SERVICIUL MILITAR
Programul de pregătire militară în perioada de recrut
Programul era foarte precis şi se baza pe planificări bine întocmite. S-a început cu pasul de front, apoi cu folosirea armamentului, tehnici de luptă, dar peste toate a dominat pregătirea politică pentru formarea conduitei patriotice şi a moralei comuniste. Programul administrativ avea unele aspecte murdare, umilitoare, dar eram tânăr, modest şi dispus să-mi duc crucea până la capăt, fără să cârtesc. Dimineaţa la ora 5,00, aveam deșteptarea. Înviorarea, la sunetul goarnei, presupunea o echipare rapidă, la 12 secunde, sub directa urmărire a șefilor de grupe, care ne numărau secundele şi ne puneau să facem dezechipări şi echipări, în cazul că nu ne încadram în timp. Am căpătat o tehnică a smulgerii echipamentelor de pe noi şi de îmbrăcare, încât reuşeam până la urmă să ne încadrăm în timp. Uneori, seara, la culcare participa la programul de dezechipare şi sergentul Sabău, un tip căruia îi plăcea răcăneala şi să ne umilească prim metode dure – răutăcioase, chiar sadice. După echipare şi înviorare, mergeam pentru igiena de dimineaţă, apoi eram duși pe sectoare să facem curăţenie. Aici era cea mai umilitoare activitate, căci unele sectoare erau foarte murdare şi trebuia să le facem lună. Mi s-a întâmplat de câteva ori să merg la blocul cadrelor militare, să găsesc WC-urile înfundate şi să le desfund cu mâinile, căci nu erau alte mijloace. Cu fărașul luam urina de pe jos, care ajungea uneori cam până la glezne, şi o puneam în oala de WC, abia desfundată de mine. Eram mândru că reuşeam să mă încadrez în program, apoi mergeam la încolonare şi cu cântec, spre sala de mese, înainte marș!. Aveam oarecare scârbă să mănânc, după treaba pe care o făcusem şi pentru faptul că nu avusesem săpun să mă spăl la terminarea acelei activităţi. Şeful nostru de grupă era un fruntaș, provenit de prin Ardeal, care avea afinitate faţă de limba germană şi obişnuia să facă unele comenzi şi mai ales numărătoarea pentru cadență, în nemțește. De altfel îmi era simpatic şi nu era dur cu noi, ci doar ferm în comenzi. Porneam spre cantină în pas de marș şi cu cântec. Două cântece învățate cu fruntașul nostru erau cele folosite la deplasarea prin unitate: „Zorile ne bat în geamuri” şi „Când am plecat în armată”.
Un coleg de prin mediul rural, cu voce ascuțită, dădea tonul la cântec şi apoi cântam:
„Zorile ne bat în geamuri, sus de-acum soldat,
Să fii primul ce străbate câmpu-nrourat,
Mergi acum în pas cu mine armă draga mea
Şi când merg la braţ cu tine, tu să spui aşa:
- Fii voios şi scoate pieptul, uite-aşa
Şi privirea înainte, tot aşa!
Pentru pace, pentru glie, înainte marş!
Şi mereu la datorie, înainte marş!
Tu să fii ostaș de frunte sus la regiment
Şi învață bine arma ca-n regulament!
Hai, din nou, în marş cu mine armă draga mea
Şi când merg la braţ cu tine, tu să cânți aşa:
Fii voios şi scoate pieptul, uite-aşa
Şi privirea înainte, tot aşa!
Pentru pace, pentru glie, înainte marş!
Şi mereu la datorie, înainte marş!
..............................................................
Cel de al doilea cântec spunea cam aşa:
„Când am plecat în armată zău eram fricos,
Mi-era frică şi de-o frunză ce pica pe joos,
Da, da, da, ce pica pe jos,
Da, da, da, ce pica pe jos.
La sfârşit când m-oi întoarce iar la mândra-n sat
Am s-o pun să mă sărute după număraat,
Da, da, da, după numărat,
Da, da, da, după numărat.
La mijlocul numărării spun că am greşit
Şi-am s-o pun să mă sărute de la început,
Da, da, da, de la îceput,
Da, da, da, de la început”.
.............................................
Suna foarte frumos ansamblul vocilor noastre de tineri bărbaţi.
