1
Dâmbroca, dulce al meu gând
Crescut pe un platou de dâmb,
Tu, îmi eşti mamă, tată, fraţi,
Bunii, străbunii mei uitaţi!
2
Mulţi ce-au trecut pe al tău plai,
Poate s-au înălțat la Rai,
Tu ai rămas şi vei rămâne
Vatră de vis şi rugăciune.
3
Vatră de sârg şi de cântare,
De braţe tari şi primitoare,
De-a viitorului Săgeată,
De soartă binecuvântată.
4
De șesuri largi si roditoare,
De-ale Buzăului izvoare.
Eşti simfonie şi opinci
Pe paralela patruzeci şi cinci!
5
Dar mai presus de toate eşti
O simfonie de poveşti
Şi, cum eşti azi, vei fi mereu
Credinţă întru Dumnezeu. 6
De la Stănceşti la Borduşani
Ai aripi – câmpuri, ai tăi ani,
De la Bobocu pânꞋ la tine
Sunt holde mari şi zări de bine,
7
Iar de la tine-n Tăbărăști
E valea plină de poveşti,
Ce scaldă mereu trupul tău
Cu apa râului Buzău.
8
Istoria ţi-a fost scăldată
De-o conştiinţă fără pată
Şi, ai pus piatră peste piatră
Să fii întruna renovată.
9
Boierii care te-au pețit
Poate n-au fost oameni răi,
Dar s-au tot dus spre infinit,
Alungați de vremuri „noi”.
10
Pe Dâmbroca şi-alte sate,
Dârlea a avut cetate
Şi, n-am auzit rostiri
De biruri, de prigoniri.
11
S-a zis că, chiaburii-s răi,
Dar, ştiu, Neculai Tănase
Era bun şi toţi ai săi
Avea hărnicia-n oase.
12
Satul meu ai fost bărbat,
În războaie implicat
Şi, câte n-ai suportat
Să-i fii graniței lăcat.
13
La Plevna, la Mărășești
Și la Prut, ca şi la Nistru,
Multe fapte vitejești,
Fiii tăi şi-au dat chiar ortu`.
14
În războiul dus la est
Mulţi ai tăi au fost trădați
Şi, în lagărul rusesc
Au fost foarte ferecați.
15
Să-i cinstim ca pe eroi
Că din câţi au fost plecaţi
S-au întors doar unu – doi
Și-s dispăruți ceilalţi.
16
Când războiul fu pierdut,
Peste tine ruşi-au dat
Multe bombe cam rebut
Și, atuncea, ai cântat:
17
„Câte bombe, tu, ai dat,
Rusule, prostule,
La Dâmbroca peste sat,
Rusule, prostule,
Niciuna n-a explodat,
Rusule, prostule!”
18
În patruzeci și şapte și opt
A fost o secetă cumplită,
Cu trenul foamei peste tot,
Cu tifos, râie, scorbut, „sită”.
19
Şi cum românul șuguiește,
Tratând orice necaz cu-n crez,
A glăsuit pe românește,
Frecându-se peste gâtlej:
20
„ Nea Alecu, nea Alecu,
Tunde oaia şi berbecuꞌ
Şi berbecuꞌ fărꞌ de lână,
Taie gâtul la găină,
Şi găina fără cioc,
Taie gâtul la boboc.....
22.
„ Stan al Floarei,
Copt de soare,
O, e, e, u, e, u, e,
Cu căciula după floare,
O, e, e, u, e, u, e,
23
În veac de tristă-amintire,
Pleava ieşi la iveală
Cu oameni fără cetire,
Specialişti în prigoneală.
24
Ce frumos îţi era câmpul,
Nea Tănase cu batoza!
La stat tot creştea uiumul,
Ție-ţi rămânea doar „poza”.
25
Apoi, satule-n derivă,
Te-au băgat în colectivă.
Ştiu că nu ţi-a fost uşor
Să cedezi al tău ogor.
26
Câţiva fii plini de curaj,
Înfruntând orânduirea,
Fost-au supuşi prin forţaj,
De şi-au pierdut moștenirea.
27
Se plângea şi se glumea,
La vreun mort când se veghea:
„Colectiv ţi-a trebuit,
Stai în ladă-nghemuit!”
28
Se muncea din zori în noapte,
Dar statul lua din toate
Cu mâinile pânꞌ la coate,
Sătenii, răbdări curate.
