Romanian	English	French	Greek	Russian	German	Spanish	Chinese	Japanise	Armenian

INSTECTORATUL SCOLAR

A.- INTRODUCERE

Erau şi momente de un haz dureros. O ţigăncuşă de vreo 16 ani, frumușică foc, care tot venea prin salonul nostru i-a oferit socrului meu o pară. El a primit-o şi în loc de mulţumesc îi strecoară în șoaptă: ,, da, puţă nu-mi dai ?”. I-am cerut scuze fetei spunându-i că e bolnav şi cam aiurează. Fătuca aceea avea o rudă bolnavă într-un salon apropiat, dar venea la noi că era atrasă de un tinerel foarte frumos, dar lovit de soartă cu orbirea de la o betonieră unde i-a căzut pe cap o cuvă cu var. Eram foarte obosit  şi în noaptea care a urmat l-am lăsat pe tata socru în grija bolnavilor din salon şi am mers pentru un somn bun la Tuţu. În ziua următoare am mers de cu zori, curios să văd cum a evoluat starea sănătăţii socrului şi am aflat că a fost tare neliniștit, încercând chiar să se arunce de la etaj, dar l-au oprit oamenii din salon. Am plâns mult la capul lui când am constatat că din cauza unei noi rătăciri, mă respingea cu vehemenţă şi mă jignea. În noaptea următoare a venit nepotul Radu Mureşan şi s-a oferit să stea cu bunicul lui, ceea ce mi-a facilitat un nou somn bun la Tuţu. A sosit şi ziua care urma să se termine fatal. Am plecat împreună cu socrul spre casa noastră de la Suceava, pentru a-l ţine cam o lună de zile sub tratament şi supraveghere. Pe drum „bunicuţul” părea vesel şi eu îl răcoream cu citrice şi-l încurajam. Cred că nu mai vedea aproape deloc, iar vocile le distingea mai mult ca sonoritate. La un moment dat m-a rugat să-l duc acasă la el, la Podu Turcului şi eu i-am explicat pentru ce trebuie să mergem la Suceava. În compartiment mai erau câteva persoane dintre care şi o țigancă dofolană cam de patruzeci ani, care vorbea mult. Socrul, şoticar cum era, a zis: „bună bucățică, bună bucățică!” şi iar eu a trebuit să cer scuze pentru rătăcirile lui. Cu chiu, cu vai, ajungem la Suceava. Rodica ne-a aşteptat cu masa şi am servit împreună. Cum era ora 9,00 seara şi ştiam că tata socru e obosit, i-am dat pijama nouă şi l-am culcat în  dormitorul meu. După cca zece minute iese din cameră şi spune că vrea să plece. I-am explicat împreună cu soţia că trebuie să se culce şi l-am liniştit. Eu am mers în sufragerie să mă relaxez la televizor, iar Rodica s-a culcat. Ce s-a întâmplat în jurul orei 10,00 seara, nu pot povesti căci mă răscolesc triste amintiri, care și azi mă macină psihic. Ce pot spune este că tata socru a murit. Avea 87 ani și era amnezic. Dumnezeu să-l ierte și să-l țină printre cei drepți!
Ceea ce am pătimit în acea lună iulie a fost ca un prolog la începutul carierei de inspector şcolar. Luna august a trecut ca un voal negru care întunecă lumina minţii şi colac peste pupăză o aud şi pe cumnata spunându-mi că am dezamăgit-o.
O, Doamne! Tu ştii bine cât de mult am dorit să fie bine şi să fiu apreciat pentru asta şi în loc de ceea ce am dorit, iată ce am primit!
Încă de la începutul anului şcolar 1995 – 1996, inspectorul şcolar de atunci, Rusu Costică, mi-a spus că el iese a pensie şi că m-ar propune pe mine să-i iau locul.
M-am arătat încântat de alegere şi în sinea mea gândeam că ar fi bine, după atâta amar de directorat adjunct, să văd şi eu cum e la mai mare şi apoi cam doream să scap de sub papucul directorului Ciubotaru–Boer Vlad. 
Schimbarea nu s-a făcut chiar la începutul anului şcolar, domnul Costică Rusu explicându-mi că mai sunt unele probleme. La începutul lunii octombrie am fost chemat la inspectorul general şi am fost întrebat dacă vreau să preiau funcţia de inspector pe probleme tehnice.  Sufletul mi se bucura tare, dar am răspuns reținut că da, pentru a nu se interpreta că mă reped prea hulpav la post. Pe atunci nu erau diferențe salariale faţă de funcţia de director adjunct aşa că nu prea se înghesuiau mulţi să se încarce de responsabilități.
Locația Inspectoratului Şcolar era în clădirea fostului Cabinet de Partid, care după revoluția din 1989, a mai găzduit şi Casa Corpului Didactic. Clădirea are o ţinută arhitecturală foarte plăcută, doar avusese o menire inițială de sălaș al liderilor comunişti ai judeţului. Sala mare de şedinţe păstrează multe secrete ale politicii comuniste şi mai ales foarte multe laude la adresa „conducătorului iubit”.
Biroul în care urma să funcționez ca inspector de specialitate, se afla la etajul II al clădirii şi acolo m-am desfăşurat timp de aproape şase ani şcolari. Am găsit acolo câţiva colegi cu alte specialități: inspectoarea de biologie Carmencita Obreja; inspectoarea pentru şcoli speciale Laurenţia Ulici; inspectoarea cu munca educativă Elena Chideşa.
Eram cam nedumerit asupra sarcinilor de rezolvat, dar m-am lăsat în voia valurilor acelor acţiuni organizate conform unui program stabilit de inspectoarea generală, doamna Rodica Titu şi ţinând cont de cerințele din teritoriu. Am avut mare noroc de colegialitatea Carmencitei Obreja, care era o bună metodistă pe specialitate şi era o bună organizatoare, dar şi de experiența mea de fost director adjunct. Experiența şi colegialitatea pătimașă pe care o aveam în acea perioadă, a servit mult conducerii inspectoratului şi colegilor, care au profitat de bunătatea mea pentru a-mi plasa unele din sarcinile lor.  Am fost pus de multe ori să conduc inspecțiile frontale şi ca atare să întocmesc materialele de constatare, să întocmesc materialele de analiză semestriale, care se prezentau la ședințele cu directorii, să întocmesc materiale de analiză cerute de forurile judeţene şi de minister. Unii dintre colegi mă rugau şi nu puteam să-i refuz, pentru redactarea materialelor din răspunderea lor pentru inspecțiile frontale şi pentru elaborarea unor analize. Eram cam prea benevol şi mi-am făcut singur greutăți, căci neglijam în mare măsură sectorul meu şi conlucrarea la nivelul ministerului cu inspectorii de specialitate tehnică. Nu aveam timp să mă documentez suficient pe domeniul meu şi să mă prezint cu intervenții valoroase la nivelul ședințelor de specialitate organizate de minister. E şi adevărat că şi ședințele de specialitate respective au cam fost lipsite de consistență şi rezultate concrete. Se cam bătea apa în pivă şi aveau trecere specialiştii în vorbărie goală, tupeiștii de profesie. Acele şedinţe îmi creau stare de inconfort, prin aceea că mai întotdeauna aş fi avut ceva contra, dar inteligenţa mea se reducea la a unui căţel, fără să mă pot exprima. Dacă încercam câteodată să spun ceva îmi auzeam glasul lătrător fără rost, acoperit de mârâitul celor care nu acceptau să mai vorbească şi alţii. Mi se crea o stare de spirit a lehamite, încât eram mai tot timpul obosit şi somnolent.