După masa de dimineaţă eram aliniați în careu pe platforma din faţa cantinei şi așteptam venirea comandantului de regiment, pentru a i se da raportul. În acea așteptare se făcea controlul (comandantul de grupă privea pe țevile armelor dacă sunt curățate de rugină, făcea şi controlul unghiilor, controlul echipamentului şi ținutei, iar comandantul de pluton făcea această verificare prin sondaje) şi apoi se dădeau rapoarte pe cale ierarhică: șeful de grupă la şeful de pluton, şeful de pluton la cel de companie. Aveam ca şef de pluton un locotenent tânăr, chipeș şi cu o ţinută foarte demnă. După programul de dimineaţă eram conduși spre sălile de pregătire, unde comandantul de pluton ne ţinea cursuri şi făcea ne ținea seminarii, pentru însușirea tehnicii de luptă şi pregătire politică. Uneori ieşeam pe câmp pentru diverse tactici de apărare şi de luptă. După masa de prânz eram lăsaţi la dormitor pentru un pic de odihnă, câteva preocupări personale (repararea echipamentului, scrisori către rude şi prieteni). Eram folosiţi şi la diferite activităţi de gospodărire a cazărmii (curăţenie la gospodăria anexă, îngrijirea porcilor şi cailor ..). Seara, după masă, reveneam în dormitor şi sub îndrumarea șefilor de grupe făceam pregătiri pentru ziua următoare (lustruirea cizmelor, curățirea armelor, spălarea obielelor). Înainte de stingere se făcea apelul de seară, apoi se dădea dezechiparea rapidă şi culcarea. Peste noapte se făcea de planton, prin rotație, sau uneori pe bază de sancțiune. Durata activității de planton era de două ore, dar ne venea rândul destul de rar căci eram peste 60 în dormitor şi pe deasupra unii erau abonaţi din cauza abaterilor pe care le comiteau. Am avut noroc de un fruntaș oltean, şef de grupă, care avea patul aproape de mine şi care era topit după poezia lui Eminescu, iar eu îi recitam asemenea poezii. Avea slăbiciuni faţă de mine şi mă ajuta la dezechipare prin tragerea cizmelor din picioare. Din slăbiciunea asta mă scutea şi de unele corvezi la gospodăria anexă, spunându-mi că mai bine să-i recit nişte versuri decât să lucrez. Ne aşezam printre clăile de fân şi derulam toate poeziile pe care le ştiam.
„Reactorul” Sabău
Au fost şi momente mai deocheate la dormitor. Într-o după amiază a venit sergentul Sabău, care îndeplinea funcţia de plutonier de companie şi ne-a chemat la interval, pe culoarul dintre paturi. Ne-a comandat să ne aliniem la interval, apoi să rupem rândurile şi să ne aliniem la ferestre, culcat şi târâș pe sub paturi. La interval a întrebat cine a pomenit de reactorul de Sabău şi cum nimeni nu a recunoscut, ne-a supus la comenzi stupide. Ne-a dat şi dezechipare – echipare rapidă şi apoi adunarea în faţa barăcii. La faza asta mulţi nu au reuşit să se încadreze în timp, mai ales în privința încălțării, aşa că au rămas numai cu o cizmă încălțată. Afară era zăpadă şi ni s-a ordonat pas de front. Era şi tragic şi comic să vezi cum pasul de front suna plici şi poc. Ni s-a dat din nou alinierea la interval şi iar ni s-a cerut să spunem cine a vorbit despre reactorul de Sabău. Câţiva soldaţi au luat o atitudine de condamnare a batjocurii la care eram supuşi. Soldatul Bătrâna nu a mai rezistat şi a ieşit în faţă să recunoască, cum că el ar fi spus, dar am înţeles că nu era adevărat. Bătrâna era cu ochii în lacrimi şi a spus că el e orfan şi nu mai poate suporta să fie umilit în felul ăsta. Un alt soldat, oltean şi membru de partid, a spus că el va raporta la comandant, ceea ce a şi făcut şi am aflat că, după câteva zile, Sabău a fost retrogradat şi de atunci n-a mai apărut pe la noi. Întâmplarea cu Sabău a pornit de la trecerea acestuia pe la WC-ul nostru, pentru că a auzit cum un soldat îi spunea altuia dintr-o cabină alăturată: „Mă-i ce o fi de n-a mai apărut reactorul ăla de Sabău?”
„Sugaciul” Buta
Un alt caz picant a fost cu un coleg, de prin Buzău, pe nume Buta, care obişnuia noaptea să umble pe la cocoșeii soldaţilor care dormeau mai greu. Era un bărbat destul de bine şi cu pregătire medie, tehnician veterinar. De la considerația pe care o avea până atunci a ajuns total discreditat, dar nu i s-a întâmplat nimic deosebit şi a continuat ascensiunea până la gradul de sergent.
Eu am încercat să fiu conștiincios şi să-mi duc la bun sfârşit perioada de 45 zile, de înaintea depunerii jurământului. Eram tentat să merg la dispensarul regimentului şi unii dintre colegii cu pregătire sanitară au făcut acest lucru. Nu mi-a plăcut poziția de om la șmotru şi lingău. Cei care au făcut acest lucru erau internaţi la infirmerie şi foarte puţin mai apăreau pe la trupă. Au avut de pierdut că la repartiţia pe subunități după terminarea perioadei de recrut s-a ţinut cont de rezultatele pregătirii militare şi au rămas ca lingăi la Cocargeaua. Mie mi s-a oferit post de instructor sanitar la subunitatea de radiolocație din apropierea localităţii Palas – Constanţa. Un sergent cu statura tot minionă ca a mea, care lucra la BDS (Biroul de Documente Secrete) şi care mă simpatiza mi-a spus că pentru comportarea mea am fost numit pe funcţia de plutonier major, instructor sanitar la subunitatea Cărunta, de lângă Palas, deci mi s-a făcut o favoare.
|
|