
Să-i vedem mai bine?
Am pierdut mulţi profesori, Te rugăm îi ţine,
Să îi faci nemuritori, să rămână tineri,
Permanente flori!
Trăiască al nostru stat și cârmuitorii,
Ţării să îi ţină sfat, pavăză-n cuvânt şi fapt,
Binefăcătorii!
Să trăiască fetele mai uşor şi mai frumos,
Trăiască nevestele, mereu cald şi radios,
Prospere căminele!
Dispară întunericul, dispară tristeţea,
Să dispară diavolul! Slăvim facultatea
Şi fraternitatea!
Cine ne-aduce acum iară în cetate?
Voci din depărtare spun că vor lua parte
La acest Te Deum.
Să trăiască toţi părtașii, multe-n viaţă spere,
Să trăiască şi urmașii, înfrățiți în vrere,
Ţara să prospere!
Să prospere Alma Mater cu profesori minunați!
Stimați colegi să ne dregem după-atâția ani uitaţi,
La chef adunaţi! Mior
|
---|