|
---|
INSTECTORATUL SCOLAR
E.- SERVICIILE OPERATIVESERVICIUL PLAN – SALARIZARE Era cam primul serviciu TESA, ca importanţă, prin funcţiile importante de încadrare şi salarizare a întregului personal didactic, TESA şi gospodăresc, de pe întregul teritoriu al judeţului. Piesa grea, care de fapt patrona acest Serviciu de ani buni, bine unsă cu toate alifiile sistemului şi cu toate relaţiile ministerului era renumita doamnă Elena Guşetu. Elena GUŞETU, şefa serviciului Plan – Salarizare, o doamnă plinuţă, bine pregătită profesional şi bine informată. Cu o vechime foarte mare pe funcţie, ştia tot ce mişcă în învăţământ şi se pricepea în a face şi desface multe aranjamente. Mulţi inspectori şi inspectori generali au trecut efemer prin inspectorat, dar doamna Guşetu se pare că-i nemuritoare. Eu am fost agreat o perioadă, dar mai apoi, când a început să-şi bage nasul politica la încadrărle pe funcţiile de inspectori, au apărut şi interesele madamei Guşetu de a pune pile pro sau contra. Pe timpul cât general a fost Vlad Ciubotariu, au fost multe altercații cu d-na Guşetu, căci „stimata” doamnă s-a prevalat de ambiguitatea legii salarizării şi şi-a tras un salariu mult peste al inspectorului general. Doamna asta era irascibilă când un inspector o aborda în legătură cu drepturile lui salariale. De multe ori am spus colegilor de birou că am observat că madam Guşetu face urticarie când cresc salariile inspectorilor şi caută pe cât poate să le diminueze. Făcea amiciţie cu doamnele care erau mai pe val, cu mai multă influenţă şi cu resurse financiare mai substanţiale: Rump, Gica Pânzaru, Elena Chideşa, Zugravu, ..... D-na ZUGRAVU - se ocupa cu calculul salariilor şi documentele legate de pensionări. Având soțul mare comisar de poliție și chiar comandantul poliției rutiere. Era serioasă și se supunea șefei Elena Gușetu. Probabil că intra în firescul dumneaei să-și dea aere. D-na CROITORU, cu anumite evidențe de plan și salarizare. Era o doamnă tânără, plină de amabilitate și zâmbete. Soțul dumneaei, Sandu Croitoru lucra la serviciul de contabilitate, situat vis a vis de biroul Plan-Salarizare. Îmi plăcea mult de familia Croitoru, pentru amabilitatea și modestia de care dădeau dovadă. SERVICIUL CONTABILITATE Cuprindea 4 contabili şi contabilul şef, Buhatereţ. Dintre cei patru contabili am remarcat mai mult pe Vasile Strugaru şi pe Sandu Croitoru. Mai erau două doamne, foarte active, dar nu le reţin numele. Buhatereţ era şi el angrenat foarte tare în aranjamentele cu ministerul, că vorba aia ceva din produsele şi banii veniţi de pe la şcoli, ca mită pentru şefii din minister erau destui. Se mai lipea şi de mâinile lui câte ceva, dar primordiale erau relaţiile care să favorizeze învăţământul sucevean şi închiderea ochilor la inspecţiile efectuate de minister. SECRETARIATUL A fost format din 3-4 persoane, în frunte cu doamna Nuța Burlacu. Mai remarcate s-au făcut secretara șefă, doamna Nuța Burlacu și o duduie-domnișoară Carmen Ivan. Doamna Burlacu a fost o doamnă care avea cea mai mare vechime în inspectorat și le știa pe toate. S-au schimbat mulți inspectori generali, dar ea a rămas în activitate, fiind fidelă fiecărui inspector general, chiar dacă uneori nu-i convenea câte ceva în comportarea respectivului. Era minionă, durdulie, volubilă și i se părea că le știe pe toate. Cu apariția și folosirea internetului începea să fie depășită de viteza de circulație a informației. Carmen Ivan era computeristă și se descurca mai repede în rezolvarea documentelor, dar era un pic diferență de mentalitate. Carmen Ivan era ca un fel de robot, pe când doamna Nuța avea mai mult suflet și responsabilitate. CORPUL ADMINISTRATIV Cuprindea paznicii, femeile de serviciu, magazionerul, șoferii și lucrătorul la xerox. Era condus de Dedeagă Ștefan (Fanu), un fost plutonier de armată, care era supus și sufletist, dar ce administrație să faci cu câteva persoane, fiecare dintre ele fiind adusă de către anumiți șefi, cărora le erau fideli și turnători. Femeile de serviciu aveau cel mai bine implantat acest viciu. Una turna pe la inspectorii generali, alta reprezenta ochii și urechile lui Simion Slevoacă de la Serviciul Peronal. Alții erau informatorii doamnei Gușetu ș.a.m.d.
|
|