INVĂTĂMÂNTUL
ACTIVITATEA IN INVĂȚĂMÂNT
D.- DIRECTORII ADJUNCTI
1.- Mircea IORDACHE,
Despre activitatea mea ca director adjunct am vorbit în diferite pasaje ale implicării în procesul de învățământ.
2..-Ioan RÂSNICU,
A rămas ca director adjunct numai un 2 ani de zile, după ce a fost înlăturat din postul de director prim pentru abaterile unui pedagog, care dădea iama pe la etajul elevelor, la camera pedagogei și când elevele au încercat să forțeze ușa acelei camere a coborât pe fereastră cu ajutorul unor cearceafuri, dovedondu-și în acest fel și calitatea de pompier, având în vedere că satisfăcuse stagiul militar la pompieri. S-a ținut cont și de modul de angajare ca pedagog, fără avizul comitetului județean de UTC.
3.- Aurelia RĂILEANU,
A fost o profesoară competentă și foarte atașată de elevi. A devenit titulară la Liceul nostru după ce avusese post prin comuna Dumbrăveni. Probabil că a și fost ajutată politic, având în vedere că soțul dumneaei, Constantin Răileanu, funcționa ca director adjunct la Grupul Școlar Nr. 2, de Chimie și Industria Lemnului. În calitatea de directoare adjunctă a funcționat 2-3 ani, și era intransigentă cu profesorii, pentru respectarea pro-gramului, și cu respectarea orelor de curs. Nu era dispusă la scuze de întârzieri de la ore, sau ieșiri mai devreme de la program, se enerva, ajungând chiar la înjurături și tăia orele pentru cea mai mică abatere.
Dacă cineva ar fi încercat să reproșeze se alegea cu un scandal monstru, că era tare de gură și chiar buruienoasă. Cadrele didactice nu aveau atât de mare frică de directorul prim, cum le era de doamna director adjunct, Aurelia Răileanu.
Eu, fiind director adjunct și în perioada respectivă, îmi permiteam să mai și glumesc. Într-o zi, în cancelarie, tot punea problema importanței disciplinelor de cultură generală și a profesorului de istorie, la care eu am contrat-o că profesorii de istorie relatează doar ce au realizat științele tehnice, cu inginerii lor. A făcut ochii cam mari, dar nu a mai avut replică și nu s-a supărat.
Cred că punea prea multă patimă pentru postul ei, așa încât într-o dimineață a murit de infarct, chiar sub ochii soțului ei. Dumnezeu să o odihnească în pace.
4.- Zamfira CIUBOTARU,
A devenit director adjunct în perioada când inginerii au aparținut de uzină și, m-a înlocuit pe mine. Ca profesoară, înainte de a ocupa funcția de director adjunct, nu se remarca prin predare ci mai mult prin severitate excesivă, cu multe corigențe, dar după ce a ajuns pe funcție și-a schimbat total atitudinea față de elevi, nu în sensul de a performa în predare, ci de a fi de o indulgență inadmisibilă în evaluare. Mai mult decât atât făcea pledoarie către profesori să fie indulgenți că ne afișăm cu situație necorespunzătoare la Inspectoratul Școlar și la Partid. Avea și misiunea de a organiza practica agricolă și, comitea unele abuzuri, privind sesiunea de corigențe. Am avut un meci cam dur cu dumneaei, întrucât s-a amestecat în rezultatele corigențelor și la mine.
Problema era că adjuncta era cam repezită și își cam supraevalua puterile. Într-o vacanță, când am susținut examenele de corigență la Tehnologia meseriei, cu o clasă de școală profesională, elevul Rață nu a învățat de loc și a dat lucrarea scrisă, sub formă de coală albă. Chiar dacă, de felul meu, eram indulgent și aș fi vrut să-l determin pe elev să mai învețe și să scrie ceva, căci nu puteam să-i dau notă de trecere pe teza goală, nu am reușit să-l determin a veni la reexaminare, căci a intervenit ea, directoarea adjunctă. Având obligația să pregătească o echipă, care să fie trimisă în cantonament, la munci agricole, pentru o lună de zile, la Zvorâștea, a apelat la elevii veniți la corigențe să meargă. Elevul Rață și cu alții au spus că au picat la corigențe și că trebuie să mai dea o dată. Ciudata directoare adjunctă, Zamfira Ciubotaru, i se adresează lui Rață și poate că și altora: „Aici eu hotărăsc! Mergeți la practică agricolă și vă trec eu!” A modificat situațiile în cataloage și i-a trecut pe unii care fuseseră lăsați corigenți. Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. La începutul orelor de curs, constatând că elevul Rață este trecut promovat, am protestat și am comunicat directorului prim Ciubotaru Boer Vlad. Desigur că acesta nu putea suporta asemenea abateri, care puteau să-l pună în situație delicată, dacă se afla la organele tutelare și a dispus soluționarea corectă a cauzei.
