VIATA DE PENSIONAR
C.- REVEDERI, DUPĂ IEȘIREA LA PENSIE
1.- EXCURSIA IN TIMP
Prin 2007 mi-am descoperit pasiunea de a revedea locurile copilăriei și tinereților mele și am pornit, împreună cu Andu, folosind mașinuța Tico pe care mi-o dăruise el în 2004. A fost o plimbare de vis, despre care voi mai vorbi. Mi-a încolțit un gând, de a face o carte monografică a satului meu, Dâmbroca, gând pe care l-am împărtășit prin sat, dar nimeni nu vroia să creadă („În satul ăsta nu prea este ceva de spus, ce rost are să-ți pierzi timpul?! Și apoi trebuie cineva care să se priceapă.)
25 aug. 2007 – Împreună cu Andu, am pornit-o cu Tico pe urmele tinereților.
Vremea era aproape caniculară, aşa că am pornit spre Mărăcinenii de Buzău, la fratele meu Nicușor, cam pe la ora 15,00. Dumnezeu ne-a creat un timp foarte favorabil deplasării şi am ajuns la fratele cam pe la ora 21,00. Maşina s-a comportat foarte bine, zburdând cu noi şi oferindu-ne muzică plăcută.
Impactul întâlnirii cu fratele, cumnata si bijuteria mică, Andreea (strănepoata), m-a învăluit cu o boare plăcută de fericire. S-a trecut apoi pe depanat întrebări şi răspunsuri, cu multă foame pentru aducerea la zi a cunoașterii familiilor, satului nostru şi readucerea amintirilor comune.
Am observat pe chipul lui Andu că se simte bine în ambianța cinei stropite cu amintiri şi vin. Discuţiile s-au prelungit până târziu, după miezul nopţii, după care am făcut câte un duş, apoi am mers în dormitoarele care ne-au fost puse la dispoziţie şi am adormit cu greu, fiind învăluit şi copleșit de amintiri şi plăceri.
In timpul nopţii m-au trezit de câteva ori nişte zgomote de uși sau geamuri trântite, până când m-am desluşit că era geamul de la camera în care dormeam, care era trântit de vânt. M-am cam îngrijorat când am văzut că vremea se înrăutățise şi-mi periclita excursia.
26 aug. 2007 – Plouă cernit şi mi se pare că obiectivul propus pentru azi este compromis. Ne sfătuim şi găsim soluția de a vizita oraşul Buzău. Nicușor şi Andu spun că e la alegerea mea, ca principal personaj al acestei întoarceri cu faţa spre amintiri. Din păcate am plecat fără umbrele de la Suceava şi suntem nevoiţi să trecem pe la Magazinul Dacia şi să ne luăm umbrele. Până la urmă am luat doar una şi am plimbat-o eu şi Andu. Nicuşor avea o geacă de echipament sportiv, impermeabilă şi o șepcuță. Am mers prin Crâng, luându-l la pas şi am ajuns la lac. Ne-am adăpostit un pic la restaurantul parcului şi din mărinimia lui Andu am servit brânzoaice şi am băut ceai rece. Pe parcursul plimbării, Andu ne-a făcut poze şi a filmat cele mai interesante aspecte.
Am mers şi la Fabrica de Mase Plastice, să-mi răscolesc amintirile de pe vremea când lucram ca asistent medical la aceasta întreprindere, dar fiind zi de duminică nu prea am avut ce vedea. Dispensarul a fost mutat în altă clădire şi locul în care a funcţionat pe vremea mea nu l-am recunoscut. A fost cam dureros pentru mine că nu mi-am regăsit locul.
Poate aş fi insistat să văd ceva mai mult, dar simțeam presiunea vremii nefavorabile si nerăbdarea însoțitorilor mei de a merge spre casă, cu toate că încercau să mă încurajeze a continua investigațiile. Era un fel de încurajare în sensul că eu trebuie să hotărăsc, dar plutea în aer o plictiseală a lor. După mini observația de la întreprindere am luat-o către piaţă. Am trecut în revistă tarabele, apoi am cumpărat două kg de brânză, din doua sortimente, după gustul lui Andu.
|
|
|
|
Frumosul lac din Crângul Buzăului |
Părintele Nicu, eu şi cumnata Mia |
Vremea fiind aşa cum am mai spus, ne-am îndreptat spre casa lui Nicuşor, nu înainte de a trece pe la un Supermarket şi să ne aprovizionăm cu carne pentru grătar şi bidonaşe cu ceaiuri reci. Acasă am servit o masa copioasă. Am aflat că Nicoleta a obținut nota cea mai mare la proba de Limba Română a examenul de gradul II, ceea ce a creat multă euforie şi mândrie în familie şi am fost invitaţi la Casa Parohială a comunei Beceni, în care locuiește părintele Nicu şi soţia lui, Nicoleta.
Nu mi-a trecut prin gând că voi avea probleme cu Tico şi de fapt nici n-am avut, mergând „ceas”.
Andu cu verişoara lui, Nicoleta |
|
Am plecat din Mărăcineni pe la ora 17,30, am luat-o prin Săpoca şi în mai puțin de un ceas eram la iubiții mei nepoți, la Casa Parohială din Beceni. S-a hotărât, pe loc, să mergem la tabăra de tineret din Arbănași, pentru frumuseţea peisajelor, dar numai noi, cei trei bărbaţi, fetele nefiind interesate întrucât au fost de câteva ori pe acest traseu.
Părintele Nicu a hotărât să meargă cu Cielo al lui, ignorându-l pe Tico al meu în posibilitatea de a urca muntele pe drumul forestier şi cred că a avut dreptate. M-am speriat de greutatea traseului şi am admirat măiestria conducătorului auto, Nicu, cât şi capacitățile mașinii lui. Am urcat mai sus, trecând pe lângă tabără şi am putut vedea înălțimi rar bătute de picioarele oamenilor, cu multe vârfuri de dealuri şi munți. Undeva la orizont era Penteleul. Vremea s-a îmbunătățit şi soarele se vedea, dar cam prin ceaţă. Am urcat la cota cea mai înaltă a acelui urcuș. De acolo, de pe buza unei uriașe farfurii, în care fisticul verde forma piramide de dimensiuni diferite. prin văi şi pe pante, rarefiate, se aflau pătrăţele de ciocolată care marcau așezările localnicilor. |
Soarele aducea a bomboana de pe tort. Aşa am văzut panorama din partea dreaptă a urcușului.
In partea stângă am putut vedea un verde intens, fără a putea descifra detalii. Părintele Nicu ne-a explicat că zona are multe sonde şi ne-a atras atenţia asupra unor scârțâieli care indicau că sondele din apropiere funcţionau. Am coborât câţiva metri pe buza farfuriei şi am dat de arbuști de cătină, încărcați cu fructe. Nu m-am putut abține şi am rupt câteva crengi cu fructe coapte, avându-l ajutor pe Nicuşor. La înapoierea spre parohia părintelui Nicu am mai văzut sonde in stare de nefuncționare sau chiar dezafectate de instalație. Am aflat că sondele au aceeaşi construcție, inițială, de la începutul veacului trecut, cu singura modernizare prin introducerea motoarelor de acționare a pistoanelor.
S-au păstrat suporți, înalţi de vreo 10 metri, cu ajutorul cărora erau ridicate pistoanele. Pe stâlpii suporți lor sunt două rânduri de scoabe solide, pe care muncitorii se urcau până în vârf, pentru intervenții în caz de defecțiuni. Am glumit cu Andu că eu aşa cum sunt fac pariu pe zece mii de euro că mă cațăr până în vârf. Am reluat la vale drumul spre Casa Parohiala şi ceva mai jos, pe stânga, am dat de tabăra de tineret de la Arbănași. Tabăra arată bine dar se află in conservare căci nu avea autorizație de funcţionare, din cauza unor probleme cu apa curentă. Am înţeles că interesul era pentru dezinteresul de a fi utilizată şi că era lăsată să decadă pentru a i se reduce valoarea şi a fi licitat la privatizare la un preț cât mai mic în favoarea unui baron local. Reîntorși la Casa Parohială am fost chibiții părintelui Nicu la pregătirea unui grătar. Am observat o simpatie reciprocă între Andu şi părinte, prinşi pe schimbări de impresii şi opinii despre diverse aspecte ale vieţii, alături cu o ţuică bună scoasă de părinte dintr-un butoi de cireș. Semăna a whisky. Mămăliguța caldă a primit în sânul ei bucăţi de caș de vacă, înfipte de Andu pentru plăcerea de a vedea cum se întinde ca o gumă de mestecat. Doar Mia lui Nicuşor, având intoleranță psihică faţă de orice produs lactat, căuta zona de mămăligă neinfectată cu caș. Mi-a plăcut mult Casa Parohială, casă țărănească modernizată, cu apa curentă, grup sanitar, bucătărie modernă. Se vedea că a încăput pe mâna unor buni gospodari. Curtea din faţa casei este pavată, iar cea din spate are un aspect rustic, cu iarbă , pomăt si vie. Am plecat spre casa lui Nicuşor, la Mărăcineni, cam pe la ora 23,00. Drumul spre casă a fost calm. Nepoțica Andreea cam trăgea spre somn şi Nicuşor, din când în când venea cu câte o indicație prețioasă privind atenţia la volan. Ajunşi acasă am trecut în dormitoare şi somnul a venit destul de greu, căci eram sub euforia clipelor plăcute de peste zi. Andu a stat până pe la 2,30 din noapte, prins de o carte pe care o citea. Eu am transferat în calculator imaginile culese pe cardul aparatului foto, am admirat imaginile şi am adormit după ce s-a stins lumina la Andu.
27.08.2007 – Excursia la Cojanu – Dimineaţa e mai frumoasă şi ne dă încredere că vom avea o zi bună. După micul dejun se înscriu pentru plimbare şi Mia cu Andreea. Vom avea o zi cu plimbare lungă şi Andu a propus să nu luăm mâncare la noi căci vom servi o gustare la vreun restaurant de pe traseu. Am luat-o prin Berca, cam la 15 km de Mărăcineni şi am mers la Rătești, satul în care am avut gazda pe perioada serviciului meu ca felcer în comuna Cojanu. Ne-am oprit la o casă care semăna cu cea în care am locuit eu, dar am ratat ținta, acolo locuise, de fapt, o familie care avea două fete frumoase şi zburdalnice: Anicuța și Lenuţa, prima brunetă veritabilă şi cealaltă blondă. Nu am găsit pe nimeni acasă şi m-am adresat unei femei de pe drum dacă mai ţine minte de perioada anilor 58-59, dar din păcate femeia era venită în sat cu câţiva ani mai târziu. Am întrebat de cunoştinţele cărora le mai păstram amintirea şi am aflat că unele au dispărut, altele s-au mutat şi câteva se mai află prin sat. Nuța Grădinaru, fostă amică, era despărțită de soţ şi locuia la Rătești dar pentru moment nu se afla în localitate. Nuța a fost o fetișcană tare frumoasă şi mi-a fost amică pentru puţin timp. Din cauză că era bolnavă de TBC, am întrerupt relaţia, la cel mai mic pretext pe care l-am avut. În sufletul meu era durerea bolii pe care o avea Nuța şi că mă temeam pentru o relaţie de viitor. Eu aveam de împlinit destinul meu de a merge în armată şi apoi la o facultate şi nu puteam să mă gândesc că pot împărtăși soarta ei, aşa că am căutat prilej să o ocolesc şi am găsit. Despre Nela Luntraru, fosta contabilă a Consiliului Popular, o fată ceva mai trecută şi care era pitorească prin comportamentul bizar si imprevizibil, prin mieunatul mofturos, am aflat că locuiește la Ploieşti. Am regăsit casa lui Sandu Negrean şi acasă era doar soţia, căci el era plecat cu vaca la păscut. Mi-a făcut deosebită plăcere să aflu că soţia lui Sandu mă ţinea minte la aproape cincizeci de ani distanţă. Când am spus că sunt fostul felcer Iordache mi-a zis „A, Mircea!” Copiii lor locuiesc la Râmnicu Vâlcea şi urmează să se mute la ei, ceea ce îmi displace, căci nu voi mai da de ei dacă voi mai merge vreodată pe la Rătești. Am mai aflat că prin Cojanu mai se află în viaţă Gică Mircea, fostul instructor sportiv, care trebuie că are vreo 80 de ani.
|
|
|
La Răteşti în căutarea de cunoștințe |
|
De vorbă cu domnul Grigorescu |
|
|
|
Dispensarul la Costică Dumitrescu |
|
Dispensarul Ojasca, azi primărie |
Drumul spre satul Cojanu nu mai e acelaşi de pe vremea mea, urmare a alunecărilor de teren si săpăturilor făcute de către râul Buzău. Acum se merg pe ocolite și nu au acces maşinile mari.
Revederea unor locuri și persoane dragi – 2007
|
|
|
Şcoala generala din Scurteşti
|
|
În Stâncești, cu verişoara Paula |
|
|
|
În curtea casei părintești,
împreună cu fratele Nicușor
|
|
În curtea casei părintești,
împreună cu fratele Nicușor
|
|
|
|
La gardul lui Stan Bârsan, cu familia lui |
|
Nenea Ionică și țața Fana |
|
|
|
Cu Nicușor la mormântul părinților
|
|
Cu Nicușor la mormântul lui Nelu |
|
|
|
Cu Andu la fratele Nicușor
|
|
Nicușor și Mia la poarta casei lor |
- Dar anii trec... vine vremea ca, copilul cel vesel şi slobod ca o căpriță să lase câmpul cu flori, poveştile nesfârșite, cuibul şi șezătoarele satului şi să intre în viaţa chinurilor prin cartea de învăţătură... Alecu Russo
APASĂ AICI PENTRU PAGINA " REVEDERILE CU COLEGII DE ȘCOALĂ SANITARĂ 2008 - 2010"
|
|