29
Şi tot aşa an de an
Tot priveai la camioane
Burdușite tot mai zdravăn
Cu sudorile-ţi umane.
|
30
Până când, dar până când?
Cu furci, coase şi tilinga
Ai ieşit în drum strigând
Să nu-ţi fure mămăliga.
31
Reprimarea a fost cruntă,
În camioane - înbarcaţi,
Au sosit oşteni, vreo sută,
Să-i împuște pe-ai lor fraţi.
32
S-a tras şi au fost răniți,
Dar de teama dictaturii
Stăteau ascunși şi-oblojiți,
De părinţi, prin fânul şurii.
33
Noaptea ceea fu adâncă
Și, cum buha cântă-n noapte,
Securiști-au stat la pândă
Vânând dorul de dreptate. 34
Ici şi colo s-a trădat,
Fost-au şi cozi pe la spate,
Însă Tori s-a predat
Să-şi salveze al său frate.
35
Nu a prins atunci ecou
Gestul ăla-n miez de noapte.
Cinstit fie ca erou,
Căci a plătit cu-a sa moarte!
36
Povestea ta e complexă,
Dar prea puțini te-au cântat,
Căci ai stat mereu anexă
Și, de istorici uitat.
37
Acum vrem să ai dreptate,
Fiii tăi să-ţi ţină parte
Şi, să ieşi din colb, din noapte,
Luminându-te c-o carte.
38
Peste toate câte-am spus,
Biserica ţi-a fost casă,
Şi tu, pios, te-ai supus
În rugăciune aleasă.
39
Popa Straton n te-a venerat,
Cu plecăciuni pioase,
Prin slujbele-i de neuitat
Și sfaturi luminoase.
40
Popa Ghencea, tot, ţinea
În vremuri de restriște,
Slujbe cu care privea
Credinţa-n românește.
41
Padre Stanciu, tot la fel,
Urmat-a calea slavei,
Că, Dumnezeu a vrut şi EL
O Dâmbrocă-a ispravei.
42
Şi dascăli buni te-au înălţat,
Prin mii de rugăciuni,
Să fii de Domnul ascultat,
Cu ai tăi oameni buni.
43
Ce spirit viu aveai cândva
În Mitu al lui Pleașcă
Şi în Chiriţă al lui Onea,
Cu vocea lor cerească!
44
Iară Traian al lui Urse,
Cu zel s-a dedicat
Rugăciunilor Sus puse,
Pentru tine al meu sat.
45
Întors din lagărul rusesc,
Din prea dungate straie,
Ţi-a dăruit un glas ceresc
Iordache Nicolae.
46
Petrea şi Neculai Bârsan,
Enoriași de frunte,
Au slujit al stranei scaun,
Cu crezul lor fierbinte.
47
Şi azi prelaţii se spetesc
S-aducă înţelepciune,
Că Dumnezeu e românesc,
De-I facem rugăciune.
48
La cimitirele din sat,
Purtând credinţă-adâncă,
Trec babele la tămâiat,
Ca morţi-n Rai s-ajungă.
49
Şcoala din sat este şi-a fost
Platformă de credinţă,
Cultura ei a dat un rost
Pentru a ta fiinţă. 50
Trecut-au pe la şcoala ta,
Care-a crescut cu vremea,
Mulţi dascăli demni a te-nălţa
Ce şi-au sfințit menirea.
51
Şi bun şi rău, dar a fost bun,
Un dascăl ca Suditu,
Modest şi harnic, un român,
Cam prieten cu sughiţuꞌ.
52
Şi aşa zisul Fiare Vechi,
Sau Ioan Nicolau,
A instruit ochi şi urechi,
De bine să zic, vreau.
53
Iară familia Preda,
Frontal, s-a dedicat
Prin felul de-a preda,
Model pentru-al ei sat.
54
Familia Enuş a fost,
În slujba ta, o şcoală,
Şcoală cu înaltu-i rost
În arta integrală.
55
Şi astăzi slujbașii şcolii,
Cu toată penuria,
Îi îndrumă pe ai tăi fii
Ce-i viaţa şi-omenia.
56
Şi au erupt, din trupul tău,
Valori -mândria ţării,
Dar sufletul le-a fost mereu
În inima Dâmbrocăi.
57
Ioan Coman, mare prelat,
Cu chipul lui savant,
A dat credinței univers,
Cinstindu-te imens.
58
Şi fiu-ţi Constantin Alecse,
Înalt şi Prea Cucernic,
În lume te cinstește,
Cu crezul său puternic. |
59
Radu Voinescu, scriitor,
Știe să te slăvească,
Făcându-te nemuritor,
Cu lira lui măiastră.
60
Atena Bratosin Stoian,
Cu glasul dulce-al ei,
Te-nalţă-n slavă meloman
Prin „Hora la Bordei”.
61
Mă iartă satule, părinte,
Că multor altor nume
Nu le găsesc aici cuvinte
Cât merită-a le spune!
62
Copiii tăi ştiu cel mai bine
Ce-nseamnă agricultura,
Şi-n meșteșuguri intestine
Îşi poartă anvergura.
63
În port şi grai toţi se mândresc
Cu stima strămoșească,
Tradiţiile se-nfrăţesc
Cu hora românească.
64
Să nu uităm ce-au însemnat,
Ciopec şi cu Bocioacă,
Horele ce-au încântat,
Colț cu Neculai Coadă.
65
Doamne, ce frumos zicea,
Din cobza lui, Bocioacă,
Şi cât de iute putea,
În ţambal, Ciopec, să bată! 66
Apoi , jocul s-a mutat
La colţul la Bordei,
Neagu Ciopec a încântat
Cu-acordeonul lui.
67
Şi colbul ce se ridica,
Avea şi el un farmec,
Că sârbele le-nvăluia
Cu jocul lui tematic.
68
Atâţia oameni gospodari
S-au străduit a ţine
Să aibă case bune, mari
Și să le meargă bine!
69
E greu a nu omite nume,
Că-n vremuri s-au schimbat.
Cine rostul lor îl ţine,
De-au venit sau au plecat?
70
Dar de Neculai Tănase,
De ai lui Bombonaru,
De-ai lui Saris Fanache,
Doar laude cu caruꞌ!
71
În ginți mari, organizate,
Cu nume şi porecle,
Casele tale, mai toate,
Sunt trainice, cochete.
72
Şi de ţigani numai de bine
Că fost-au integrați,
Cu respect faţă de lume,
Ca harnici și talentați.
73
Iar pentru boli, ai fost tratat
De babe – doftoroaie
Şi de sanitarul devotat,
Iordache Nicolae.
74
Dar să nu uităm de sporturi
Și de jocuri, o mulţime,
Timpul liber şi-avea rosturi
De la bine, la mai bine!
75
Fotbalul ţinea afişuꞋ
Pe toloaca de la Biju.
De la mingile de cârpă,
PânꞋ la fotbal de elită.
76
Mai tineri sau mai trecuţi,
Unii jucau, chiar, desculți.
Petrică Bratosin avea
Să ajungă, chiar, în A.
77
Şi în jocuri pe la colţuri
Oamenii se adunau,
Bătrâni, tineri, de pe uliţii,
Ce gălăgioși erau!
78
Baltage, table şi poarca,
Șahul, cărţile şi glinţa,
Se juca chiar şi de-a oarba
Și seara şi dimineaţa.
79
Iar femeile, mai toate,
Pe marginea şanţului,
Bârfeau vrute şi nevrute
Despre lumea satului.
80
Privindu-te , pot să spun
Că ai mulţi fii maturi,
Dar cum cândva, ai şi acum
Junime în călduri.
81
Desigur, în legenda ta,
Nu-nseamnă totul ban
Ci şi ardoarea unora
Ca Stan al lui Bârsan.
82
Dâmbroca, dulce al meu gând
Crescut pe un platou de dâmb,
Tu, îmi eşti mamă, tată, fraţi,
Bunii, străbunii mei uitaţi!
83
Vatră de sârg şi de cântare,
De braţe tari şi primitoare,
De-a viitorului Săgeată,
De soartă binecuvântată.
84
De șesuri largi si roditoare,
De-ale Buzăului izvoare.
Eşti simfonie şi opinci
Pe paralela patruzeci şi cinci!
85
Dar mai presus de toate, eşti
O simfonie de poveşti
Şi, cum eşti azi, vei fi mereu
Credinţă întru Dumnezeu.
86
Eu te slăvesc satul meu drag,
Cu-ntreaga mea fiinţă,
Că îmi eşti casă şi-mi eşti prag
Și-a Domnului Credinţă!
87
Mă rog la bunul Dumnezeu
Să binecuvânteze
Prezentul, viitorul tău,
Și-n crez să te boteze!
|