Doamna Ciubotaru a greșit de două ori: o dată pentru falsificarea examenului de corigență și a doua oară că elevul respectiv trebuia să fie lăsat să ceară reexaminare și să învețe pentru a putea trece clasa, dar așa a suferit bietul elev că a fost lăsat repetent și s-a lăsat de școală.
Nu mai vorbesc, că după aceea a început doamna Ciubotaru Zamfira să-și arate mușchii de director adjunct în fața mea, vorbindu-mi urât și încercând să mă pedepsească, dar nu avea prea mare putere căci eu mă bucuram de anumită notorietate profesională și în viața școlii, iar directorul nu o aprecia pe directoare și nu-i dădea dreptate. La un careu cu elevii, m-a certat pentru unele abateri închipuite, la care eu nu am putut accepta insulte în fața elevilor și i-am reproșat foarte dur. De unde eram mai tot timpul un împăciuitor, atunci m-am simțit prea tare călcat pe bătături
După plecarea mea la Inspectoratul Școlar au funcționat Alți directori și directori adjuncți, dintre care menționez pe Domnica Josan (director) și Maria Calancea (director adjunct)
DUPĂ REVOLUȚIA DE LA 1989
Același director, Vlad CIUBOTARIU-BOER
Poate că-l judec cu oarecare subiectivitate răutăcioasă, dar am mâncat pâinea amară de director adjunct, sub comanda dumnealui, timp de vreo cinci ani și jumătate, în perioada 1990-1995, până când am plecat la Inspectoratul Școlar.
Doamne, ce nebunie a fost și așa zisa revoluție de la 1989!
Nu ar trebui să-l judec pentru firea lui, ba dimpotrivă ar fi trebuit să fiu subiectiv în favoarea lui, căci m-a preferat ca director adjunct, poate pentru că eram docil și mă frământam în rezolvarea problemelor. Știa că poate avea încredere să-i suplinesc lipsa din școală, mai ales că el obișnuia să stea prin școală doar 5-6 ore pe zi, pe când eu credeam că dacă plec se întâmplă ceva rău, așa că stăteam în școală câte 10-12 ore pe zi. Adesea stăteam în școală pe ambele schimburi și din felul lui de a fi. Dacă dimineața era schimbul meu de serviciu și el venea după amiaza, eram nevoit să rămân pentru ședințe, pentru consultări și uneori, așa, ca să-i țin de urât și să-l aprob pentru viziunile lui. Fiecare comportare greșită a maiștrilor și inginerilor, și nu numai, mi-o reproșa mie, de parcă aș fi fost făptașul: „-Vezi, dom-le, omul dumitale ce face?! Dacă nu-i supraveghezi destul!” Toate acele ziceri erau de fapt cuțite înfipte în sufletul meu, care mi-au creat boala profesională a stresului. Poate nu ar fi fost greu de suportat, dar greața aceea cu care erau rostite, mă dezmembra psihic.
Încercam, adeseori, să-l fac mai uman chemându-l în biroul meu la câte o cafea. Atunci era într-adevăr mai neîncrâncenat, dar se apuca de povești, pe care le lungea cam mult și eu nu-mi puteam lucra unele documente, sau mai întârziam la ore și îmi era jenă să-l opresc din dezvoltarea ideilor lui.
Probabil că era o manie a directorilor de a fi mai apropiat de unele cadre, oameni de gașcă, care să le facă jocul și să le stea la dispoziție cu anumite facilități. Așa se făcea că Petrică, administratorul, avea trecere și la directorul Ciubotariu Vlad, mai multă decât aveam eu ca director adjunct. Mulți colegi șușoteau, numindu-l pe administrator „domnul director Petrică”.
Nu mai lungesc expunerea legată de caracterele șefilor mei și recunosc că-mi este rușine că i-am cam blamat, trecând peste faptul că și ei m-au suportat pe mine, cu bune și rele, ba mai mult, mi-au dorit compania. Cu atât mai mult, lui Ciubotaru Vlad, ar trebui să-i mulțumesc pentru neînlăturarea de la Inspectoratul Școlar Județean, cu ocazia concursului de ocupare de posturi, în vremea când funcționa ca inspector general (perioada 1997-2000).
Chiar dacă directorii m-au acceptat alături de ei, am simțit nevoia să arăt niște aspecte, care meritau a fi evidențiate. Simțeam nevoia să-mi deschid sufletul, căci tare grea e viața de director adjunct. În mare parte, îmi revine vina de a fi suportat toate acele stări inconvenabile.
Am avut o gură de oxigen, când am fost contactat de inspectorul școlar Constantin Rusu, de a prelua funcția de inspector școlar de specialitate.
|
|