De la începutul activității de inspector am observat câteva aspecte:

*Clădirea era foarte frumoasă şi îngrijită, după cum am mai menționat;
*Biroul în care lucram era foarte luminos şi ornat cu sufletele frumoase ale celor trei colege: Carmencita Obreja, Elena Chideşa şi Laurenţia Ulici;
*Sala de şedinţe avea o frumoasă ţinută, suficient de încăpătoare pentru o şedinţă cu directorii şcolilor din judeţ, dar cam întunecoasă;
*Inspectorii generali dovedeau valoare, competenţă, experienţă şi susţineau o atmosferă de colegialitate;
*Dintre inspectorii de specialitate ieşea în evidenţă cel de Limba Franceză, Tăutu, prin valoare, dar şi prin a se băga în seamă, mai ales la şedinţe, vorbind şi când trebuia dar mai ales când nu trebuia şi creând o bruiere în mersul ședințelor. De nenumărate ori i se atrăgea atenţia să-şi ţină gura;
*Organigrama inspectoratului cuprindea:
*Serviciul Personal, unde trona inspectorul  Simion Slevoacă,
*Serviciul Planificare – Organizare, sub bagheta veşnicei patroane Elena Guşetu,
*Serviciul Contabilitate, administrat de o veşnicie de Buhatereţ;
*Biroul Secretariat, dirijat în sistem manuscris de mereu tânăra şi amabila Nuţa Burlacu,
*Biroul de Informatică, manevrat de două tinerele,
*Biroul de Specialitate nr 1, aflat la parter,  în care erau inspetorii de: Limba Română, Sport, Matematică, Fizică şi Chimie,
*Biroul de Specialitate nr 2, aflat la etajul II, în sala mare, în care funcţionau inspectorii de: Istorie, Geografie, Desen Artistic, Învăţământ Preşcolar, Învăţământ Minorităţi, Limbi Străine, Religie,
*Biroul de Specialitate nr 3, în care funcţionau inspectorii pentru disciplinele: Tehnic, Biologie, Învăţământ Special,
*Pe sub scara de la parter erau improvizate birouri pentru inspectorii de la Învăţământul Primar,
*Femeile de serviciu, paznicii şi şoferii erau harnici, dar aveam impresia că fiecare dintre ei era suflător către un conducător. Pentru acest serviciu administrativ-gospodăresc, şef era Fanu Dedeagă, un fost plutonier în armată, care avea multă disciplină pătrunsă în sânge, era foarte supus şefilor şi venea uşor în întâmpinarea solicitărilor inspectorilor şcolari, păcat că s-a stins înainte de a ieși la pensie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
*Simțeam că erau sfere de influenţă şi la nivelul inspectorilor şi la nivelul personalului TESA, în funcţie de sprijinul avut la angajare sau prin alte interese.
Poate că am scăpat câte ceva în această prezentare, dar în mare parte, cam aşa se prezenta situaţia la intrarea mea în Inspectoratul Şcolar. După un timp au fost asigurate şi alte săli pentru birouri, astfel încât activitatea a devenit mai aerisită.

La prima şedinţă ţinută la nivelul inspectoratului am inserat câteva versuri cu prime impresii şi le prezint mai jos: