INSTECTORATUL SCOLAR
D.- INSPECTORII
SERVICIUL PERSONAL
Era un birou mare, la parter, lângă uşa de intrare şi cuprindea:
Biroul Personal, format din doi inspectori: Simion Slevoacă, la bază profesor de Istorie şi Dorel Miron – profesor de Matematică;
Biroul Perfecţionare, cu un singur Inspector, în
persoana lui Filaret Vizitiu – profesor de Istorie,
Biroul Juridic, cu un singur jurist, în persoana lui
Toader Boţic,
Mai au funcţionat în acel birou şi două secretare – informaticiene, tinerele şi supuse la un mare travaliu de ţinere a evidenţelor şi editare a documentelor atât la nivelul serviciului, cât şi pentru multe sectoare din inspectorat.
Să încerc a-mi aminti pe rând despre ei:
Simion SLEVOACĂ, un tip arătos, din localitatea Frasin.
Făcea naveta la ocazie, pe vremea aceea. Avea o vorbă blândă şi ştia să pătrundă în spatele ușilor închise. Totdeauna era pus pe șușoteli şi aranjamente. Avea mare spate în persoana șefului de la judeţ, Mârza, căci erau consăteni de prin zona Vama. În baza spatelui asigurat avea tupeu să fie mare şpăgar. Avea o minte ascuţită şi ştia să o folosească în îndeplinirea dezideratelor personale de înavuţire. Ţinea mental evidenţa tuturor cadrelor didactice din judeţ şi le jongla pe posturi în funcţie de contribuţiile pecuniare. Nu prea îi plăcea să dea audieri în birou, ci pe holurile inspectoratului sau la vreun restaurant, unde conducea cu dibăcie discuţiile „tet a tet”, încât să obţină cât mai mari foloase şi siguranța secretului. Făcea în aşa fel ca persoanele de contact să fie bucuroase de aranjamentele cu el, bucuroase că urmau să aibă un protector permanent, cu toate că trebuiau să cotizeze anual. Aşa s-a făcut că Simion al nostru, dintr-un navetist cu maşini de ocazie şi-a tras o maşină bengoasă, şi și-a aranjat o vilă, o casă de vacanţă şi mai apoi o pensiune. Ca şefii din minister de pe vremea aceea să nu crâcnească, a pus umărul şi pentru ei. Când a venit Vlad Ciubotariu ca inspector general, treburile s-au cam schimbat, cu toate că şi acesta a căzut la început în capcana falsei bonomii a lui Simi. După un timp Vlad Ciubotariu şi-a dat seama că încadrările se făceau după mari interese şi documentele iniţiale de încadrare, pe care dumnealui le semnase, erau date peste cap şi nu existau evidenţe corecte de încadrări. A numit atunci Vlad Ciubotariu o comisie din partea Consiliului de Administraţie, formată din inspectorul general Vlad Ciubotariu, insp. gen. adj. Petru Suliţă şi subsemnatul. Eu m-am supus şi am analizat documentele de încadrare, care nu prea erau, decât nişte liste cu multiple ştersături. În perioada aceea Simi se dădea mai mult prin concedii medicale şi când a apărut o dată prin inspectorat m-a întrebat în batjocură dacă-s călăul lui. Deşi mi-a fost simpatic la începutul activităţii mele la inspectorat, pe parcurs l-am detestat pentru felul în care proceda cu încadrările la personalul tehnic. Când venea perioada de încadrări, atât el cât şi Miron Dorel, îmi delegau întreaga răspundere a încadrărilor în sectorul de care răspundeam, pe considerentele că aplicam punctaje de încadrare, pentru suplinitorii calificaţi şi testări pentru suplinitorii necalificaţi. După ce eu mă strofocam să aplic reguli necontestabile, fără nici un fel de şpagă, mă trezeam cu multe cadre care-mi spuneau că nu au primit posturile stabilite, căci domnul Slevoacă a hotărât altfel. Ştiam eu de la fostul inspector de specialitate (Costică Rusu) că Slevoacă este un aranjor şi nu e bine să te pui cu el, dar m-a iritat foarte tare subminarea autorităţi mele şi la momentul oportun am acţionat. Urmare a celor constatate de Comisia Consiliului de Administraţie, s-a hotărât demiterea din funcţie a lui Slevoacă, sau cel puţin cererea de demisie din partea lui şi trecerea pe funcţia de director la şcoala din Frasin. Simi s-a opus la început şi urma demiterea lui, dar d-na Bicsi, membră şi ea a Consiliului de Administraţie, a insistat să nu-i fie desfăcut contractul de muncă şi că-l lămureşte dumneaei să-şi ceară demisia. Până la urmă s-a rezolvat aşa cum a cerut doamna Bicsi şi domnul Sleoacă a ajuns director la Şcoala Generală Frasin.
În anul 2000, când a revenit la putere PSD-ul, Slevoacă a intrat în inspectorat cu o înfumurare care apare de obicei la cei fără scrupule şi bun simţ, căci ştia că va reveni în forţă pe funcţie de inspector, chiar şi mai bine ca înainte, urmând a fi uns inspector general adjunct. Asta urma să se întâmple în 2001, când eu împlineam 62 ani. Înainte de a fi înscăunat a trecut în una din zile pe la inspectorat şi văzându-mă mi-a zis: „Acum să vedem care pe care!” I-am răspuns că nu mai are efect asupra mea căci urmează să ies la pensie. De fapt Slevoacă a făcut presiune să fiu schimbat încă din 1997, când s-a dat concursul pentru ocuparea funcţiilor de inspectori. Atunci el îl susţinea pe Beşliu Jorj, un inginer parvenit în Suceava prin aranjamentele lui Simi, căci îi era consătean.
În 2001 şi-a atins scopul şi a făcut înţelegere cu madam Guşetu de la salarizare, ca imediat ce împlinesc 62 ani să fiu scos la pensie. Cu toate că m-am simţit dezonorat să fiu scos la pensie în timpul anului şcolar şi nu aşa cum se obişnuia (la sfârşitul anului şcolar), consider că mi s-a făcut un mare bine şi poate că mi s-a salvat viaţa, căci tare şubredă aveam sănătatea în acea perioadă datorită stresului.
Dorel MIRON, la bază era profesor de matematică şi a lucrat mulţi ani ca inspector de personal. Ne cunoșteam de mulţi ani, căci a funcţionat şi ca profesor la Liceul nr.1, în timp ce eu eram director adjunct şi între noi se stabilizase o relaţie de oarecare amiciţie. În perioada 1995-1997, cât inspector general era domnul Dan Popescu, Dorel era la mare consideraţie, avea un cuvânt greu de spus şi simţeam că şi el are o mare consideraţie faţă de mine, ca fost şef al lui. Avea totuşi un pic de aroganţă şi în momentele de stres cam jignea pe cine-i ieşea în cale. Avea mult bun simţ în relaţiile colegiale şi ţinea la cuvântul dat. Când venea perioada de încadrări mă ruga să fac eu în specialitatea mea şi nu se amesteca după aceea cu falsuri de tip Slevoacă. Dacă avea de susţinut pe cineva mă ruga personal, fără a umbla cu fiţe pe la spate. După venirea la conducerea inspectoratului a domnului Vlad Ciubotariu, nu se mai afla în graţii, căci ei niciodată nu s-au agreat. Îmi aduc aminte că împreună cu Dorel am fost numit într-o comisie de anchetă a unei reclamaţii de la Liceul de Informatică. Inculpat fiind Maxim Ioan, profesor de Informatică. Maxim a fost reclamat de conducerea şcolii pe considerente că la examinarea practica pe calculator a unor elevi din clasele altor profesori, a făcut mare opoziţie în promovarea lor şi a susţinut că s-au comis nereguli majore. Atât Miron Dorel cât şi Boga Dănuţ (inspector care răspundea de Liceul de Informatică, la acea vreme) aveau colţi împotriva profesorului Maxim, cu rădăcini cam adânci din perioada în care şi Maxim a fost inspector şi a fost exmatriculat de domnul Dan Popescu. Simţeam că e o tevatură puternică împotriva lui Maxim, pusă la cale chiar de inspectorul general. Directorul Oane era rezervat în a incrimina pe cineva, mi se părea chiar un om de onoare, căruia nu-i plăcea să se bălăcărească în murdării umane. Implicat şi fitilist era Vlad, profesor de informatică, cel care comisese unele abuzuri de a promova elevi fără acceptul lui Maxim (examinator). A fost chemată pentru anchetarea situaţiei şi o tânără profesoară, Dungeanu, o doamnă foarte sensibilă care era stresată de luptele interne ale şcolii. Nici nu ştia cui să-i ţină partea şi nici una nici două a rupt-o pe plâns. M-a deranjat participarea la dezbateri a lui Boga Dănuţ, responsabil şi el în anumită măsură de situaţia creată, căci dacă ar fi fost competent şi corect în calitatea de inspector care răspundea de liceu, ar fi rezolvat fără să se ajungă la reclamaţie. Mi-am dat seama de ura viscerală pe care o avea faţă de Maxim, căci toate întrebările erau puse de maniera a-l incrimina pe acesta. După terminarea anchetei, Dorel m-a rugat să fac concluziile. Am făcut referatul respectiv prin care am spus constatările mele, fără a-l trece la vinovaţi şi sancţiuni pe Maxim, ci deficienţe de organizare şi implicare a conducerii şcolii. Nu mai ţin minte cum au decurs treburile în continuare, dar aşa ca prin semiuitare parcă a venit Miron la mine să semnez referatul. Asta am dedus şi din faptul că mai târziu Maxim mi-a reproşat că am vrut să-l înfund şi am făcut un asemenea referat. Max mă cam tachina cu asta când, din 1998, a redevenit inspector şi era coleg de specialitate şi birou cu mine;
Filaret VIZITIU, domn cam de o vârstă cu mine, la bază ca profesor de Istorie.
Funcţiona în perioada domnului Dan Popescu, ca inspector de perfecţionare. Era tare meticulos în activitatea lui şi avea multă prestanţă, un cuvânt greu al inspectoratului. Avea multă experienţă organizatorică, datorită stagiului mare în funcţii inspectoriale. Cred că de prin anii *80, a activat ca inspector pe linie de pionieri şi apoi după revoluţie, tot prin inspectorat şi-a făcut veacul. În relaţiile pe care le aveam cu dumnealui, ne respectam şi ne apreciam reciproc, dar uneori tot simţeam că e ceva învechit în felul-i de a vorbi şi reținerile pe care le avea în luarea de atitudini şi decizii. La venirea ca inspector general a lui Vlad Ciubotariu, a fost trecut ca inspector de personal iar Miron Dorel a trecut la catedră, căci nu a promovat concursul pe post. Ca inspector de personal nu prea a avut succes în faţa obrăzniciei lui Slevoacă de a mulge tot sistemul.
Gheorghe COJOCARU, bărbat viguros şi serios, profesor de Limba Română. A venit ca inspector de perfecţionare în perioada domniei lui Vlad Ciubotariu, căci a fost preluată puterea politică de către Alianţa DA (cu PD şi PNL), el fiind un membru respectabil al PNL Suceava. De fapt şi mai înainte funcţionase ca Director al Casei Corpului Didactic. Îl cunoşteam de cu mulţi ani în urmă, de pe când era director la Şcoala din Salcea. Se bucura de o bună apreciere pe planul ţinutei umane. Ţinea mult la colectivul didactic de care răspundea. De nenumărate ori m-a luat în echipa lui organizată pentru perfecţionarea managerilor şcolari şi a cadrelor didactice de specialitate tehnică. Nu-i pot reproşa nimic, dar mi se părea că nu prea pot să leg o discuţie prietenească, căci avea ceva care îmi dădea impresia că-i sunt prea inferior şi că nu sunt suficient de interesant pentru accepţia lui. Aproape de ieșirea la pensie i s-au pus sten-uri la inimă și după ieșirea la pensie situația sănătății, treptat, treptat i s-a agravat, până când nu-și mai putea ține echilibrul și, am aflat de la fostul coleg de inspectorat Vali Butnaru, că soția domnului Cojocaru s-a degajat de el internându-l la un azil și, nu a mai durat mult, stingându-se într-o deprimare totală. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Liviu MELINTE, inspector de muzică, având jumătate de normă. Avea catedra la Liceul de artă. Tânăr, frumușel, cam bărbos şi cu ţinută aristocratică, îmi era foarte simpatic, dar el nu ştia asta şi i se părea că aş fi un fel de turnător la şefi. Avea uneori reacții imprevizibile. Nu ştiu care a fost motivul că s-a repezit o dată la mine foarte agresiv în cuvinte, numidu-mă pupi-n ...... Am încercat să aflu ce stă la baza afirmației, dar a refuzat atunci să mai stea de vorbă cu mine.
Într-o perioadă, în timpul domniei lui Vlad Ciubotariu, era cam prins în intrigi şi lui Vlad nu prea-i conveneau venirile lui Liviu la inspectorat înafara programului, dar nu avea disponibilitatea să-i spună personal. Într-o duminecă mă cheamă Vlad la inspectorat şi îmi cere să-i spun lui Liviu să plece acasă, că nu are voie să fie la lucru în acea zi. Nu ştiu dacă Liviu o făcea pe detectivul la adresa lui Vlad, dar Vlad respingea din preajma lui pe ce-i consideraţi în altă barcă. M-am dus la Melinte şi i-am spus că şeful îi cere să plece acasă şi cred că asta i-a întărit ideea că eu aş fi unealta şefului. Avea impresia că ştie totul şi îşi impunea cu hotărâre punctele de vedere. Îmi plăcea să-l invit la o tărie, şi lui îi cam plăcea tăria, aşa încât se filosofa adesea în biroul nostru de la etajul II, zis şi Biroul Vesel. Îi plăceau şotiile, mai ales cele la adresa altora. În concluzie era un băiat bun, dar cu lipsuri.
Toader BOŢIC, Era un om blând, calm și fumător pasionat Nu știu cât era de documentat în probleme juridice, dar îmi dădeam seama că i se reproșa că toate procesele inspectoratului le pierdea.
BIROUL 2,
Corneliu ROMAȘCU, și Dan BOGA, inspectori de Matematică, cred că au petrecut vreo 10 ani în inspectorat. Nu pot să mă refer la valoarea lor profesională, și la niciun inspector nu mă voi referi la așa ceva, căci nu am căderea să o fac și nici vorbele purtate de unii-alții pe la spate, nu merită a fi luate în considerare.
Domnul Romașcu îmi apărea ca o namilă de om, supraponderal, încât gâfâia când mergea, deși avea numai vreo 40 de ani.
L-am cunoscut pe domnul Corneliu Romașcu de pe vremea când funcționam ca director adjunct la Liceul nr. 1. Venea în inspecție la școală, dar nu controla activitatea profesorilor sau vreo altă activitate a școlii, ci doar venea și, întindea ceva vorba. Eu, ca bună gazdă îl invitam la cantină pentru un grătar, după care pleca.
|
|
|
|
Corneliu Romașcu |
Dan Boga |
La Inspectoratul Școlar i-a mers bine atâta timp cât a fost PSD-ul la putere, dar la venirea așa zisului țărănist Ciubotariu Vlad, ca inspector general, nu mai era agreat de conducere și la concursul de ocuparea postului de inspector școlar din decembrie 1997, nu s-a prezentat, știind că nu va fi acceptat. A reușit să fenteze concursul găsind vicii de procedură, așa încât în ziua concursului, împreună cu amicul său, inspector de Matematică, Dan Boga, a petrecut la restaurant. Totuși nu a fost instalat ca inspector și după un timp i-a luat locul, ca director la Liceul Economic Dimitrie Cantemir, domnului Flocea. Domnul Flocea avusese unele abateri, legate de gestionarea spațiilor în interes personal (creștea porumbei în podul cantinei, creștea găini și alte cele).
Domnul inspector Dan Boga, mi se părea cam arogant și zeflemitor la adresa oricui. În ședințele cu inspectorii, din sala mare a Inspectoratului Școlar, când se anunța o anumită sarcină, de îndeplinit, el împreună cu Romașcu ziceau că o preia Iordache (era un fel de aluzie, ironică, la adresa mea că aveam obișnuința de a mă oferi voluntar la anumite acțiuni, din respect față de doamna inspector general Rodica Titu). Domnul Boga mai totdeauna, la ședințele colectivului de inspectori, se așeza, după câte îmi amintesc, lângă Dorel Miron și, aveau obiceiul de a-i trata în zeflemea pe toți cei care vorbeau, încât doamna inspector general Rodica Titu i-a întrebat o dată: „Măi, ce tot vorbiți acolo, parcă sunteți doi muppets?” Am privit spre ei și am constatat că nici nu se putea o potriveală mai bună.
|
|